Cosmetice naturale facute in casa

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Cosmetice naturale facute in casa

 

Va aducem o noua serie de cosmetice naturale facute in casa. Toate sunt facute din ingrediente simple pe care le gasesti in casa si in magazinele naturiste.

Efectele acestora sunt cu totul speciale, iar mare beneficiu ramane lipsa oricaror ingrediente chimice.

Aici gasesti prima serie de retete pentru cosmetice facute in casa.

Masca pentru par

Se prepara simplu si este foarte eficienta. Ai nevoie de un borcan mic de iaurt gras si sucul de la o lamaie. Amesteca-le bine si intinde crema pe parul ud, dupa ce a fost spalat. Pasta se pastreaza pe par circa 30 de minute.

Clateste-ti parul cu apa din belsug si usuca-l fara uscator de par.

Sucul de lamaie neutralizeaza calcarul din apa, iar iaurtul este un excelent balsam, care face parul sa straluceasca.

Lapte demachiant

Laptele demachiant este un preparat care poate fi pastrat 4-5 zile in figider, intr-un recipient inchis ermetic. Ca sa-l faci ai nevoie de o cana cu fulgi de ovaz (simpli), o cana cu apa plata, doua lingurite cu ulei de germeni de grau (din magazinele naturiste), o lingura cu smantana grasa. Acesta este unul din cosmetice naturale facute in casa de care te vei indragosti. Garantez!

Fierbe apa si cand clocoteste adauga fulgii de ovaz si lasa-i sa fiarba la foc foarte mic, fix 10 minute. Daca se ingroasa prea tare, mai picura putina apa plata. Lasa-i sa se raceasca, apoi strecoara compozitia printr-un tifon. In sucul care rezulta  pune smantana si uleiul de germeni de grau. Agita bine si pastreaza lotiunea la frigider. Foloseste laptele demachiant dimineata si seara, dupa ce agiti bine flaconul.

Fulgii de ovaz sunt complet non alergeni si refac epiderma iritata sau fragila, iar uleiul de germeni de grau este foarte bogat in vitamina E.

Arome de baie

O combinatie de plante, lapte si sare pentru o baie perfecta.

1. Aroma relaxanta: prepara un ceai cu un litru de apa si 20 de pliculete de ceai de musetel. Lasa infuzia sa stea cel putin 15 minute. Adauga ceaiul in apa de baie si mai pune si un litru de lapte dulce si gras. Temperatura apei de baie trebuie sa fie in jur de 40 de grade. Stai in apa de baie cel putin 30 de minute.

2. Aroma tonica: prepara o infuzie din zece pliculete de menta la un litru de apa. Fierbe plantele 10 minute. Adauga ceaiul in apa de baie, plus un pumn de sare de bucatarie, grunjoasa (fara iod). Apa de baie sa nu depaseasca 35 de grade. Balaceste-te circa 15 minute.

Exfoliant pentru corp

Acesta este un preparat din seria de cosmetice naturale facute in casa ce poate fi pastrat, in baie, pana se termina. Pune intr-un borcan gol, 150 de grame de sare grunjoasa si 100 de grame de flori de levantica, curatate de crengute, sau flori uscate de levantica. Amesteca bine si adauga 100 de mililitri de ulei de migdale dulci (din magazinele naturiste), si 25 de picaturi de ulei de levantica. Inchide borcanul si foloseste la dus, pentru exfoliere, circa o lingurita.

Este foarte bun pentru coate si genunchi, dar si pentru pielea mai groasa de pe picioare si fese.

Cosmetice naturale facute in casa sunt mereu o alternativa la indemana, sanatosa si de cele mai multe ori accesibila.

 

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 13 iulie 2026
De Ioana Bucur | 13 iulie 2026

Simona Halep a revenit la Wimbledon într-o ipostază specială, de această dată nu pe teren, ci în loja regală, acolo unde a asistat la finala feminină din 2026. Fosta campioană de la All England Club a fost prezentă la meciul dintre cehoaicele Linda Noskova și Karolina Muchova, într-un moment care a atras atenția camerelor de […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 25 mai 2026
De Ioana Bucur | 25 mai 2026

Maia Sandu a împlinit în acest weekend 54 de ani, iar odată cu aniversarea sa, în mediul online au reapărut mai multe fotografii rare din copilăria și adolescența liderului de la Chișinău. Imaginile au atras imediat atenția internauților, mai ales că puțini ar fi recunoscut-o pe femeia care astăzi este considerată una dintre cele mai […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp