Deseori, spui: lasă-i, sunt copii, se distrează! Dar te-ai întrebat vreodată dacă nu cumva greșești? Poate că nu-i doar o joacă, iar un copil lipsit de apărare suferă profund din cauza celorlalţi.
Un coleg îi ia azi pixul, mâine stiloul. Poimâine îi ia manualul, iar în ziua următoare îi aruncă ghiozdanul pe jos. Nu trece mult timp și copilul este îmbrâncit. Apoi este lovit de-a binelea, cu toată forța. Hărțuirea verbală și/sau fizică a unui copil se numeşte bullying, iar fenomenul nu are frontiere sau cauze stricte. Îl întâlnim cu precădere în mediul școlar, dar și acasă ori în cercul de prieteni.
Indiferența de acasă
Damian (zece ani) este victima bullyingului la școală. Din păcate, părinții nu-l ascultă. Așa că a cerut ajutor la Telefonul Copilului, asociaţia al cărei scop este de a proteja copiii de orice încercare de încălcare a drepturilor lor și de toate formele de abuz. A sunat ca să povestească despre pasiunea lui, cursele de maşini. A întrebat timid dacă îl poate asculta cineva, deoarece părinţii nu vor să facă asta pentru că îi doare capul. Nici cu colegii nu stă de vorbă: „Unii sunt răutăcioși: râd de mine, îmi arată semne obscene, îmi aruncă ghiozdanul pe jos și mă lovesc. Am încercat să-i ignor. Mie nu-mi place să vorbesc urât. Sufăr mult când ceilalți fac asta. Mai demult, atunci când un copil a dat în mine, i-am spus tatălui meu, iar el mi-a zis: «Dacă dă în tine, dă și tu!» Dar nu l-am ascultat… nu e bine să faci asta“, a spus el.
Violenţa se învaţă și în familie
Alina Badea, profesoară de limba engleză la o şcoală particulară, vede multe cazuri de violență pe care nu le lasă să treacă neobservate. De la ea am aflat despre un copil de opt ani, cu părinți înstăriți și foarte ocupați. Băiețelul își petrece 12 ore la școală. „Încă de la cinci ani avea episoade de violență. De exemplu, i-a dat cu pumnul în gură unei fetițe și i-a scos un dinte. Apoi, când a fost înscris la școala noastră, m-a lovit în abdomen pentru că n-am vrut să fac ca el.” Atacurile lui se îndreaptă spre cei neajutoraţi. „Nu contează dacă sunt băieți sau fetiţe. Am vorbit cu părinţii şi tot timpul îi caută scuze şi motive.” Însă nici acasă lucrurile nu sunt tocmai roz. Băiețelul a rupt o stinghie de la ușa bucătăriei unității de învățământ, iar mama lui a fost chemată la școală. „L-a împins într-un colț pe hol și l-a pălmuit de față cu mine și colegii lui.”
Cazul nu este singular. Profesoara mai are în clasă un copil hiperactiv. A încercat să stea de vorbă cu părinții pentru a găsi cea mai bună soluție pentru el. Părinții văd hiperactivitatea lui ca pe ceva negativ, iar tatăl îl bate „pentru că aşa a văzut el în familie”. Dacă elevul nu-şi face temele, a doua zi vine cu urme de curea.
La început, băiatul era domol, apoi a devenit tot mai violent. La un moment dat, și-a ameninţat un coleg că îi taie gâtul cu un echer. Pe de altă parte, este traumatizat: „Odată, m-a rugat, deşi eu sunt foarte calmă cu ei,
să nu-l bat pentru că greşise un exerciţiu. Mi s-a părut de-a dreptul şocant.“ Alina Badea spune că educaţia nu este în totalitate responsabilitatea cadrelor didactice, iar părinţii trebuie să colaboreze pentru binele copiilor: „Ei ştiu că noi nu avem multe soluții la-ndemână. În afară de a suna părinţii și a exmatricula copilul pentru trei zile, nu avem ce face, mai ales când adulții refuză să ne ajute.“
Copilul ca soldat
Lucian este un băiat de 16 ani care și-a găsit sprijinul la Telefonul Copilului. El a povestit că, de doi ani, „fiecare zi petrecută la școală este o provocare. „Școala este pentru mine o lume în care îmi imaginez că sunt un cavaler și trebuie să mă apăr de inamici.” I se sdresează cuvinte urâte: „gunoi de om”, „retardat mintal”, „țigan împuțit”. În plus, a primit mesaje de amenințare pe telefon și pe
Facebook. „La început, mi-a fost greu și eram foarte stresat. Astfel, am acumulat foarte multe absențe, am luat note mici și am rămas repetent. Acum încerc să ignor jignirile.” Părinții lui Lucian s-au adresat dirigintelui și directorului școlii, însă nu s-a schimbat nimic.
Lupta cu morile de vânt
Ana-Maria este o mămică ajunsă la capătul puterilor din pricina încercării de a-şi scăpa fiul de hărțuirea fizică și psihică din partea unor colegi. La școală, toți dau vina pe Mihnea. E mai simplu pentru toată lumea. Etichetat drept prost de colegi, dar și mincinos de către cadrele didactice, Mihnea nu știe cum să procedeze ca să-i fie bine, să-și facă prieteni sau măcar să-l lase în pace.
De când a început clasa zero, viața băiatului s-a schimbat în rău. E cel mai mic din grupă. E sensibil, energic și foarte inteligent, dar nu a fost apreciat niciodată. Când a povestit acasă că e jignit sau lovit, mama lui a cerut explicații la școală, iar învățătoarea a spus pur și simplu că băiatul minte.
Copilului i se întâmplau deja prea multe: colegii i-au cerut bani, i-au scris cu pixul pe haine, l-au udat când s-a dus la baie. Ana-Maria s-a dus la școală de fiecare dată. Cum învățătoarea nu era pregătită să gestioneze astfel de situații, a dat vina tot pe el. De fapt, problema din clasă era alt băiețel, violent cu toți copiii, fete ori băieți, și nu conta motivul. „Mihnea tot timpul îmi povestea că Dan l-a făcut prost, l-a împins, i-a luat ghiozdanul, l-a lovit, i-a luat penarul, i-a dat jos hăinuţa de pe scaun; că Dan îl aleargă pe scări, îl stropeşte, îl bagă cu capul în chiuvetă.”Iar învăţătoarea refuza sistematic să-l creadă şi i-a spus mamei că ea nu se bagă în joaca copiilor.
În martie, Mihnea a venit bucuros acasă pentru că doamna i-a dat voie să-și ia trenuleţele la şcoală. „A fost ideea lui să se ducă a doua zi mai devreme ca să le monteze şi să le facă o surpriză colegilor – a sperat că aşa îşi va face prieteni.” În acea dimineaţă, pe Ana-Maria a sunat-o un părinte care îl văzuse pe Mihnea plângând rău pentru că iar îl lovise Dan, îi luase trenuleţele şi i le aruncase pe jos. Dan îi dăduse un pumn în ochi şi îi spărsese pentru a treia oară ochelarii. La școală, tot Mihnea a fost vinovat.
Ana-Maria a apelat la Asociaţia Telefonul Copilului, a fost cu băiatul la psiholog şi a demonstrat că nu are nimic. A sunat la Protecţia Copilului, la Poliţie și la Inspectoratul Școlar. După două luni, a început să primească răspunsuri… evazive. „Se pare că nu este de competenţa nimănui această problemă. Din păcate, Mihnea nu e singurul care trece prin asta, dar părinţii nu fac nimic, spun că nu au timp.”
Fără granițe
Bianca s-a întors din Spania, unde a studiat șase ani. A fost înscrisă aici la şcoală, dar colegii nu au acceptat-o din cauza trecutului ei diferit. „Colegii de clasă au devenit răutăcioși și mă numeau în diverse feluri: «Călătoarea», «Melcu’», «Morena de România». Începusem să-i urăsc și pe ei, și faptul că ne-am întors. Nu le-am spus părinților pentru că ei erau fericiți de revenirea în țară. Într-o zi, unul dintre colegi mi-a spus că îmi cumpără el bilet spre Spania, numai să plec. Atunci, am discutat pentru prima dată cu mama și am rugat-o să mă mute la altă școală. Ea nu a fost de acord și mi-a spus să nu fug, pentru că ei nu se vor opri, iar modul în care le răspund și îi înfrunt va face diferența.” A sunat la Telefonul Copilului și a aflat cum să procedeze pentru a ieși învingătoare din această situaţie.
Ce este bullyingul
Termenul vine din limba engleză și definește un comportament ostil, intenționat și repetitiv, îndreptat împotriva unui copil, care este astfel umilit, etichetat și tachinat din diverse motive. Ca să înțelegem mai bine fenomenul, am stat de vorbă cu Cătălina Florea, președinta Asociației Telefonul Copilului. Am aflat că bullyingul îmbracă mai multe forme: violență verbală şi nonverbală, abuz emoțional sau violență fizică. Ea susţine că nu orice copil este victima bullyingului, ci numai unul vulnerabil devine ţintă,
iar acesta poate fi hărțuit zilnic de o persoană sau de un grup din diverse motive: medicale, familiale, sociale, financiare, estetice etc.
Dacă sunt trecute cu vederea, în timp lucrurile scapă de sub control. „Excluderea și umilirea reprezintă o lovitură psihologică foarte mare, pe care noi nici măcar nu reușim s-o estimăm și nu o luăm în considerare când vine vorba de copii. Nu ne dăm seama care sunt consecinţele pe termen lung: pierderea încrederii în sine, teamă, retragere, furie, răzbunare sau alte tulburări de comportament și probleme emoționale“, adaugă doamna Florea. „Iar consecințele sunt dramatice când nu se evaluează corect efectele. Adulții spun că e o joacă de copii și e normal să existe conflicte. Dar s-a ajuns la cazuri dramatice: abandon școlar, automutilare sau chiar suicidul victimei.“
Problemele pleacă din familie
Mulți copii învață hărțuirea în familie, fiindcă adulții nu-și dau seama că violența fizică îi afectează emoţional, chiar dacă nu e îndreptată împotriva lor. Unii părinți îşi educă odraslele prin violență și abuz emoțional, deci tot prin bullying. În familie se învață și se preia acest comportament deviant. „Părinții ar trebui să fie cei mai buni prieteni ai copilului, să poarte discuții din care să afle ce li se întâmplă, ce simt”, a punctat doamna Florea. Numai că, pentru a-și deschide sufletul, cei agresaţi trebuie să simtă că au un prieten, un sprijin în părinte. Altfel, nu vor vorbi de frică.
Copiii și părinții caută ajutor
Zeci de copii hărțuiți sună zilnic la Telefonul Copilului, la numărul 116 111. Aici sunt ajutați de specialiști să învețe să se apere singuri. „Mulți caută să vorbească, simt o nevoie acută de comunicare deoarece sunt ignorați de părinți“, a precizat Cătălina Florea.
Dar şi adulții caută sprijin: „Primim apeluri din partea părinților și observăm că relaționarea acestora cu copiii este din ce în ce mai redusă. Mulţi ne-au spus că au trecut ani de când nu s-au simțit apropiați de copilul lor.“ Ajunşi să aibă de-a face cu bulllyingul, adulţii vor să rezolve problema punctual. „Este greșit! Ei trebuie să identifice mai întâi cauzele, ca să obțină rezultate pe termen lung.” Alţi părinţi cred că problema se rezolvă de la sine, „dar este fals, ea se acutizează”.
Consecinţele nu au limite
Tot de la președinta asociației am aflat că, de-a lungul timpului, a întâlnit cazuri extreme: „Am avut situații în care am cerut intervenția specialiștilor. Alteori, nu am încheiat apelul până când asistentul social sau psihologul nu a ajuns la fața locului. Au existat situaţii de viaţă şi de moarte, în care a fost necesară intervenţia autorităţilor, când un copil de clasa întâi a fost luat cu salvarea de la şcoală. În alt caz, agresorul, un băiat de liceu, a fost mutat la altă şcoală fără să i se explice de ce şi s-a răzbunat: l-a ucis pe elevul din cauza căruia credea că a fost mutat disciplinar.“
Soluția potrivită
Trebuie să se lucreze separat cu ambele părți. „Consilierea psihologică este o soluție. Poate că agresorul e victimă în propria familie. El nu trebuie pedepsit, ci doar sancționat, nu înainte să i se explice unde și de ce a greșit.” Mai mult, părinții nu trebuie să rămână indiferenți dacă micuţul lor pățește ceva la școală. Lucrurile trebuie spuse!
Expresii pe care copiii le folosesc pentru a-l răni pe cel agresat
Λ De ce stai de vorbă cu bufniţa asta, nu te sperii de ea?
Λ Când trec pe lângă tine, să te uiţi în jos, că altfel ţi-o iei!
Λ Eşti cel mai prost din clasă, de-asta stai în ultima bancă!
Λ Prietene, uită-te pe cer, îți pleacă familia în străinătate!
Λ Dacă aveam fața ta, îmi dădeam părinții în judecată!
Λ Uite, plouă! Nu te duci să faci baie?
Λ Poc! Ce s-a auzit? Ți-a căzut cortul?
Bullyingul în procente
Tipuri:
Λ fizic: 45,72%
Λ verbal: 22,86%
Λ emoţional: 15,24%
Λ relaţional: 14,28%
Λ online: 1,90%
Efectele hărțuirii
Λ depresii şi tulburări de comportament: 33,15%
Λ excludere şi dificultate în relaţionare: 29,78%
Λ gânduri suicidare: 15,17%
Λ frică şi anxietate: 12,92%
Λ criză de identitate: 4,49%
Λ criză de singurătate: 4,49%
Citește și:
Agresiunea de la fiecare colt de strada: Umorul te salveaza
Agresiunea de la fiecare colt de strada: Viata ca o jungla
Efectele bataii asupra copiilor
Articol preluat din ediția de octombrie 2015 a revistei Femeia.
Autor: Corina Matei
Foto: Guliver/Thinkstock