FamilyCARE a sarbatorit duminica Ziua Internationala a Familiei

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Ziua Familiei a intrat in calendarul sarbatorilor internationale in anul 1994 si este celebrata in fiecare an in data de 15 mai. FamilyCARE, un brand dedicat ingrijirii si confortului intregii familii, a organizat cu aceasta ocazie actiuni menite sa atraga atentia asupra importantei rolului familiei in asigurarea echilibrului social.

Chiar in mesajul secretarului general al ONU, pentru Ziua Internationala a Familiei din acest an, se subliniaza necesitatea stabilirii unui echilibru intre munca si familie. Cu alte cuvinte se insista pe existenta unor politici familiale care sa favorizeze acest echilibru. „Pentru Ziua Internationala a Familiilor, sa ne reinnoim angajamentul nostru de a promova echilibrul munca-familie, pentru beneficiul familiilor si societatii in ansamblu.” (citat din mesajul Secretarului ONU, Ban Ki-moon, pentru Ziua Internationala a Familiei, 2012).

 “Noi credem ca responsabilitatea unui echilibru in sanul familiei porneste de la fiecare dintre noi, ca si membrii ai unei familii… Si, pentru ca suntem dedicati ideii de familie, noi, FamilyCARE, am vrut sa fim alaturi de bucuresteni pentru a-i incuraja sa petreaca mai mult timp in familie, pentru ca doar in sanul familiei vor avea cele mai frumoase amintiri.” (Ioana Pascan – Marketing Manager, Apollomod Distribution, distribuitor FamilyCARE).

Echipele FamilyCARE aflate in cele trei locatii din Bucuresti au oferit tuturor celor care au iesit sa petreaca timpul liber cu copiii posibilitatea de a se intalni cu personaje dragi din lumea desenelor animate, Alba ca Zapada si Familia Flinstone, si de a imortaliza aceste momente intr-o poza de familie. De asemenea, au felicitat familiile prezente la actiune pentru decizia de a petrece timpul impreuna si le-au oferit cadouri.

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 23 iulie 2026
De Ioana Bucur | 23 iulie 2026

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, și Principele Radu au început o vizită de trei zile în Spania, într-un an cu o semnificație aparte pentru relațiile dintre cele două țări. În 2026 se împlinesc 145 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Spania, în timpul domniilor Regelui Carol I și Regelui Alfonso […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 23 iulie 2026
De Ioana Bucur | 23 iulie 2026

Pe 26 iulie 2026, astrologia marchează începutul unui nou ciclu de aproximativ un an și jumătate. Nodul Nord al Lunii intră în Vărsător, iar Nodul Sud se mută în Leu, activând o axă asociată cu tensiunea dintre identitatea personală și apartenența la comunitate, dintre nevoia de recunoaștere și dorința de a contribui la ceva mai […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp