Dragoste la malul mării

Dragoste la malul mării

În miez de vară, nu mai suporți nici măcar un cearșaf între tine și partenerul tău. Decât să asudați la greu între patru pereți, mai bine vă iubiți pe răcoare, mângâiați de briza mării.

Vara – acest timp al ispitelor dulci, când vremea ține cu tine, iar tu ții la el. Și, pentru că îl iubești atât de tare, nu ai cum să-i refuzi o fantezie atât de incitantă ca dragostea în aer liber. Până la urmă, recunoaște, sigur te-ai gândit și tu, măcar o dată, în nopțile fierbinți și lungi în care nici aerul condiționat, nici apa rece cu gheață și lămâie nu reușeau să te răcorească, cum ar fi să vă iubiți la lumina stelelor de pe cer. Dacă e așa, află că, pe cât de romantic poate fi un astfel de moment, pe atât de minuțios ar trebui să-l planificați.

De ce să faci dragoste la malul mării… sau oriunde în natură

Iată câteva motive pentru care ar trebui să puneți în aplicare planul vostru, dar și precauțiile pe care să le luați ca totul să se petreacă exact ca-n filmele americane – cu happy-end.

  • Condimentează-ți relația. Oricât de romantic ar arăta dormitorul vostru, decorul peren nu vă mai inspiră la un moment dat. E suficient să vă susure în urechi valurile mării, în timp ce nisipul vă gâdilă plăcut tălpile încălzite, ca amândoi să pierdeți controlul.
  • Cu amorul la vedere! Voyerismul s-a născut din înclinația nestăvilită a omului pentru curiozitate, iar plăcerea de a vedea și de a fi văzut nu trebuie să te îngrijoreze atât timp cât nu devine singura ta preocupare. Ideea că un străin v-ar putea surprinde în ipostaze intime sau în locuri interzise ridică dorința la cote nebănuite.
  • Bucură-te de natură. Simte căldura soarelui pe pielea ta, sărutul picurilor de ploaie care-ți răscolesc toți porii ori vântul care-ți răvășește pletele și vă înfioară plăcut pe amândoi. Sunt senzații cu totul noi, fără legătură cu atingerea aspră a păturii de-acasă!
  • Descoperă-l bucată cu bucată. În întunericul dormitorului n-ai reușit să-i analizezi fiecare centimetru al pielii. Acum, orice detaliu, curbă sau unghi al trupului său îți va apărea într-o nouă lumină, solară și ispititoare. Dacă până acum ți-a fost teamă să te iubești la lumina zilei, dragostea în aer liber va da un înțeles nou noțiunii de perfecțiune.
  • Dragoste gratis. În fine, ultimul, dar nu cel din urmă avantaj este că amorul în mijlocul naturii nu costă absolut nimic. Puteți investi banii pe care i-ați fi cheltuit pe camera de hotel  într-o jucărie erotică menită să vă testeze limitele intimității sau să prelungiți concediul cu încă o zi plină de iubire.

Citește și: E bine sau nu să ai fantezii sexuale?

Sex neîngrădit, dar sigur

Ideea de a fi prinși iubindu-vă la malul mării poate că este sexy, dar, atunci când se transformă în realitate, se poate lăsa cu amendă penală. Așa că luați-vă măsuri de precauție și nu uitați: pe plajă, la nudiști, este permis doar bronzatul, nu și amorul. Apoi, deși te-ai asigurat că sunteți feriți de privirile indiscrete, asta nu înseamnă că ați rămas singuri pe lume: o armată de țânțari, furnici și alte gâze sunt atrase de feromonii pe care îi degajați în timpul actului sexual și gata de… atac. Ca să le țineți și pe ele la distanță, pulverizați spray natural împotriva insectelor pe tot corpul (evitând, desigur, zonele intime). Miroase plăcut pentru voi, dar nu și pentru restul viețuitoarelor.

Citește și: 7 destinații din România perfecte pentru luna de miere

Articol preluat din ediția de iulie 2014 a revistei Femeia.

Autor: Adriana Moscu

Sursa foto: iStock

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Andreea Vasile | 19 ianuarie 2026
De Andreea Vasile | 19 ianuarie 2026

După mai multe plecări din echipa lor de comunicare și un nou val de controverse, Meghan Markle și prințul Harry încearcă să-și stabilizeze imaginea publică întorcându-se la firma de PR Sunshine Sachs Morgan & Lylis, cu care au colaborat și înainte de ruptura de familia regală. Meghan Markle și prințul Harry se întorc la Sunshine […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Andreea Vasile | 13 ianuarie 2026
De Andreea Vasile | 13 ianuarie 2026

În ianuarie 2026, relațiile se oglindesc într-un alt fel pentru unele zodii. Sentimente și întâlniri care schimbă perspective, decizii emoționale curajoase și conexiuni care îți pot da viața peste cap într-un mod frumos și neașteptat. Pentru aceste semne, luna începe ca o poveste în care inima ți-e protagonistul principal. Zodii care trec prin transformări pe […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp