
Plantele pot fi incluse oricând în trusa de frumusețe. Fără conservanți, parfumuri sau substanțe iritante, tratamentele se prepară rapid și au efecte imediate.
Primele tratamente cosmetice au avut la bază plantele, iar studiile de azi au demonstrat că ele au reale beneficii pentru piele și remediază rapid unele probleme. Conținutul mare de substanțe cu efect purificator, calmant sau tonic, precum și vitaminele sau mucilagiile, răsfață tenul și îi redau echilibrul, ajutându-l să-și păstreze suplețea și catifelarea. Iată cele mai bune tratamente pe care le poți prepara rapid când ai nevoie:
Apă tonică din trandafiri
Petalele de trandafir sunt un tonic minunat pentru piele. Infuzia preparată din două linguri de petale uscate și o cană de apă poate fi folosită ca apă pentru ochi, ten, dar și pentru cavitatea bucală, datorită proprietăților sale antiseptice. Dacă adăugăm calitățile antiinflamatoare, tonicul este numai bun pentru pielea sensibilă, iritată sau cu acnee. Folosește ceaiul rece, după demachiere, dimineața și seara. Păstrează-l în frigider până când se consumă, fiindcă are valabilitate mare.
Citește și: Utilizări pentru apa de trandafiri
Demachiant cu mușețel
Mușețelul este perfect pentru îngrijirea pielii, mai ales dacă e sensibilă sau matură. Ceaiul de mușețel (o linguriță de plantă fiartă două minute într-o cană de apă) poate fi folosit ca tonic pentru orice tip de ten, iar dacă adaugi o linguriță de ulei de măsline, îl transformi într-un demachiant delicat cu pielea și necruțător cu praful și machiajul. Fiind calmant, mușețelul este ideal dacă ai pielea iritată, ochi sensibilizați de vânt sau când folosești machiaj rezistent la transfer.
Soluții pentru tenul gras
Pentru tenul mixt sau gras, se folosesc plante cu efect astringent, care diminuează secreția de sebum. Se pune într-o cană de apă o linguriță de rozmarin, de pătlagină ori de trei-frați-pătați și se fierbe cinci minute. Când s-a răcit ceaiul, îmbibă un tifon în el și aplică-l pe față pentru zece minute, apoi lasă tenul să se usuce. Secreția de sebum se va diminua și tenul va fi mat o mare parte din zi. Acest tratament este ideal înainte de aplicarea machiajului de sărbătoare, pentru că va adera mai bine și se va păstra mult timp.
Păpădie pentru celulită
Are efect depurativ și stimulator al circulației periferice. Bea zilnic o cană cu infuzie de păpădie, preparată din două linguri de plantă uscată și o cană de apă fierbinte. După zece minute, strecoară și bea infuzia neîndulcită. Planta rămasă o poți folosi sub formă de cataplasmă aplicată local pe zonele cu probleme.
Citește și: Beneficiile ceaiului de păpădie
Albăstrele și ceai verde pentru cearcăne și pungi
Ambele plante au efect astringent și tonic. E de preferat să folosești ceai la pliculeț, pe care să-l opărești timp de cinci minute, apoi să-l lași la răcit, pe o farfurie, în frigider. Aplică-l rece și lasă-l apoi să acționeze 10-15 minute, în funcție de gravitatea problemei.
Ceai verde pentru tonus
Bogat în substanțe antiinflamatoare, cu efect tonifiant, antibacterian, antiinflamator și răcoritor, ceaiul verde se potri-vește tuturor tipurilor de ten, aducând un plus de fermitate și netezime. O dată pe săptămână, după ce ai preparat ceaiul, păstrează frunzele umede și aplică-le pe față pentru zece minute, apoi îndepărtează-le cu apă rece. Vei vedea imediat diferența.
Coada-șoricelului pentru riduri
Hidratează puternic, are efect cicatrizant, de întinerire și de reparator la nivel celular. Este excelent pentru tenul matur, fiindcă îl tonifică și îi diminuează ridurile, dar și pentru cel cu erupții cutanate, eczeme și bubițe. Pentru că sensibilizează pielea la lumina solară puternică, se recomandă folosirea lui doar în anotimpul rece, când razele UV sunt mai slabe. Se prepară o infuzie dintr-o cană de apă clocotită și două lingurițe de plantă. Se lasă acoperit zece minute, se strecoară și se folosește rece, sub formă de comprese.
Ceai pentru bătături
Măceșul și păducelul sunt două plante care aduc pielii vitamine și au efect emolient, hidratând rapid călcâiele întărite. Prepară un ceai din două linguri de plantă și o cană cu apă. Fierbe 15 minute și strecoară. Pune ceaiul călduț într-un lighean, lasă tălpile să se înmoaie vreo 20 de minute, apoi curăță cu piatra ponce și aplică o cremă hidratantă. Într-o săptămână, acest tratament va reda catifelarea chiar și celor mai aspre picioare.
Soc pentru porii dilatați
Ceaiul de soc este ideal ca soluție astringentă pentru tenul gras, mixt sau pentru a diminua porii. Prepară un ceai dintr-o cană de apă clocotită și două lingurițe de plantă. Lasă la infuzat zece minute, iar când s-a răcit, curăță tenul cu un tampon îmbibat în ceai. Nu trebuie să clătești.
Tei pentru tenul sensibil
Are un puternic efect calmat și se folosește când ai tenul iritat sau pentru a reda senzația de confort tenului sensibil pe timpul iernii ori verii. La 200 ml de apă, pune o lingură de plantă uscată, lasă la fiert 2-3 minute, apoi strecoară. Folosește ceaiul la temperatura camerei, sub formă de compresă.
Citește și: Remedii simple împotriva enterocolitei
3 minuni cu gălbenele
Tratament pentru riduri, acnee, răni și cicatrice. Prepară un ceai concentrat din gălbenele (trei lingurițe de plantă la o ceașcă de apă). Fierbe-l până scade la jumătate, strecoară, lasă la răcit. Îmbibă un tifon în el, aplică-l pe față, lasă ceaiul să acționeze 15 minute, după care îndepărtează tifonul și clătește tenul, dar nu imediat. E de preferat este să faci acest tratament seara.
Curăță porii. Pentru că ajută la echilibrarea secreției de sebum, gălbenelele se pot folosi dacă ai tenul gras. Prepară un ceai dintr-o linguriță de gălbenele și o ceașcă de apă, adaugă o lingură de suc de lămâie și una de bicarbonat de sodiu. Amestecă toate ingredientele și aplică-le pe un prosop umed. Masează încet fața și gâtul, insistând pe zona cu puncte negre.
Bune contra acneei. Masca de ceai concentrat este excelentă pentru această problemă. Chiar poți face un tratament, consumând zilnic două căni de ceai de gălbenele și mușețel, pentru a elimina rapid toxinele din organism, de multe ori acestea având un rol important în apariția erupțiilor acneice.
Citește și: Crema de gălbenele. Cum și la ce o folosești
Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.45/13.11.2014
Autor: Luminița Tăbăran
Sursa foto: Pixabay