Esti aici
Femeia.ro > Frumusețe > Alege culoarea de par potrivita

Alege culoarea de par potrivita

culoarea de par potrivita

 

Multe femei îşi trateaza supărările şi depresiile la coafor, alegând o nouă culoare de păr, care le aduce imediat şi garantat o altă stare de spirit. Alege culoarea de păr potrivită, chiar dacă iei în calcul o schimbare radicală.

Ţine cont de faputul că a alege culori contrastante faţa de cea naturală este o opţiune care trebuie bine cântărită, pentru că nu există o cale de întoarcere nici rapidă, nici uşoară. Cel mai bine este sa testezi, înainte de a lua o decizie. O perucă în nuanţa dorită te va ajuta să-ţi dai seama dacă respectiva culoare se potriveşte cu nuanţa naturală a tenului tău.

Ai pometii prea proeminenti? Optează pentru blond miere sau şaten deschis. Alege o nuanţă luminoasă, culoare care îţi va îndulci trasaturile, îţi va estompa imperfecţiunile feţei, dar şi ridurile. Chiar şi cearcanele vor fi mai puţin vizibile.

Ai tenul închis la culoare. O nuanţă deschisă a părului ţi-ar lumina faţa? Greşit! Un ton prea deschis, de blond, va face ca nuanţa naturală a feţei să pară şi mai închisă decât este în realitate. Cel mai bine este să alegi un nuanţator, care să amplifice culoarea naturală a părului, conferindu-i şi strălucire.

Vrei sa fii în centrul atenţiei. Iată un motiv foarte important pentru a-ţi schimba culoarea parului! Totuşi, vrei doar sa atragi atenţia şi nu să fii arătată cu degetul. Uita de roşu aprins sau de nuanţele şic (şoc), gen verde fistichiu sau roz. Optează pentru un castaniu închis, plin de reflexe. „Efectele speciale” le poţi obţine cu ajutorul unor produse speciale, cu acţiune semipermanenta. Sunt indicate produsele nuanţatoare set (şampon nuanţator şi remover) care ofera o stralucire intensa, dar au şi avantajul ca pot fi îndepartate oricand doreşti.

Vrei sa ascunzi primele fire albe? Pe un fond închis, firele de par albe sunt mult mai vizibile decât ar fi de dorit. Soluţia este vopsirea parului într-o nuanţă caldă de aramiu, castaniu deschis sau blond-nisip. Pentru vopsire alege o crema colorantă permanentă, care să reziste la mai multe spălari ale parului. Astfel de produse sunt pe baza de ingrediente care au o acţiune nutritiva asupra firului de par (dar şi asupra pielii capului), conferind rezistenţă şi stralucire.

Deschide-ți nuanța părului în mod natural, fără decolorant sau vopsea!

Comments

comments

Lasă un răspuns