Esti aici
Femeia.ro > Familie > Copii > Indatoririle nasilor de botez

Indatoririle nasilor de botez

 

Consideraţi părinţii spirituali ai copilului, naşii sunt o parte importantă în viaţa unui nou născut şi pot aduce cu sine valori şi comportamente demne de urmat de cei mici. Naşii fac parte din viaţa celui mic încă de la naştere iar botezul ortodox reprezintă acceptarea acestui statut de părinte spiritual. Ca orice tradiţie românească, botezul urmează şi el nişte paşi specifici iar naşii sunt la fel de importanţi ca şi părinţii micuţului.

Cum alegi naşii?

Pe vremuri, naşii erau un fel de moştenire a familiei. În prezent, ei sunt aleşi în funcţie de gradul de apropiere dintre ei şi părinţii copilului ce urmează a fi botezat. Este foarte important ca atunci când alegi naşii pentru botezul celui mic să te asiguri că ei sunt oameni cu care legi o pretenie solidă şi că vor fi prezenţi în viaţa ta chiar şi peste ani de zile. Foarte mulţi părinţi alegi aceiaşi naşi ca cei pe care i-au avut la cununie deoarece este mult mai simplu să ai o singură pereche de naşi iar Biserica cere ca naşii celui mic să fie deja căsătoriţi.

Care sunt îndatoririle naşilor

În mod suprinzător poate, naşii au mai multe îndatoriri la un botez decât au părinţii celui mic. Ei trebuie să fie neapărat creştini şi să se spovedească şi împărtăşească înainte de botez. Naşii sunt cei care fac o donaţie Bisericii, specifică tainei botezului. Tot ei se ocupă şi de lucrurile care trebuie cumpărate pentru ziua botezului:
• Încălţăminte potrivită pentru cel mic.
• Hainele necesare – body-uri, costumaşe pentru a schimba copilul, jucării, scutece, etc.
• Faşă numită crasmă, în care cel mic este înfăşat atunci când preotul scoate copilul din cristelniţă şi îl încredinţează naşei.
• Lumânarea împodobită cu flori.
• Mărturiile pentru botez care sunt încredinţate invitaţilor (în general, se optează pentru cruciuliţe specific create pentru acest eveniment).

Mai departe, preotul va întreba în timpul slujbei dacă cel mic se leapădă de satan iar naşii sunt cei care vor răspunde în locul copilului, marcând unirea aceastuia cu Hristos. Crezul este o parte importantă a botezului şi este de preferat ca naşii să îl ştie pe de rost, fără a fi nevoiţi să îl citească. Naşa este cea responsabilă cu dezbrăcarea copilului pentru a fi botezat şi tot ea îl va lua în braţe după scăldare. În timpul rugăciunilor, naşa este cea care ţine micuţul, pe când naşul este responsabil cu purtatul lumânării.

Copilul este învelit de naşă după botez şi este aşezat pe masa din Biserică special amenajată. Naşa îmbracă apoi pruncul, dar abia după ce preotul îl unge cu mir. Copilul trebuie ţinut apoi în braţe de către naşă în timp ce preotul îl împărtăşeşte.

Părinţii şi naşii stabilesc de comun acord o oră la care pruncul va fi scăldat. Practic este vorba despre o băiţă pe care naşii o fac celui mic, urmând să arunce apa folosită la rădăcina unui copac pentru a simboliza creştere.

Alte îndatoriri ale naşilor

Dacă cele mai sus sunt cerute de către Biserică, există şi o serie de îndatoriri transmise din generaţie în generaţie pe care naşii trebuie să le îndeplinească:
• Aduc băutura pentru masa festivă de după botez.
• Oferă bani celui mic în cadrul acestui eveniment.

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus