Esti aici
Femeia.ro > Familie > Copii > Sfaturi pentru mamele de fete

Sfaturi pentru mamele de fete

Relația este una foarte specială, dar este ideal dacă rămâne în anumite limite care să ofere încredere, stabilitate și suport copilului. Apoi este foarte greu de dat sfaturi pentru mamele de fete pentru că  relația dintre mamă și fiică poate să varieze într-o infinitate de moduri. Esențial este ca mama și fiica să rămână apropiate, iar mama să  facă pas cu pas această construcție pentru a fi solidă.

Nu crești o prințesă ci un om puternic. Mamele de fete au tendința de a construi o lume ideală în jurul lor. Ceea ce este esențial este să-ți crești fiica în lumea reală și să faci din ea un om care să poată face față tuturor realităților, scrie life.familyeducation.com

Hrănește-i încrederea în sine. Este cea mai importantă componența a relației între mamă și fiică. Este util să-i spui că este frumoasă, dar trebuie să-i dovedești și să-i insufli valori reale. A pune prea mare accent pe aspectul fizic este dăunător. Lăuda-i aptitudinile, inteligență, puterea de a decide, ambiția. Și nu uita că cel mai bun sfat este exemplul propriu. Nu te plânge niciodată de felul cum arăți și fii mereu mândră de ceea ce ești! Detaliile legate de siluetă, dietă și felul în care arată sunt foarte importante pentru fetițe, încă de la vârste mici. Menține acest subiect unul mereu actual, pentru a putea să înțelegi cât de important este acest subiect pentru fiică ta. Sunt fețe de 10 ani care sunt obsedate de dietă, sunt copile de 10-11 ani care comentează pe site-uri pentru femei despre dietă și cure de slăbire și asta nu-i deloc normal.

Tolerează lipsă de eleganță și atitudinea de băiețoi! Stereotipurile ne determină să credem că fețele ar trebui să-și mențină mereu un aer fin, delicat, feminin. Greșit! Tolerează fazele lipsei de eleganță și aerul de băiețoi. Este de cele mai multe ori un scut de protecție pe care fețele (mai ales în perioadă pubertății și adolescenței) îl adopta. Este o formă de manifestare a independenței. Trebuie îndemnată cu tact către o cale de mijloc. Și nu te teme: vine un moment în care femeia din fiică ta deghizată în băiețoi, o să iasă la lumină.

Nu face greșeală să o împingi către perfecțiune. Nu o îndemnă să facă pe plac tuturor. Acceptă contrazicerile, acceptă să nu fie de acord cu tine. O atitudine perfecționista a părinților, în general și a mamei, în special, față de fiica sa duce la anxietate și depresie, la insatifacții și la o imagine greșită față de competențele și abilitățile copilului tău. O mamă deșteaptă își evaluează așteptările, le schimbă în funcție de evoluția copilului. Până la urmă trebuie să te întrebi ce dorești să crești: o perfecționistă absurdă și veșnic de mulțumită sau un om nomal și echilibrat, o femeie și adaptabilă?

Oferă-i libertatea de a alege, dar mai important, lasă-o să învețe să aleagă! Oricât de mult ți-ai iubi fiica nu poți să trăiești tu viața ei, nu poți alege și nu poți decide în locul ei. Nu o critică pentru alegerile ei. Nu o condamnă dacă renunță prea ușor. E bine să o îndemni, să-i arăți, să-i propui, dar nu-i impune și, mai ales nu face alegeri în locul ei! Este una din cele mai perfide căi care îi vor submina personalitatea.

Nu-i rezolva tu problemele. Fă în așa fel încât să-ți spună toate problemele pe care le are, dar nu te lansa în rezolvarea lor de dragul de a o proteja. O problemă, un insucces, o dificultate sunt cele mai prețioase lecții de viață pentru copilul tău. Și tu ai trecut prin astfel de momente. Sunt esențiale pentru experiență personală, așa că las-o să se lupte cu ele! Veghează asupra ei, dar las-o să lupte!

Încurajează independența fiicei tale. Femeile sunt ființe admirabile și pot face mult mai mult decât sunt lăsate să facă. Cauza principală pentru care femeile eșuează în viață sau în dragoste este acela că se lasă dominate. În consecință independența și educarea spiritului de independență este una dintre cele mai prețioase și mai importante lecții pe care i le poți oferii fiicei tale. Și nu începe să faci asta când are 20 de ani. Începe la 8-10 ani, poate chiar mai devreme.

Fii mama fiicei tale, nu prietena ei! Când copilul înțelege că relația între mamă și fiică a trecut în sferă prieteniei copilul pierde echilibrul și stabilitatea de care are nevoie de la mamă. Relația între mamă și fiică trebuie să fie deschisă complet, camaraderească și plăcută, fără angoase și tensiuni, dar în nici un caz o relație de prietenie.

Articol exclusiv online
Text: Otilia Ignat
Sursa foto: FreeDigitalPhotos


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus