Esti aici
Femeia.ro > Frumusețe > Cum să scapi de acnee înainte de nuntă. Trucurile care vor funcționa în mod sigur

Cum să scapi de acnee înainte de nuntă. Trucurile care vor funcționa în mod sigur

Nu este numai o chestiune estetică, ci și una psihologică, foarte capabilă să ne umbrească bucuria din acea zi.
În cazul în care mai sunt doar câteva zile sau, și mai rău, câteva ore până la marele eveniment, iar pe chipul tău și-au făcut apariția nesuferitele coșuri, avem câteva [remedii naturale][1] foarte rapide, care chiar dau roade în timp scurt. Dacă vrei sa elimini cu totul posibilitatea apariției unui coș în ziua nunții, trebuie să știi că un astfel de [tratament pentru acnee][2] este cel mai benefic, pentru că începe de la stilul tău personal de viață și duce către eliminarea lor pe termen lung.

Iată ce ai de făcut pentru a trata coșurile cât mai repede:

Aspirina

Unul dintre remediile cele mai rapide pentru acnee este aspirina. Efectul său antiinflamator va face uitate petele inestetice provocate de coșuri și, cel mai important, va avea un efect foarte rapid. Nu trebuie decât să pisezi bine câteva pilule de aspirină și apoi să adaugi apă până obții o pastă.
Aplică pasta pe zonele afectate cu ajutorul unui bețișor pentru urechi. După aproximativ 30 de minute clătește bine tenul cu apă curată și un gel de curățare pe care îl folosești în mod curent, apoi tamponează tenul cu un prosop curat.

Metoda cubului de gheață

Această metodă este foarte utilă pentru coșurile umflate și foarte dureroase. Învelește cubul de gheață într-un prosop curat și ține-l pe zona afectată pentru câteva secunde. Așteaptă câteva minute și repetă procesul. 3-4 repetări sunt suficiente pentru a vedea cum roșeața se estompează.

Suc de lămâie

O altă metodă rapidă de a scăpa de coșuri este utilizarea sucului de lămâie. Bogat în vitamina C, el va ajuta zona să se vindece repede și va duce la uscarea coșurilor. Tratamentul funcționează doar dacă folosești suc de lămâie natural, proaspăt stors și nu unul cumpărat sau făcut cu sare de lămâie.
Aplică sucul pe zonele afectate cu ajutorul unui bețișor pentru urechi și lasă-l să acționeze peste noapte. Un alt remediu este cel cu suc de lămâie și cu scorțișoară. Amestecă aceste două ingrediente până obții o pastă și aplic-o pe ten. Las-o să acționeze peste noapte și dimineață clătește tenul cu apă călduță. Atenție, însă, dacă ai tenul foarte sensibil, nu apela la tratamentul cu suc de lămâie.

Ulei din arbore de ceai

Uleiul esențial din arbore de ceai are proprietăți antibacteriene, care îl fac perfect pentru tratarea acneei. Nu trebuie decât să tamponezi tenul cu vată îmbibată în ulei, să-l lași să acționeze timp de 15-20 de minute și apoi să clătești tenul. Vei vedea rezultatele foarte repede. Poți să amesteci uleiul din arbore de ceai și cu puțin gel de aloe vera. Aplică pe zonele cu acnee, lasă-le să acționeze timp de 20 de minute și apoi clătește.

Pasta de dinți

Este unul dintre tratamentele cele mai cunoscute pentru a scăpa repede de coșurile inflamate. Aplică înainte de culcare puțină pastă de dinți pe coșuri. A doua zi dimineață clătește și curăță tenul așa cum faci de obicei. Zona va fi mai puțin umflată și roșie.
Pentru că stresul este una dintre cauzele acneei, posibilitățile ca ea să se agraveze pe măsură ce se apropie nunta sunt și mai mari. Orice femeie știe că nunta este și un eveniment stresant, iar acest lucru se va vedea, la propriu, pe chipul tău și va lua forma unor coșuri inestetice. Metodele pe care ți le-am propus dau roade pe termen scurt, însă soluția cea eficientă este să apelezi la un dermatolog și la un tratament pe termen lung, dacă nu vrei să ai parte de surprize neplăcute la nuntă.

[1]: https://www.cosmopolitan.ro/sanatate/50-de-remedii-babesti-foarte-eficiente-1764759
[2]: https://www.nomasvello.ro/blog/2016/05/04/acneea-care-sunt-cele-mai-bune-tratamente-pentru-cosuri/

Comments

comments

Lasă un răspuns