Esti aici
Femeia.ro > Casa și grădina > Vino la Sun Help – curs gratuit de pregătire în caz de cutremur!

Vino la Sun Help – curs gratuit de pregătire în caz de cutremur!

Dacă România ar fi lovită de un cutremur mare, mulți dintre noi am fi prinși nepregătiți. Pentru că un asemenea dezastru nu este previzibil, este momentul să înveți câteva reguli esențiale care îți pot salva viața ție și celor apropiați. Reprezentanții ARCEN și Re:Rise vor susține pe 29 februarie la Sun Plaza un curs gratuit de pregătire în caz de seism.

În repetate rânduri, oficialii au spus că România nu este pregătită pentru un cutremur asemănător celui din 4 martie 1977, care a avut magnitudinea de 7,2 pe scara Richter, mai ales din cauza numărului mare de clădiri cu risc seismic. Doar în București sunt peste 2200 de imobile vulnerabile la cutremur, potrivit calculelor Re:Rise privind rezistența clădirilor. De aceea, acum ai ocazia să înveți de la specialiști cum să reacționezi în cazul unui cutremur.

Cursul gratuit oferit de Sun Plaza cuprinde sfaturi concrete despre cum să te pregătești pentru un cutremur major și cum să îți pui la punct propriul plan de urgență. De asemenea, vei învăța ce să faci în timpul seismului, care sunt primii pași post-cutremur, dar și ce conține kit-ul de supraviețuire. În plus, vei afla cum poți beneficia gratuit de expertiza tehnică a imobilului în care locuiești și în ce condiții pot fi consolidate clădirile cu risc seismic prin programele finanțate de stat.

Sun Help este platforma care aduce clienților o serie de workshop-uri gratuite, gândite să vină în ajutorul comunității, pe teme diverse, utile, necesare în viața de zi cu zi, fără taxă de participare. Prima ediție a adus în atenția vizitatorilor Centrului Comercial cursuri despre acordarea primului ajutor la nou-născuți, cea de-a doua ediție fiind dedicată educației în caz de cutremur.”, spune reprezentantul Sun Plaza.

Cursul de pregătire în caz de cutremur are loc pe 29 februarie în Sun Plaza, la etajul 1, zona centrală. Evenimentul cuprinde trei serii, a câte două ore fiecare: 10.00-12.00, 13.00-15.00, 16.00-18.00. Pentru fiecare serie sunt disponibile câte 65 de locuri. Fiecare curs va avea o parte teroretică și una practică, iar, la final, cursanții vor primi câte o diplomă de participare.

Intrarea este gratuită, dar trebuie să te înscrii completând formularul de aici: https://www.sun-plaza.ro/sunhelp.Dacă te înscrii la curs, te rugăm să ajungi cu 10-15 minute înainte de ora începerii, pentru a te putea înregistra.

Text și foto: PR

Comments

comments

Lasă un răspuns