Flori solare de noiembrie

Iar dacă florile ce se iţesc sunt viu colorate, atmosfera e cu atât mai spectaculoasă. Nu mai sunt mângâiate de soare, dar înfăţişarea lor aduce cu razele lui şi luminează peisajul tomnatic.

Regina exotică

Aspectul ei stelat şi multicolor transmite frânturi din veselia însoritului Mexic, locul său de baştină. Dalia a fost numită de cultivatorii pasionaţi regina grădinilor de toamnă, datorită longevităţii sale: floarea domină curţile din iunie până aproape de prima zăpadă.

Purpură de brumar

Graţioasele anemone vestesc începutul verii, dar puţini ştiu că şi toamna au darul de a ne încânta cu petalele lor purpurii, în tonuri de roşu şi roz. Grecescul anemos înseamnă „vânt“, simbol al vremii preferate de această floare perenă, originară din zona mediteraneeană.

Romantism de vreme rece

Când e plantat la apariţia primilor ghiocei, trandafirul, floarea despre care se crede că a răsărit odată cu omenirea, ne umple de romantism şi ne înviorează zilele mohorâte de toamnă. Unii trandafiri sunt atât de ţepoşi, că se încăpăţânează să reziste înfloriţi până la prima ninsoare. Trandafirul este regele florilor, ultimul care trage cortina peste acest anotimp de o frumuseţe sălbatică.

Pastel de aur

Crizantema este astfel denumită fiindcă numele său provine din grecescul chrysos (aur) şi anthemon (floare). Ne luminează grădina din luna lui cuptor până târziu în noiembrie, când restul suratelor ei verzi pălesc. Albe, portocalii, roşii sau galbene, crizantemele vestesc sosirea toamnei prin parfumul lor cald. Aceste flori inspiră eleganţă şi nu întâmplător sunt emblema casei regale din Japonia. 

Veselie fără margini

Brânduşa-de-toamnă se înrudeşte cu Crocus (brânduşa-de-primăvară) şi se aşterne precum un covor la poalele anotimpului preferat, printre puţinele flori ce zâmbesc toamna din grădină. Recunoaşte că îi plac locurile însorite, dar nu refuză un loc mai umbros pentru a fi în compania arbuştilor.

Floarea care străluceşte

S-a dus vorba că apare doar în toiul verii, când condiţiile climatice sunt apropiate de cele din ţările exotice din care provine. Crinul roşu contrazice însă gura lumii. Amaryllis (strălucitor în greacă) înfloreşte din noiembrie până după Anul Nou, când intră în repaus. Bulbii trebuie lăsaţi să vegeteze în ghivece, neudaţi, la loc întunecos, ca să prindă puteri pentru a înflori din nou. 

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Andreea Vasile | 13 ianuarie 2026
De Andreea Vasile | 13 ianuarie 2026

În ianuarie 2026, relațiile se oglindesc într-un alt fel pentru unele zodii. Sentimente și întâlniri care schimbă perspective, decizii emoționale curajoase și conexiuni care îți pot da viața peste cap într-un mod frumos și neașteptat. Pentru aceste semne, luna începe ca o poveste în care inima ți-e protagonistul principal. Zodii care trec prin transformări pe […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Andreea Vasile | 08 ianuarie 2026
De Andreea Vasile | 08 ianuarie 2026

Unele întâlniri par să aibă un fel de magnetism invizibil, conexiuni care se simt imediat și care nu pot fi trecute cu vederea. În astrologie, anumite zodii au o chimie aparte, o atracție care se simte natural și care transformă întâlnirile în experiențe intense și pline de energie. Unele zodii au o conexiune ce nu […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp