Esti aici
Femeia.ro > Familie > 3 băuturi energizante pe care le poți consuma în timpul alăptării

3 băuturi energizante pe care le poți consuma în timpul alăptării

bauturi energizante

Iubești noua viața de mămică, dar în același timp ești conștientă de consumul energetic pe care aceasta îl presupune. Dormi mai puțin, uneori prea puțin, pentru că te trezești noaptea, în plânsetele bebelușului. Ești atentă la el și încerci să îi descoperi nevoile și să îl înțelegi, mai ales în primele luni, când nu poate vorbi. Pe lângă toate aceste lucruri, care îți îmbogățesc existența, dar care te și obosesc, e posibil să apară și alte responsabilități.

În unele momente, simți că ai nevoie de o doză sănătoasă de energie, pe care o cauți în diverse alimente și băuturi, fiind atentă la ceea ce e permis și ceea ce nu. Știi că tot ceea ce consumi îl poate influența pe cel mic, prin prisma laptelui matern. Dacă ești în căutarea unor băuturi energizante pe care să le poți consuma liniștită în timpul alăptării, în rândurile care urmează vei găsi 3 soluții potrivite pentru tine:

Sucul de portocale

Sucul de portocale face parte din categoria băuturilor care ne asigură energia și vitaminele de care avem nevoie, datorită potasiului, magneziului, acidului folic și vitaminelor din complexul B conținute. În același timp, această băutură este un aliat de nădejde în lupta cu migrenele. Cu toate acestea, trebuie să ții cont de cantitatea pe care o consumi, pentru că, în general, citricele pot provoca iritații pe pielea copilului, precum și gaze la stomac. Este recomandat un singur pahar de suc de portocale dimineața, la micul-dejun. În restul zilei și mai ales înainte de a alăpta, îți sugerăm să eviți citricele, pentru siguranța micuțului tău. 

Ceaiul verde 

O altă băutură energizantă pe care o poți consuma în perioada alăptării este ceaiul verde, despre care se spune că îți asigură timp de 8 ore energia de care ai nevoie. La fel ca în cazul sucului de portocale, este important să îl consumi în cantități moderate. Îți poți începe dimineața cu o ceașcă de ceai verde, care te va ajuta să faci față cu brio unei noi zile din viața de mămică. Un alt lucru de care trebuie să ții cont când vine vorba de consumul ceaiului verde sunt ingredintele din care este făcut acesta. Îți recomandăm să alegi variantele care conțin numai ceai, nu și alte ingrediente. Dacă ești în căutarea unei băuturi naturale și de calitate, ai putea lua în considerare numeroasele opțiuni de ceai verde pe Planteea.ro.

Cafeaua

Dacă ești o mare iubitoare de cafea și îți faci griji că nu o vei mai putea consuma în timpul alăptării, te înșeli. Te poți bucura în continuare de ritualul tău de dimineață, cu condiția că va trebui să fii atentă la cantitatea pe care o consumi. Părerile cu privire la cantitatea potrivită din perioada alăptării sunt împărțite, însă în general este recomandat să nu depășești 2-3 cești de cafea pe zi. Cu toate acestea, este indicat să urmărești comportamentul micuțului: în cazul în care observi o stare de agitație la acesta, va trebui să elimini cafeaua din alimentație.

Așadar, poți consuma cu încredere unele băuturi energizante chiar și în perioada alăptării, cât timp ții cont de echilibru. Pentru că echilibrul tău este în strânsă legătură cu echilibrul micuțului tău.

 

 

Sursă: Digital workforce

Sursă foto: pexels

Comments

comments

Lasă un răspuns