Esti aici
Femeia.ro > De ziua noastra > Cum sa-ti pastrezi calmul in orice situatie

Cum sa-ti pastrezi calmul in orice situatie

Zilnic te confrunti macar cu o situatie care te sacaie si sfarseste prin a te enerva. Si atunci ii invidiezi pe oamenii care isi pastreaza calmul desi li se vorbeste cu superioritate sau sunt plini de ghinion la tot pasul. Iata cateva sfaturi care te pot ajuta sa scapi si tu cu mult calm de situatiile stresante de zi cu zi:

Fa o scurta plimbare

In afara de motivul medical, care spune ca o plimbare stimuleaza endorfinele, e o buna modalitate de a pleca de la locul situatiei stresante. O schimbare de peisaj si un timp doar pentru tine, in care sa reflecti asupra situatiei, va crea noi perspective si, cand te vei intoarce, vei actiona cu mai mult calm. Plimbarea insa nu se aplica si in situatiile in care esti implicata intr-o cearta fata in fata; atunci nu poti pleca brusc, fara sa dai o explicatie. Nu vei rezolva nimic.

Trage aer in piept

„Take a breath, take it deep”, canta Rihanna in „Russian Roulette” si bine spune, pentru ca aceasta este una dintre modalitatile care te va calma instantaneu. Se aplica atunci cand nu poti pleca de la fata locului si trebuie sa infrunti situatia. De indata ce mai mult oxigen intra in corpul tau, tensiunea psihica este eliminata. Avantajul exercitiilor de respiratie este ca le poti face oricand si oriunde.

Ia o pauza de gandire

Atunci cand nu iti place o situatie cu care te confrunti, te poti enerva sau panica imediat, asa ca ai nevoie de ceva care sa-ti distraga atentia de la problema. Gandeste-te la ceva relaxant, la o vacanta, la un loc exotic, la ceva placut sau la cineva care te face sa zambeti instantaneu.

 

Revizuieste situatia

Cateodata, percepi o situatie mai stresanta decat este cu adevarat pentru ca stai sa o analizezi. Daca o vei privi din alta perspectiva, vei descoperi solutii care pot fi mai putin stresante. Gandurile pesimiste si cele de culpabilizare trebuie eliminate din ecuatie, altfel nu vei gasi o solutie fericita la situatia cu care te confrunti.

Relaxeaza-ti muschii

Exista o tehnica prin care sa iti relaxezi muschii pe rand: mai intai, gaseste un loc liber si linistit; incordeaza-ti prima parte a grupurilor de muschi, cei din zona fetei, apoi relaxeaza-i treptat. Repeta acest exercitiu cu fiecare grupa de muschi.

Cele mai bune modalitati de relaxare:

  • Stai 5 minute fara sa faci nimic.
  • Fa un dus sau culca-te o ora, doua.
  • Asculta muzica relaxanta sau sunetele naturii.
  • Canta ceva.
  • Impartaseste-ti problema unui prieten optimist.
  • Intreaba-te care este urmatoarea ta sarcina si sari peste problema stresanta.
  • Mergi pe bicicleta sau plimba-te in aer curat.
  • Vorbeste despre alte subiecte decat cel care te deranjeaza.
  • Bea o sticla cu apa.
  • Ia o pauza de masa cu o persoana care nu este implicata in situatia cu care te confrunti.
  • Fa putina gimnastica.
  • Deconecteaza-te de la internet.
  • Bea o cana cu cafea.
  • Spune-ti: „Situatia nu este chiar atat de rea precum pare. Multi oameni au invins in situatii mult mai grele ca asta”.
  • Gandeste-te ca ai ceva de invatat din orice situatie neplacuta.
  • Zambeste!

 




Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus