Parintii sunt tentati sa isi foloseasca pozitia de putere si de autoritate cand copiii lor le testeaza limitele, sau cand isi iau libertatea de a face ce cred ei. Si le este mai la indemana sa ii pedepseasca cand au facut ceva ce ei considera ca nu este “frumos”, “firesc”, sau “bine”.
Experienta de viata a parintilor, toate greutatile prin care au trecut, modelul propriilor lor parinti, toate acestea ii fac sa fie convinsi ca stiu ce este cel mai bine pentru urmasii lor. Insa pedeapsa s-a dovedit a fi cea mai neeficienta metoda de educare, si chiar daca a functionat cumva in cazul altor generatii, nu a adus decat la conformare rigida (sau la revolta), nu la intelegere sau la acceptare.
Expresii de genul “unde da parintele, creste”, “bataia este rupta din Rai”, acum starnesc zambete, dar ele sunt intiparite in sufletul parintilor, si chiar ei recunosc ca ar fi preferat altceva in locul pedepselor.
Cu ce se pot inlocui pedepsele?
Intre datoria parintilor de a-si educa copiii strict pe baza unor principii morale, si dorinta puternica a oricarui parinte de a-i proteja de orice rau, se afla si o zona neutra, de confluenta, in care se regaseste si puterea de a-i vedea pe copii nu ca pe propriile extensii, ci ca pe identitati distincte de noi, care au nevoie de propriile experiente pentru a invata. Iar daca parintii fac un efort sa nu duca mai departe un model vechi si depasit – cel al parintilor lor – au mari sanse sa gaseasca abordarea cea mai potrivita in relatie prezenta.
In locul unor conditionari stricte, in locul pedepselor, este mai educativa o alta strategie. Ea consta intr-o comunicare eficienta si o exprimare a sentimentelor. Cand un copil greseste sau face ceva ce il poate pune in pericol, parintii sunt sfatuiti sa-si verbalizeze sentimentele de ingrijorare, teama sau manie, in loc sa tipe la ei sau sa le dea o palma. Urmatorul pas este ca parintii sa le spuna deschis ce ar fi asteptat sa faca si de ce.
Numai asa, copiii nu se simt respinsi, neiubiti (chiar daca au gresit) si au posibilitatea reala de a intelege cu ce au gresit. La fel de important este ca parintii sa le arate cum isi pot cere iertare, ce ar putea sa faca ca fiecare sa treaca peste incident, si sa aiba grija ca “vinovatii” sa faca ceea ce au promis pentru repararea greselii. Acesti pasi sunt mult mai eficienti in depasirea momentelor delicate in care copiii incearca sau fac lucruri nepermise de parinti, impinsi de varsta sau sub influenta grupului de prieteni. Urmand acesti pasi, sunt si mai mari sansele ca ei sa inteleaga punctul de vedere al parintilor, si sa-si asume consecintele actiunilor lor.
- Autor: Simona Tofan, consilier psiholog, este consultant in programul educational Viata mea: un “joc” serios. Simona Tofan este licentiata in Jurnalism si in Psihologie, avand un master in psihologie analitica in cadrul ARPA – Institutul Jung.
