Multe femei trec prin schimbări majore de dispoziție după naștere, de durată și intensitate mai mică sau mai mare, care, dacă se adâncesc, pot să să se transforme în veritabile stări de depresie – o problemă cunoscută sub numele de depresie postpartum.
Sentimentele de tristețe și depresia postpartum sunt mai întâlnite decât ai crede. De aceea, este important ca tinerele mame – precum și cei din jurul lor – să le înțeleagă cauzele, simptomele și să ceară ajutorul familiei, prietenilor sau medicilor.
De la baby blues la depresie postpartum
Până la 80% din femei au stări emoționale de tristețe sau melancolie (așa numitul baby blues), care pot începe din prima zi după naștere. Poți să fii fericită și să devii brusc tristă, iritabilă, descurajată, obosită sau nefericită. Această stare durează de obicei câteva zile, dar se poate lungi până la o săptămână sau două. Mai serioasă decât baby blues este însă depresia postpartum (care atinge aproximativ 15% dintre proaspetele mame), ale cărei semne sunt ușor de recunoscut: tendința de a plânge din orice, starea de tristețe profundă, iritabilitate crescută, scăderea capacității intelectuale, dificultăți de concentrare și probleme de memorie, pierderea noțiunii timpului, sentimentul că nu poți face față situației în care te afli, insomnie, frica permanenta pentru propria sănătate și cea a copilului sau, în extrema cealaltă, indiferența față de copil, agitație permanentă și pierderea interesului pentru viața sexuală, după cum scriam în Depresia postnatală
Cauze
Aceste dezechilibre emoționale sunt efectul schimbărilor hormonale care au loc în timpul sarcinii și imediat după naștere. Nivelurile de estrogen și progesteron care erau crescute în timpul sarcinii scad brusc după naștere, afectând starea de spirit. Alți factori sunt efortul fizic din timpul sarcinii, starea de stres, senzația de neadaptare la noua situație sau lipsa sprijinului oferit de partener.
Ce se poate face:
Odihna suficientă și dieta sănătoasă sunt cele mai importante aspecte, deoarece epuizarea și stresul pot determina și chiar adânci tristețea și depresia!
Foto: Guliver/ Thinkstock, Sursă informații: Kidshealth.org, Adaptare Adina Gruia

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 28 august 2026
De Ioana Bucur | 28 august 2026

Kate Middleton a atras din nou toate privirile cu o schimbare vizibilă de look. Prințesa de Wales, în vârstă de 44 de ani, a fost fotografiată pe 23 august 2026 în timp ce se îndrepta spre slujba de duminică de la Crathie Kirk, în apropiere de Balmoral, iar părul său, mult mai deschis decât nuanța […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 01 septembrie 2026
De Ioana Bucur | 01 septembrie 2026

Ilinca Vandici traversează una dintre cele mai importante perioade din viața sa personală. La 40 de ani, prezentatoarea urmează să devină mamă pentru a doua oară, iar vestea va fi împărtășită chiar de ea publicului, în cadrul emisiunii pe care o prezintă la Kanal D. Potrivit informațiilor publicate de WOWbiz.ro, Ilinca Vandici și partenerul său, […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp