Te-ai gândit vreodată că atitudinea ta, ca părinte, are influenţă asupra evoluţiei copilului tău, a personalităţii lui? Nu doar în copilărie, ci în toţi anii care vor urma.
Pentru a educa un copil, trebuie să-i înţelegi comportamentul, neuitând însă nicio clipă că atitudinea ta este extrem de importantă. Nu-ţi trebuie o pregătire specială în acest sens, esenţiale sunt iubirea pentru copil, atenția față de el şi necesităţile lui, dorința ta de a-l înţelege şi a-l ajuta să te înţeleagă. Iar asta înseamnă să nu-l pedepseşti pentru orice fleac, să fii un bun exemplu, să-i vorbeşti şi să-l determini să fie deschis față de tine. Respectă-l, nu-l acuza şi nu-l critica. Iar peste ani, te vei mândri cu copilul tău. Iar el va fi mândru de tine!
Aşadar, ce fel de părinte eşti?
Indulgent
„Va pricepe la momentul potrivit“
Foarte afectuos, consideră că odrasla lui merită să i se satisfacă toate poftele, să i se permită să facă ce vrea. Aşadar, fără limite ori sancţiuni. O asemenea atitudine îi permite copilului să-şi dezvolte identitatea, să aibă o personalitate distinctă. Pentru că se va simți important și special, va avea o stimă de sine la nivel înalt. Va deveni însă un răsfăţat, iar asta înseamnă neascultător şi egoist. Din această cauză, va întâmpina greutăţi în integrarea într-o colectivitate sau alta, fiindcă îi va fi greu să înţeleagă rolul limitelor şi al regulilor şi să ţină seama de ele. În timp, făcând doar ce vrea el, nu va mai accepta sfaturi, nici măcar de la părinţi, considerându-i „depăşiţi“.
Autoritar
„Regulile se respectă, nu se comentează“
Un asemenea părinte nu are nicio îndoială că tot ce face este doar spre binele copilului, însă asta e doar convingerea lui. Copilul, ca o marionetă, este nevoit să execute ordinele; altfel, orice abatere e drastic pedepsită. Intenţiile de manifestare a independenţei sunt considerate răzvrătiri, care generează conflicte frecvente, fiindcă relaţia dintre „tiran“ şi „victimă“ nu poate fi decât tensionată și lipsită de comunicare.
Copilul crescut de un părinte tiran va învăţa să fie ordonat, disciplinat, respectuos, mai ales cu cei de care îi este frică, dar va fi insensibil la dorinţele altora, neiertător cu cei care greşesc, va avea dificultăţi de comunicare. Timorat în permanenţă de ideea de a nu greşi, nu doar că nu va avea iniţiativă, ci va fi incapabil să ia vreo decizie de unul singur.
Citește și: Regulile familiei ideale
Hiperprotector
„Nu tot ce zboară se mănâncă“
În aparenţă, e un părinte model, foarte atent la nevoile copilului. Prioritară fiind siguranţa acestuia, îl va învăţa să fie precaut şi rezervat faţă de tot ce vine din afara familiei. Foarte grijuliu, îşi însoţeşte copilul peste tot, ferindu-l de dificultăţi, fie ele reale sau imaginare. Chiar dacă acceptă cu greu manifestările de independenţă ale copilului, nu se ajunge la conflicte, dar intră în panică şi se frământă. Din prea multă cocoloşeală, copilul mic se poate confrunta cu o frică de neînţeles, cu tulburări de somn şi alimentație, iar în viitor, în absenţa părinţilor (îndrumători de nădejde), va fi incapabil să ia decizii singur, să depăşească situaţiile dificile. În plus, simţindu-se sufocat de grija părinţilor, se va îndepărta de ei, comunicarea având de suferit din cauza neîncrederii că ar fi înţeles şi din dorinţa de a nu-i îngrijora.
Indiferent
„Nu te poţi baza pe nimeni, ci doar pe tine însuţi“
Principalul neajuns: nu-şi protejează suficient copilul, lăsându-l la voia întâmplării într-o lume pe care acesta o simte ca fiind periculoasă şi în faţa căreia se crede neputincios. O asemenea atitudine înseamnă lipsă de afecţiune, dar şi de comunicare. Copilul se simte singur, inapt să-şi dezvolte abilitatea de a relaţiona. Din cauza lipsei de afecţiune, chiar dacă o asemenea situaţie îl va face mai rezistent în faţa greutăţilor vieţii, copilul crescut cu indiferenţă va fi rigid, insensibil, apatic, uneori mult prea pragmatic, catalogat de alţii drept o persoană fără suflet. Obişnuindu-se că părerea lui nu contează și simţindu-se lipsit de importanţă, se va crede absolvit de responsabilităţi. Din pricina unei scăzute stime de sine, va fi în permanenţă urmărit de un puternic complex de inferioritate.
Citește și: Cum îți învingi complexele de inferioritate
Democrat
„Toţi suntem egali în faţa lui Dumnezeu“
Îmbină autoritatea cu permisivitatea, fiindu-i copilului, la nevoie, un bun prieten. E indulgent, flexibil şi deschis spre nou, dar și suficient de autoritar pentru a impune o disciplină riguroasă și a învăţa copilul să respecte regulile. Îi va permite să-şi exprime opiniile, ajutându-l astfel să-şi dezvolte personalitatea, criticându-i însă greşelile, pentru a-l ajuta să înveţe din ele. Deși critica şi sancţiunile nu lipsesc, copilul nu se îndoieşte de afecţiunea părintelui. Drept urmare, va deveni o persoană echilibrată emoţional, care ştie să comunice, are iniţiativă, îi respectă pe alţii, le ia în considerare opiniile şi acceptă observaţii, având în acelaşi timp curajul expunerii propriului punct de vedere. Independenţa care i s-a acordat îl va ajuta să-şi identifice propriile aptitudini, să-şi îndeplinească propriile visuri, nu pe cele ale părinţilor.
Doar avantaje? Nu chiar. Se va adapta cu greu stilului autoritar al altora – la şcoală, la locul de muncă, în cercul de prieteni –, putând fi considerat bleg pentru că nu execută prompt ce i se cere sau impertinent fiindcă discută ordinele.
Citește și: Cine hotărăște viitorul copilului tău?
Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.45/13.11.2014
Autor: Olga Sveduneac
Sursa foto: Thinkstock