Buze roșii ca vinul

pixabay

Ce putea să fie pe val în această toamnă pentru machiaje, dar mai ales pentru cel al buzelor dacă nu nuanțele rubinii ale strugurilor copți? Buze roșii ca vinul – îndrăznește să adopți acest trend!

Nuanțele roșietice și movulii ale vinului, apetisante și senzuale deopotrivă, sunt împrumutate în această toamnă pentru a pune în valoare buzele! Dacă ai buze groase, poți merge chiar și pe nuanțe închise de Merlot sau Cabernet, iar dacă sunt subțiri, mergi pe nuanța roșie intensă a vinurilor de masă sau roze!

Machiaj la minut

Fascinantele nuanțe de roșu, grena sau vișiniu, puternice și senzuale, aduc chipului culoare și șarm. Le poate purta oricine, iar machiajul este unul la modă și extrem de simplu de obținut. Un fond de ten care să dea pielii un aspect neted și uniform, puțin fard de obraz, un strat fin de mascara și machiajul este perfect pentru zi sau chiar seară!

Asortează nuanțele închise

Când ești tânără, poți purta aproape orice, chiar și nuanțele închise pot fi considerate șic, dar acest aspect îndrăzneț, dramatic asprește trăsăturile, iar make-up artiștii ne sfătuiesc să le evităm sau să le aplicăm în strat fin. Aplică rujul pe deget și apoi pe buze, întinzându-l cât mai mult, diminuând astfel din intensitatea culorilor închise.
Rujurile închise arată întotdeauna foarte bine pe un ten deschis, luminos și pot face dinții să pară mai albi!

Rozeuri pentru oricine

Atât de multe nuanțe și tonuri, încât oricine găsește culoarea care să i se potrivească perfect. Deschise și translucide, aceste nuanțe ce amintesc de gurmandele vinuri roze le găsești în glossuri, aducând buzelor, pe lângă culoare, un plus de volum.

Truc de catifea

Rujurile în culori puternice pătează buzele și uneori „înfloresc“ în riduri fine în jurul buzelor. Aceste neplăceri pot fi ușor prevenite aplicând întâi un balsam și conturând buzele cu o linie mai groasă. Chiar dacă alegi formule de ruj rezistente, balsamul cremos va menține catifelarea buzelor.

Dacă ai buze subțiri

Nuanțele închise pot micșora și mai mult buzele și nu sunt de preferat. Trebuie să te ferești și de culorile mate, care subțiază și ele. Specialiștii recomandă glossuri cu texturi lucioase, chiar strălucitoare și să nu depășești roșul ca intensitate!

Text: Luminița Tăbăran

Foto: pixabay

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 09 noiembrie 2026
De Ioana Bucur | 09 noiembrie 2026

În fotografiile de la nunta Cristinei Bâtlan și a lui Traian, privirea trece firesc de la miri la invitați. Rochia albă a miresei și costumul negru al mirelui își găsesc ecoul în ținutele celor veniți să sărbătorească alături de ei. Negru, alb și roșu. Sunt cele trei culori care se repetă în fotografiile de la […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 06 noiembrie 2026
De Ioana Bucur | 06 noiembrie 2026

Cristina Bâtlan s-a căsătorit din nou, iar imaginile de la cununie au adus în atenție un bărbat despre care publicul știe puține lucruri. Traian, partenerul antreprenoarei, i-a fost alături joi, 5 noiembrie, la Starea Civilă a Sectorului 1 din București, unde cei doi și-au oficializat relația în prezența unor oameni apropiați. Ceremonia din Piața Amzei […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp