Esti aici
Femeia.ro > Frumusete > 50 de sfaturi pentru 50 de probleme

50 de sfaturi pentru 50 de probleme

O lista fabuloasa cu 50 de sfaturi geniale!

Păr

1. Gras
Dacă părul ţi se îngraşă repede, mănâncă mai puţini carbohidraţi (zahăr, cartofi, paste făinoase, dulciuri)! Astfel, vei acţiona asupra problemei din interior. Pentru spălarea părului, foloseşte un şampon cu pH neutru, iar în ultima apă de clătire, adaugă zeama unei lămâi sau o lingură cu oţet. La periaj, nu masa rădăcina.
2. Deteriorat
Iată o mască eficientă: două gălbenuşuri bătute şi amestecate cu o lingură cu ulei de măsline. Lasă masca pe păr 15 minute. În şampon, amestecă o fiolă de vitamina E.
3. Tocit
Se spune că părul tocit „se repară“ doar cu foarfeca. Într-adevăr, dar, pentru a preveni reapariţia problemei, piaptănă-te cu blândeţe, vara nu te usca cu föhnul şi alege feţe de pernă din mătase, răcoroase şi sănătoase pentru păr.
4. Fără luciu
Un păr strălucitor ca-n reclame poţi avea dacă:
Îl speli nu mai des de o dată la două zile.
Îl limpezeşti mereu cu apă rece.
Foloseşti seruri pentru luciu tip leave in (care nu se clătesc).
Măreşti aportul de vitamine din complexul B mâncând peşte, lactate, ouă.
5. Uscat, dar cu rădăcini grase
Produsele ce fac bine rădăcinilor pot dăuna vârfurilor şi invers. Poţi rezolva problema masându-te cu şampon doar pe rădăcini şi folosind măşti nutritive strict pe vârfuri. Încearcă să porţi părul mai mult liber, aerisit, nu prins!.
6. Subţire şi fără volum
La coafarea părului fin, ajută mult o loţiune hidratantă, lejeră, care se aplică pe părul zvântat. Spuma e un pic mai grea şi nu dă volum.
Părul poate fi uşor tapat în creştet, acolo unde sunt majoritatea vârtejurilor, dar numai la rădăcină, câteva şuviţe, începând de la spate spre faţă, după care tot părul se trage înapoi spre spate şi se finisează suprafaţa, tapajul rămânând ca suport pe dedesubt. Atenţie însă: firul subţire se va tapa cu mare delicateţe, ca să poată fi descurcat!
7. Care cade
Suplimentele pe bază  de vitamina B7 (biotină), precum şi şampoanele şi măştile de păr care conţin această vitamină s-au dovedit a fi foarte eficiente. Încearcă şi leacuri băbeşti, nu strică: masajul scalpului cu mălai, usturoi pisat sau ulei de ricin.
8. Cu mătreaţă
Foloseşte un şampon  pe bază de zinc, ketoconazol sau acid salicilic: lasă-l să acţioneze 3-5 minute, nu-l clăti repede. Fă tratament 4-6 săptămâni cu şampon antimătreaţă, apoi apelează alternativ la unul pentru piele sensibilă.
9. Alergic la vopsea
De fapt, nu părul, ci scalpul poate fi alergic la vopselele chimice, mai ales la cele închise. Încearcă variante fără amoniac sau vopsea cu henna. Dacă tot apar iritaţii, încearcă remedii naturale: decoct de muşeţel pentru blond, din foi de ceapă pentru roşcat, din frunze de nuc pentru păr brun.
10. Cărunt
Alege o nuanţă de vopsea cu un ton mai închisă pentru zonele cu multe fire albe, iar dacă nu vrei să te vopseşti, pune un strop de violet de genţiană în apa de clătit. Substanţa va da părului tău o nuanţă plăcută, eliminând sclipirile cărunte.
 

Ten

11. Uleios
Ca deloc mândră posesoare a unui ten foarte gras, eu te sfătuiesc să porţi în geantă şerveţele matifiante, cu care poţi tampona tenul chiar şi peste machiaj! Vei deveni dependentă de aceste minuni!
12. Cu pori dilataţi
Supranumită celulita feţei, problema apare îndeosebi în zona T (în jurul nasului, pe frunte), dar şi pe bărbie. După demachiere, foloseşte o loţiune tonică astringentă. Şi bea 2,5 l de apă pe zi: s-a descoperit că deshidratarea organismului dilată porii.
13. Uscat
Crema de îngrijire zilnică e indicat să fie pe bază de vitamina E, cu protecţie UV. Aplic-o printr-un masaj facial care să dureze cinci minute, astfel încât ingredientele produsului să fie bine absorbite.
14. Pătat
Melasma este o afecţiune tegumentară inestetică şi greu de tratat, orice expunere la soare agravând-o major. Prevenţia se face prin folosirea unor creme cu protecţie mare (FPS 50) în zilele însorite, 
indiferent de anotimp, şi evitarea expunerilor solare în intervalul orar 9-17. Ca tratament, se folosesc creme pe bază de hidrochinonă, contraindicate însă în perioada caldă pentru că dau fotosensibilitate. Peelingul mediu pe bază de acid tricloracetic este cel mai util pentru îndepărtarea petelor inestetice, dar rezultatele apar după mai multe şedinţe.
15. Cu pistrui
Şarmul multor blonde şi roşcate, pistruii sunt o pacoste dacă nu-i iubeşti. Încearcă un leac băbesc, multe femei susţin că funcţionează: fricţionarea tenului cu ceapă zdrobită sau cu hrean ras şi amestecat cu oţet.
16. Sensibil
E genul care nu suportă multe produse cosmetice, se irită uşor, suferă de înroşiri frecvente şi mâncărimi. Alege creme speciale ce au ca ingredient principal apa termală şi evită cosmeticele pe bază de plante şi fructe, cu potenţial alergen pentru tenul sensibil.
17. Deshidratat
Orice tip de ten ai avea, el poate suferi de sete la un moment dat: e lipsit de elasticitate, tern, descuamat. Fă-l bine oferindu-i o exfoliere uşoară cu zaţ şi apoi aplică o mască hidratantă cu ulei
de argan (pentru ten uscat) sau pe bază de aloe vera (pentru ten normal sau gras).
18. Acneic
Tenul acneic nu are voie la plajă! Soarele vindecă aparent acneea, dar, după ce trece bronzul, reapar leziunile. Un plan eficient de tratament implică medicaţie, nutriţie adecvată şi cosmetice dedicate.
19. Ai zile în care pari îmbătrânită, palidă, cu faţa căzută? E semn că tenul tău a obosit şi are nevoie de o revigorare: cu o cremă hidratantă, masează faţa timp de zece minute prin mişcări ascendente şi apoi circulare, dinspre nas către tâmple şi de la sprâncene spre linia părului.
20. Ars de soare
Tenul neprotejat cu creme cu FPS minimum 30 cade pradă cu uşurinţă razelor UV, iar când observi asta, deja e roşu ca focul şi arde. „Stinge-l“ cu o mască din piure de dovleac amestecat cu o linguriţă cu miere. Vitamina A uleioasă, de la farmacie, e şi ea de ajutor, dar nu mai sta la soare!

Ochi

21. Roşii
Mai întâi, trebuie detectată cauza: poate fi conjunctivită sau dilatarea vaselor de sânge. Dacă nu dor şi nu ai mâncărimi, spală bine ochii cu apă plată şi fă repaos 30 de minute de la citit sau lucrul la calculator.
22. Cu „nisip“
Senzaţia de corp străin sau de nisip în ochi apare din pricina unei probleme la nivelul suprafeţei anterioare oculare, bogat inervată şi vascularizată. Poate fi vorba de zgârieturi, pătrunderea unei gene, prafului sau particulelor de fard în ochi ori folosirea incorectă a lentilelor de contact. Primul lucru pe care pacientul l-ar putea face este spălarea cu apă din abundenţă, urmată de utilizarea lacrimilor artificiale, la indicaţia medicului.
23. Dacă nu-s de la mama natură, de cearcănele apărute ocazional scapi mâncând nesărat, bând multă apă şi aplicând comprese din vată înmuiată în lapte. Şi feliile de cartof crud fac minuni. Ca să le acoperi, foloseşte un corector verzui, peste care aplici unul de culoarea pielii.
24. Cu pungi
Încăpăţânaţii săculeţi de sub ochi apar pe fondul oboselii, lipsei hidratării, sedentarismului şi, susţin experţii, în cazul celor care consumă des fructe de mare. Şi sinuzita cronică are acest efect. Prima măsură ar fi detoxificarea organismului printr-o cură de fructe şi legume.
25. Obosiţi
Când ochii obosesc, pleoapele sunt grele şi simţi uşoare înţepături. Un remediu eficient e gimnastica oculară: uită-te, timp de 15 secunde, într-un punct fix din depărtare, apoi, alte 15 secunde, la unul din apropiere. Priveşte în stânga, imediat în dreapta, în sus şi apoi în jos. Repetă exerciţiul de 2-3 ori.
26. Dureroşi
Durerile de ochi pot fi resimţite la nivelul globului ocular sau al orbitei şi au drept cauze inflamaţia conjunctivei, leziuni la nivelul corneei, glaucomul, migrena, ochelarii nepotriviţi etc. Picăturile de ochi calmează durerea, dar o vizită la medic, mai ales când durerile persistă, se impune.
27. Apoşi
Senzaţia de ochi apoşi poate fi cauzată de lăcrimarea excesivă, ca reacţie alergică, ori de un drenaj defectuos al canalelor lacrimale. Medicul e cel care, în primul caz, va prescrie picături antihistaminice sau, în al doilea, va iriga glandele, pentru înlăturarea unui eventual blocaj.
28. Uscaţi
Vârsta înaintată, anumite medicamente sau suprasolicitarea reduc capacitatea ochilor de a produce lacrimi. Pentru a diminua senzaţia, foloseşte un umidificator de cameră, fereşte ochii de vânt şi fum de ţigară.
29. Cu urcior
Această infecţie e cauzată de stafilococul auriu, prezent în mod normal la nivelul pielii, dar care, activat de transpiraţie, poluare, farduri alterate, atingerea ochilor cu mâinile murdare, produce o inflamaţie oculară. Pune pe ochiul bolnav comprese reci, iar când leziunea supurează, unele calde, pentru a grăbi drenarea puroiului.
30. Iritaţi
Iritaţia pleoapei, blefarita, apare când secreţia lipidică a glandelor situate la baza genelor este în exces. Această secreţie poate fi lipicioasă, apar cruste şi ochiul se înroşeşte. Un remediu constă în spălarea pleoapelor cu şampon pentru bebeluşi. Oftalmologul va prescrie, eventual, un antibiotic şi picături de ochi.

Mâini

31. Cu palme aspre
Redă fineţea palmelor tale astfel: fierbe o lingură cu acid boric într-un litru de apă. Răceşte amestecul şi spală mâinile în el de 2-3 ori pe zi. Lasă apoi pielea să se usuce şi unge-te cu cremă de gălbenele.
32. Transpirate
Un tratament eficient, dar scump constă în injectarea toxinei botulinice. O altă terapie, iontoforeza, transformă palma în conductor. Pe măsură ce curentul trece prin ţesut, mineralele din apă inhibă activitatea glandelor exocrine, diminuând transpiraţia.
33. Îmbătrânite 
Cu vârsta, pielea îşi pierde din elasticitate, se mătuieşte şi se ridează. Iar mâinile arată vârsta cel mai puternic. O cremă bogată în ulei de argan, ulei de jojoba, vita-
mina E şi unt de shea este ideală pentru îngrijirea şi hidratarea pielii mâinilor mature. Acestea sunt ingrediente ce redau supleţea, hidratarea optimă, în timp ce vitamina E menţine pielea tânără şi o protejează de radicalii liberi. Uleiul de argan este cel mai hidratant ulei din câte există, ajutând la refacerea fermităţii şi la redarea luminozităţii pielii.
34. Mereu reci
Cauzele pot fi: hipoten-siune, tulburări endocrine, circulaţie periferică deficitară, sedentarism. Duşurile scoţiene (alter-nezi apa rece şi caldă) au efect be-
nefic, la fel gimnastica mâinilor şi a degetelor. Seara, fă palmelor băi calde cu infuzie de mentă sau lavandă.
35. Cu unghii friabile
Unghiile sunt un barometru al stării generale de sănătate, semnalând aproape orice boală. Dacă sunt pătate şi striate, îţi lipseşte fierul. Dacă se rup uşor e semn de boală digestivă. Aşadar, la cauză trebuie umblat, nu la efect. Evită totuşi folosirea ojei şi acetonei şi, ca tratament local, cufundă unghiile în ulei cald de măsline sau migdale.
36. Cu negi
Negii pot apărea şi dispărea de la sine şi nu-s periculoşi. Doar inestetici. Se transmit prin HPV – aşadar, nu atinge prosoapele murdare sau lamele de ras ale altcuiva! Se înlătură prin crioterapie – aplicare de azot lichid ce îngheaţă şi apoi necrozează excrescenţa.
37. Cu coate roşii, încreţite
Scapi de problemă prin gomaje săptămânale pentru îndepărtarea celulelor moarte. Fă gomajul cu o cremă scrub sau cu mălai amestecat cu ulei de măsline. Clăteşte şi masează coatele cu o cremă grasă.
38. Cu păr în exces
În primul rând, adresează-te unui medic endocrinolog, ca să nu existe probleme hormonale. Pentru epilare, pe mâini acţionează cel mai bine crema epilatoare, care înlătură delicat părul şi nu provoacă iritaţii. Dar n-o lăsa pe piele mai mult de zece minute!
39. Cu piele descuamată
„Parcă am solzi pe mâini!“, se plângea la un moment dat o prietenă. Descuamarea este o predis-poziţie genetică a pielii foarte uscate şi se produce din cauza săpunurilor agresive sau a unor alergii – de exemplu, la nichelul din bijuterii. Foloseşte numai săpun cu pH neutru şi fă-ţi analizele pentru a detecta o eventuală carenţă de vitamine!
40. Iritate
Broboanele roşii şi chiar coşurile apar pe mâini din cauza transpiraţiei, a epilatului cu ceară, dar şi a vestimentaţiei cu fibre sintetice. Poartă numai tricouri şi cămăşi din fibre naturale, iar contra foliculitei (bubiţelor), fă badijonări cu propolis sau bitter suedez.

Picioare

41. Umflate
Picioarele se umflă din cauza oboselii, a unor probleme tiroidiene sau insuficienţei venoase. O bună metodă de a contracara acest efect este să le poziţionezi mai sus de nivelul pieptului. Întinde-te pe o canapea şi pune câteva perne sub ele.
42. Cu varice
Doar chirurgical poţi scăpa cu adevărat de varice. Ajută şi purtarea unor ciorapi medicinali, precum şi evitarea statului prelungit în picioare. O tehnică modernă e tratamentul varicelor cu laser: fibra optică, introdusă sub piele, va cauteriza vena afectată.
43. Cu călcâie crăpate
Exfoliază zona călcâielor cu piatra ponce, apoi unge-te cu o cremă de picioare în care adaugi o fiolă de vitamina A. Pune-ţi şosete subţiri din bumbac şi dormi cu ele. Repetă tratamentul câteva zile la rând.
44. Cu bătături
Ca să scapi de porţiunile îngroşate de pe laba piciorului, fă băi călduţe de picioare în 2 l de apă în care ai adăugat 4-5 linguri de bicarbonat de sodiu. Masează uşor zona bătăturilor.
45. Cu panariţiu
Panariţiul este o infecţie stafilococică în urma unei răniri sau înţepături. Pedichiura făcută în condiţii precare de igienă este deseori cauza acestei infecţii. Badijonează zona cu rivanol şi aplică o cremă cu antibiotic. 
Dacă nu-ţi trece, mergi neapărat la medic!
46. Cu gambe dureroase
Ocazional, durerile de gambe apar din cauza oboselii, dar, dacă problema se cronicizează, poate fi vorba de o tromboză venoasă (cheag de sânge în venă) ce necesită măsuri rapide. Şi arteriopatia (înfundarea unei artere) duce la dureri mari de picioare. Evită frigul şi căldura excesive şi încălţămintea prea strânsă.
47. Pline de celulită
Masajul anticelulitic este poate cea mai importantă armă împotriva celulitei. E departe de a fi plăcut, iar pentru rezultate vizibile, trebuie efectuat de trei ori pe săptămână şi completat acasă, prin aplicarea cremelor anticelulitice şi efectuarea unui automasaj după duş. Durerea şi vânătăile sunt normale după acest tip de masaj şi apar în funcţie de sensibilitatea pielii. Cele mai eficiente creme pentru masajul anticelulitic conţin ingrediente precum cofeina, extractul de guarana, alge marine, piper, ardei, tinctură de mesteacăn.
48. Iritate de la epilat
Pentru a evita apariţia iritaţiei după epilat, pielea de pe picioare trebuie întâi exfoliată delicat. E indicat să foloseşti ceară de unică folosinţă, încălzită la maximum 40 de grade, ori să te epilezi cu ceară rece. Dacă tot apare iritaţia, aplică o loţiune tonică sau chiar aftershave!
49. Cu brobonele în zona inghinală
Pielea ca de găină în zona inghinală, predispusă iritaţiilor, se formează deoarece epilarea se face în sens contrar creşterii firului de păr. Trebuie să smulgi firele în sensul lor de creştere şi să eviţi folosirea pensetei, instrument ce irită foliculul şi poate provoca răni.
50. Cu genunchi aspri
Pielea de pe genunchi se poate usca excesiv, precum cea de pe coate sau călcâie. Ce-i de făcut? Foloseşte pentru îngrijirea acelei zone o cremă pentru ten uscat sau una emolientă pentru îngrijirea călcâielor. Vei avea genunchi moi şi catifelaţi!

Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus