Esti aici
Femeia.ro > Frumusete > Cum mentii machiajul proaspat toata ziua

Cum mentii machiajul proaspat toata ziua

În fiecare dimineață, stai mult în fața oglinzii ca să arăți ca scoasă din cutie, iar spre după-amiază descoperi că ai ochi de raton?

Dacă răspunsul e afirmativ, te învățăm cum să obții un machiaj care ține întreaga zi. Ca tenul tău să arate radiant de dimineața până seara, e suficient să faci câteva schimbări în rutina zilnică.

Fondul de ten dispare ca prin minune

Dacă ți se întâmplă asta, nu ai pregătit tenul cum se cuvine. Dacă ai pielea grasă, după ce cureți fața, aplică un gel hidratant ce reglează secreția de sebum și hrănește țesuturile în profunzime. Pentru pielea uscată, e potrivită o loțiune emolientă care intră rapid în piele. Dacă ai riduri, folosește o cremă cu proprietăți antiîmbătrânire, ce conține antioxidanți care apără epiderma de umezeală și ger. Nu folosi o cremă grasă, care se absoarbe greu, fiindcă îți lasă fața unsuroasă și nepregătită pentru machiaj. Pentru un ten mat întreaga zi, cea mai indicată ca bază ar fi o pudră minerală în loc de fond de ten lichid. Aceasta acoperă delicat, lasă pielea să respire, fixează machiajul și este totodată o soluție pentru tenul sensibil, predispus la iritații. Mai mult, este recomandată pentru tenurile mixt, gras, ridat. Dacă nu-ți priește, optează pentru un fond de ten cremos, peste care aplici o pudră pulbere translucidă, care te scapă de luciu și conferă rezistență machiajului.

Sfat: nu te grăbi! Așteaptă cinci minute ca să se așeze un strat, apoi aplică-l pe următorul. Astfel, machiajul se fixează mai bine.

Citește și: 7 secrete ale fondului de ten

Fardul se strânge cu sârg în pliurile pleoapei

Un primer este secretul machiajului care rezistă întreaga zi. Acesta poate înlocui cu succes fondul de ten. Se aplică pe toată fața, mai ales pe zonele roșii sau grase ori pe coșurile pe care le vrei acoperite. Există primere speciale pentru ochi, care nu doar previn strângerea fardului, ci îl mențin pe pleoapă întreaga zi.

De asemenea, primerul crește intensitatea fardului de pleoape aplicat ulterior, face culorile vibrante și luminează privirea.

Un baton corector funcționează tot în acest scop, mai ales dacă machiajul e discret. Aceste produse reduc excesul de sebum, hidratează și fixează. De asemenea, fardul de pleoape aplicat ulterior este la fel de important. Cele cremoase se scurg mai ușor. Dacă vrei un machiaj rezistent, alege fardurile pe care le aplici cu pensula peste primer.

Sfat: nu aplica primerul de ochi în exces, pentru a nu obține efectul contrar. Lasă-l să acționeze două minute pentru a se usca.

Rujul se șterge la prima sorbitură

Chiar dacă în pozele din reviste vedetele arată impecabil și rujul este piesa de rezistență, în realitate lucrurile nu stau chiar așa, aspectul fiind aproape dezamăgitor. Oricât de mult ai încerca să-l fixezi, e o misiune destul de grea, fiindcă buzele se mișcă, iar rujul se șterge la fiecare zâmbet, sorbitură sau înghițitură. Există pe piață diverse formule care conțin mulți pigmenți și vitamine și puține ingrediente emoliente (precum rujurile cremoase). De asemenea, majoritatea rujurilor rezistente conțin silicon, care asigură o peliculă protectoare ce nu se șterge foarte repede, fiindcă nu se amestecă în uleiurile din mâncare sau din piele. Totuși, orice formulă rezistă când e aplicată adecvat. Iată pașii de urmat: conturează cu un dermatograf care are aceeași culoare ca rujul, umple cu ruj, tamponează cu un șervețel, pudrează toată zona, aplică din nou ruj și repetă procedeul. Asigură-te că hidratezi buzele când nu ești rujată, fiindcă formulele rezistente le usucă.

Sfat: pentru a obține efectul dorit, buzele trebuie să fie perfect curate. Înainte de aplicare, îndepărtează orice urmă de gloss.

Citește și: O lectie de frumusete cu ruj rosu

Dermatograful se întinde când treci de la rece la cald

Nu trebuie să fii profesionistă pentru a aplica un machiaj care să reziste peste zi. Cum pentru conturarea ochilor nu te poți lipsi tocmai de dermatograf, e de-a dreptul neplăcut când acesta începe să se întindă. Ai nevoie de un creion de ochi foarte bine ascuțit și proaspăt scos din congelator (nu-l ține în dulapul de baie, fiindcă acolo e umezeală) sau de un tuș rezistent la apă (pentru tuș, e nevoie de mai multă precizie) ori de o pensulă tip cariocă, mai comodă și rezistentă. Alege nuanțe închise (negru, maro, indigo) și trasează doar pleoapa superioară pe linia genelor, pentru a da iluzia de gene dese și lungi. Pentru fixare, pudrează pleoapa cu fard într-o nuanță similară, apoi trasează un nou contur.

Sfat: evită să atingi zona ochilor în timpul zilei. Corectezi machiajul, dar te alegi cu iritații inestetice ale pleoapelor.

Mascara curge ca un râu

Ai încercat orice truc pentru a avea gene cât mai curbate, dar problema curgerii rimelului nu ai rezolvat-o, indiferent de tehnica folosită. Însă machiajul nu se va lăsa înlăturat întreaga zi dacă ții cont de tipul rimelului. În primul rând, folosește o formulă rezistentă la apă, care păstrează privirea proaspătă până când te întorci de la serviciu și nu va curge chiar dacă plângi. Și în acest caz primerul, creat special pentru gene, se dovedește a fi un aliat de nădejde. El poate fi folosit înainte de rimel, pentru a separa genele mai ușor și ca să asiguri rezistența machiajului. O tehnică eficientă este aplicarea pudrei de talc (dublează efectul rimelului). După ce ai aplicat un strat de mascara, folosește un pieptăn de gene pentru a le peria cu pudră de talc cât sunt umede, apoi aplică un nou strat de rimel.

Sfat: nu aștepta să se usuce primerul pentru a folosi apoi rimelul! Odată uscat primerul, genele se adună și vor avea un aspect inestetic.

Citește și: Machiaj impecabil pe canicula

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.46/20.11.2014

Autor:  Lidia Năstase

Sursa foto:  Pixabay


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus