Despre feminitate cu Andreea Răducan și Monica Roșu

Despre feminitate cu Andreea Răducan și Monica Roșu

Azi vă prezentăm al doilea episod al amplului și ineditului interviu realizat de Ivana Iancu cu 9 dintre cele mai mari campioane ale lumii, toate românce. Este inedit pentru că discuția nu va fi despre sport decât într-un plan secund. În primul plan va fi despre feminitate!

Azi, cu Andreea Răducan și Monica Roșu, multiple campioane la gimnastică.

Andreea Răducan – Multiplă campioană la gimnastică

andreea raducan

Deși te-ai retras din sportul de performanță, ai rămas cu ceea ce se cheamă o dependență de mișcare?

Cu siguranță organismul simte nevoia de a face mișcare în continuare. După mulți ani în care ai practicat sportul de înaltă performanță ai vrea să-ți lași organismul în pace, să se odihnească. Dar ajungi repede să-ți dai seama că abandonând mișcarea complet îi faci corpului și îți faci ție cel mai mult rău.

Cât sport faci acum?

În această perioadă în care dedic mult timp copiilor mei, modul de a face mișcare este diferit. Îmi fac însă timp ca o dată sau de două ori pe săptămână să ajung la orele de balet.

Efortul fizic se împacă cu feminitatea și grația?

Cu siguranță. Ba mai mult, cred că ajuta să-ți definești grația și eleganța. Ca să nu mai vorbim despre starea de bine pe care o ai după o oră de sport.

Eleganța și rafinamentul se învață și în cantonamente?

Trebuie să mărturisesc faptul că puținul timp liber pe care îl aveam în cantonament îl foloseam și pentru genul acesta de activități, firești de atlfel vârstei adolescenței. Uneori ne plăcea să combinăm ținute elegante, ne machiam și ne coafam, iar apoi chiar făceam câte o scurtă ședință foto. Erau momentele noastre “altfel” în care ne detașam de stresul antrenamentelor.

Pe care dintre florile primite, de-a lungul timpului, nu le-ai uitat niciodată?

Îmi plac mult florile, îmi amintesc acum mirosul buchetelor de crini pe care le-am primit în anul 1999, la revenirea în țară de la campionatul mondial, de la Țian Jin, China. După performanța echipei noastre – medalie de aur în finala pe echipe, dar și pentru primul meu titlu mondial la doar 16 ani, în finala de la sol. Pentru mine florile înseamnă multă bucurie. După fiecare performanță importantă obținută, întoarcerea acasă însemna buchete de flori. Așa cum s-a întâmplat și la revenirea acasă după Jocurile Olimpice de la Sydney.

Ce te face fericită?

Echilibrul de acasă. Familia mea.

Citește și: Rețete cu flori

Monica Roșu – Multiplă campioană olimpică la gimnastică

Monica Rosu

Interviul nostru a fost realizat când Monica aștepta primul ei copil… între timp, pe 9 februarie a născut-o pe bebelina ei iubită! Felicitări!

Te-ai retras din sportul de performanță; ai rămas cu ceea ce se cheamă o dependență de mișcare?  Cât sport faci acum?

În perioada asta fac mai puțin sport, pentru că nu ne permite foarte mult burtica… Dar aștept să ne revenim și pe urmă să reîncep mișcarea, asistată de bebelina.

Efortul fizic se împacă cu feminitatea și grația?

Fără doar și poate. Sportul nu dăunează trupului atunci când este practicat corespunzător. Sportul întărește și înfrumusețează femeia, scoate în evidență formele și o face mai grațioasă, dacă este adaptat propriilor forțe și propriului stil de viață.

monica rosu
Foto: Damian Sultănoi

Eleganța și rafinamentul se învață și în cantonamente?

Cu unele te naști, iar pe altele poți să le șlefuiești dacă ai fost înzestrat cu aceste calități. Am dat de curând de aceaste vorbe și cred că se potrivesc de minune cu întrebarea ta: „Nu poţi fi cu adevărat elegant dacă în primul rând  mintea şi inima ta nu sunt rafinate și elegante!“

Pe care dintre florile primite de-a lungul timpului, nu le-ai uitat niciodată?

Primul buchet de flori primit de la o competiție de gimnastică, pe care îl am și acum acasă și mă face să zâmbesc de fiecare dată când îl văd… și evident florile primite de la iubitul meu. Florile mă fac să zâmbesc și îmi aduc o stare de bine!

Citește și: Femei și campioane. Interviuri cu Doina Sava și Camelia Potec

 

Text: Ivana Iancu

Foto: arhivă personală; Damian Sultănoiu

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Andreea Vasile | 13 ianuarie 2026
De Andreea Vasile | 13 ianuarie 2026

În ianuarie 2026, relațiile se oglindesc într-un alt fel pentru unele zodii. Sentimente și întâlniri care schimbă perspective, decizii emoționale curajoase și conexiuni care îți pot da viața peste cap într-un mod frumos și neașteptat. Pentru aceste semne, luna începe ca o poveste în care inima ți-e protagonistul principal. Zodii care trec prin transformări pe […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Andreea Vasile | 08 ianuarie 2026
De Andreea Vasile | 08 ianuarie 2026

Unele întâlniri par să aibă un fel de magnetism invizibil, conexiuni care se simt imediat și care nu pot fi trecute cu vederea. În astrologie, anumite zodii au o chimie aparte, o atracție care se simte natural și care transformă întâlnirile în experiențe intense și pline de energie. Unele zodii au o conexiune ce nu […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp