
Părinţi: Andreea şi Gabriel Mitrache
Gemeni: Luca Ştefan şi Matei Eugen
Am ajuns în casa familiei Mitrache într-o sâmbătă dimineaţa. Pe străduţa unde-şi au apartamentul se-auzea doar glasul păsărelelor; în casă însă era veselie mare. „Arsenalul“ gemenilor pusese stăpânire pe toată sufrageria, aşa că am păşit cu grijă să nu calc pe jucărioarele împrăştiate peste tot, inclusiv pe canapea şi fotolii.
De-abia ce-am avut timp să-i salut pe părinţi, că două mogâldeţe bălaie s-au şi repezit spre mine cu mânuţele întinse, de parcă ne-am fi cunoscut de când lumea. Micuţii Luca şi Matei descoperiseră o nouă distracţie, în persoana mea, iar acum mă întrebam încurcată pe cine să iau în braţe şi pe cine să refuz. A avut câştig de cauză cel care a ajuns primul la mine – nu mă întrebaţi care din ei a fost, pentru că seamănă ca două picături de apă. Aşa că m-am simţit îndreptăţită să întreb: „Cum îi recunoaşteţi?“ „Acum, după semnul de pe nas“, îmi zice tatăl. Mă uit cu atenţie şi remarc: „Dar amândoi au un semn pe nas“. Tatăl mă lămureşte: „Da, dar la Matei e mai puţin vizibil“. Mama se uită la noi uşor nedumerită: „Cum să nu-i recunoaştem? Sunt aşa de diferiţi! Nu seamănă deloc unul cu altul!“ Ştiu că nu glumeşte – e încă o dovadă că mamele sunt capabile să vadă lucruri la care ceilalți nu au acces.
„Concentrează-te să fie doi“
Aşa i-a zis Gabriel soţiei sale înainte de prima vizită la ecograf. „Când ne-am decis să ne căsătorim, am făcut planuri şi pentru un bebe. Ne doream foarte tare gemeni (avem nişte prieteni apropiaţi care au gemeni şi ne sunt foarte dragi), dar de aici până la concretizare a fost cale lungă. Chiar pe 14 februarie, de Ziua îndrăgostiţilor, am făcut un ecograf concludent. Când am plecat dimineaţa de acasă, soţul mi-a spus: «Să te concentrezi să fie doi!» Aşa că, atunci când l-am sunat pe la prânz să-i spun că sunt doi, a crezut că glumesc. Am fost foarte încântaţi!“, îmi povesteşte mămica Andreea. Gemenii, care acum au un an şi şapte luni, s-au născut pe 20 septembrie 2012. Ulterior, părinţii au aflat de la bunica din partea tatălui că au mai existat în familie perechi de gemeni, cu câteva generaţii în urmă. Prietenii şi rudele le-au fost de la început alături, iar unii, mai glumeţi, nu s-au putut abţine de la încurajări din gama „double the action, double the fun, double trouble“.
„Am aflat că beneficiem de reduceri“
Andreea şi-a monitorizat foarte atent sarcina. Şi-a făcut analize constant, a mers la ecografii destul de des, mai ales în ultimul trimestru, şi nici n-a avut pofte peste care să nu treacă. Kilograme în plus au fost destul de multe, dar, după un an şi jumătate, a reuşit să revină la greutatea pe care o avea înainte de sarcină. „Cred că e vorba de voinţă. Am ţinut o dietă sub îndrumarea unui nutriţionist şi am făcut sport cât mi-a permis timpul.“ Îi întreb cum s-au descurcat cu bugetul, având în vedere că s-au confruntat cu cheltuieli duble. „Am aflat încă din maternitate că familiile cu gemeni beneficiază de anumite reduceri. Am născut la o clinică privată şi, în loc de taxa pentru două naşteri, am avut 150% din taxa unei naşteri“, spune mama. „În mod normal, eram pregătiţi pentru naştere prin cezariană într-o luni dimineaţă, pe 24 septembrie, numai că micuţii s-au grăbit şi au venit pe lume cu câteva zile mai devreme, pe 20 septembrie. Deşi tati stabilise ca în weekend să pregătească tot echipamentul foto pentru marele eveniment, surprinși de acesta, am luat cu noi ce ne-a picat în mână. Făcusem un «pact» cu soţul că îl voi suna doar dacă am nevoie de ceva sau dacă se întâmplă ceva. Când l-am sunat, mi-a răspuns şi aceea a fost cea mai rapidă cursă – a ajuns acasă de la serviciu, am urcat în maşină şi fuguţa la spital, pentru că se rupseseră membranele. Am născut la Regina Maria, cu dr. Carmen Constantinescu, cea care mi-a şi urmărit sarcina.“ Când s-au întors acasă, i-au ajutat părinţii Andreei, pensionari, dar şi părinţii lui Gabi şi naşii, în măsura timpului liber.
„Luca e meditativ, Matei e mai energic“
A trebuit ca tinerii părinţi să ţină o evidenţă foarte clară pentru a nu-şi încurca odraslele. Unul din gemeni a rămas cu brăţara din maternitate la mână timp de vreo săptămână, până au început să-i deosebească, tot în scopul monitorizării activităţii. Ulterior, au apărut mici probleme, cauzate de unele decalaje între ei – în ceea ce priveşte trezitul în timpul somnului (şi riscul de a-l trezi şi pe frăţiorul care dormea încă) – sau de faptul că amândoi voiau să mănânce odată. Când au început diversificarea, părinţii au observat că şi aici gusturile diferă.
Inițial, gemenii se ignorau reciproc; în schimb, dacă se vedeau în oglindă, erau foarte încântaţi. „Interesant era faptul că, deşi nu interacţionau foarte mult unul cu celălalt, dacă unul din ei se trezea mai devreme dimineaţa sau după somnul de prânz, cel treaz era un pic neliniştit până îl vedea şi pe celălalt trezit“, îşi aminteşte Andreea. Amuzant a fost şi când au început să meargă şi se plimbau haotic prin cameră. Se intersectau pe traiectorie destul de frecvent şi se ciocneau frontal, pentru că nici unul nu s-ar fi dat la o parte. Acum le place să meargă cu ochii închişi, însă ţin mânuţele în faţă şi de cele mai multe ori nu sunt incidente. Cele mai frumoase amintiri de până acum au fost primul „mama“, primul „tata“ şi primul pupic. Cel mai dificil moment – atunci când Luca a făcut gripă şi a fost internat trei zile în spital. „O primă relaţie de afecţiune între ei a fost în toamna 2013, când Matei a făcut febră +39ºC şi am fost nevoiţi să-i aplicăm o împăturire cu prosoape ude. În acel moment, Matei era evident că nu se simţea bine şi Luca a venit lângă el şi l-a mângâiat. De câteva luni, au început să se ia în braţe şi să râdă, îşi dau mâncare unul celuilalt din mânuţă şi se copiază destul de mult, atât între ei, cât şi pe noi, părinţii.“
Totuşi, există deosebiri între cei doi? Sigur că da, îmi spune mama. „Luca este mai meditativ, mai atent, mai analitic: se joacă cu o jucărie, o analizează pe toate părţile şi stă cuminte cât face acest lucru. Matei este mai energic, gata mereu de acţiune, se plictiseşte repede de jucăriile sale şi le vrea pe cele cu care se joacă Luca.“
Articol preluat din ediția de iunie 2014 a revistei Femeia.
Text: Adriana Moscu
Foto: Vlad Stănescu
Machiaj: Loredana Dodiţă
Coafură: Brigitta Bartha