Esti aici
Femeia.ro > Familie > Copii > Parintii, copiii si momentele de furie (I)

Parintii, copiii si momentele de furie (I)

In cabinetele de psihologie, o tema des dezbatuta si analizata este cea a furiei. Multi oameni au probleme cu ea, nu stiu de ce se enerveaza puternic in anumite momente, nu stiu cum sa o gestioneze, cum sa o prelucreze, sau cum sa nu se mai lase “luati pe sus” de ea. Dupa o criza de furie, cand cuvinte si gesturi regretabile sunt spuse si facute, intervine cealalta stare greu de suportat, vinovatia.

Dar cand vinovatia creste, se acumuleaza o tensiune foarte mare si se transforma si explodeaza intr-o alta criza de furie. Momente de furie se regasesc in orice relatie: de serviciu, de prietenie, de cuplu, in cea parinte-copil, etc. Oamenii se simt neputinciosi in fata furiei, si o parte dintre ei cauta ajutor la psiholog, pentru ca isi doresc sa gaseasca o modalitatea de a iesi din acest cerc vicios defintit de furie-vinovatie-furie.

Multi dintre pacienti sunt si parinti care, dupa o criza de furie provocata de copiii lor, se simt cei mai rai parinti si isi fac procese de constiinta. Se intreaba ce pot face ei pentru ca acele stari sa nu se repete. Pana cand fiecare parinte isi va descoperi solutia personala, va propunem cateva sugestii generale pentru gestionarea unui conflict in relatia parinte-copil.

Constientizarea si intelegerea starii de furie

Desi poate parea cumva paradoxal, in momentul in care un parinte este furios, o idee buna ar fi sa puna in cuvinte ceea ce simte, respectiv: “Acum sunt furios!”. Este un prim pas spre constientizarea starii in care se afla. Un alt pas important este sa se intrebe “De ce sunt furios acum?”, sa inteleaga care este motivul care a declansat o stare atat de puternic emotionala. Intrebarea intiala poate fi dezvoltata si cu cat se pun mai multe intrebari, cu atat exista sansa ca starea de tensiune sa se atenueze.

Pauza inainte de discutie

Este mult mai intelept ca parintele sa nu inceapa nicio discutie cu copilul lui cand este nervos, sa o amane macar cu 20 – 30 de minute, timp care, chiar si pe plan fizic, ingaduie organismului sa se restabileasca dupa fluxul puternic de adrenalina care l-a invadat. In acest timp, orice alta activitate practica, sau chiar distanta fizica (parintele se duce in alta camera decat copilul), il ajuta pe parinte sa-si limpezeasca gandurile, sa-si clarifice starea.

Dorinta de a gasi o solutie, nu de a pastra starea de furie

Cand un parinte se infurie, inseamna ca un anumit lucru facut de copil sau un comportament de-al lui il deranjeaza, sau ii submineaza autoritatea, sau incalca regulile stabilite de parinte. Fireste, isi doreste sa aiba o solutie la problema ivita. Doar ca, sub imperiul furiei, uita ca isi doreste o rezolvare, sau gasirea unei solutii constructive, si ramane in zona de conflict. Este important sa nu uite acest aspect, pentru ca niciun parinte nu-si doreste sa se certe sau sa se infurie doar ca sa aiba o asemenea experienta neplacuta.

Ascultarea activa

Cand cineva simte ca nu este ascultat, se infurie sau se intristeaza, si mesajul lui va fi deformat de emotiile abia tinute sub control. Ascultarea activa inseamna ca persoana care asculta sa nu aiba alta activitate in acel timp, sa fie suta la suta prezenta in acea discutie, si sa aiba dorinta de a-l intelege pe celalat. Numai ascultand se pot descoperi adevaratele motive ale conflictului si intelege sentimentele fiecaruia. Daca parintii vor avea rabdarea sa-si asculte atent copiii fara sa-i intimideze sau sa-i sperie tipand, vor afla multe lucruri care le scapa altfel.

Un limbaj echilibrat

In discutie, parintele trebuie sa foloseasca un limbaj echilibrat, fara cuvinte “grele”, amenintatoare sau jignitoare. Cuvintele dure nu sunt uitate de copil, si vor intretine atat starea de furie a parintelui, cat si pe cea de resentiment a copilului. Si mai este inca un lucru pe care un parinte nu trebuie sa-l uite: limbajul il reprezinta, spune multe despre limitele lui personale, despre cum si ce gandeste, despre maturitatea cu care analizeaza o situatie. Va observa ca, daca foloseste cuvinte pozitive si constructive in discutia cu copilul lui, sansele sa se ajunga la o intelegere vor creste.

Negocierea

Este un pas deosebit de important in rezolvarea conflictului, cand parintele trebuie sa accepte implicarea copilului in discutie cu un statut egal. Parintele ar trebui sa urmareasca rezolvarea conflictului, o mai buna relatie intre el si copil si nu mentinerea unei pozitii de putere. Ca egali, fiecare dintre ei va spune ce problema are si ce considera ca l-ar ajuta sau ce ar putea sa faca ca sa treaca peste conflict. Se va negocia pana cand se va gasi o solutie acceptabila si multumitoare atat pentru parinte, cat si pentru copil.

AUTOR: Simona Tofan, consilier psiholog, este consultant in programul educational Viata mea: un “joc” serios. Simona Tofan este licentiata in Jurnalism si in Psihologie, avand un master in psihologie analitica in cadrul ARPA – Institutul Jung.


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus