Esti aici
Femeia.ro > Frumusete > Ritualul hibernal

Ritualul hibernal

Când termometrul indică temperaturi scăzute, nu-i imposibil să-ţi păstrezi catifelarea pielii, ci chiar la îndemâna tuturor.

Degerăturile, chiar şi cele uşoare (când pielea se înroşeşte şi se aspreşte) sunt mai greu de tratat decât de prevenit. Cremele, oricât de bune ar fi, nu au mare efect dacă sunt aplicate la voia întâmplării. Pe tot parcursul iernii, dar mai ales în perioadele geroase, un ritual zilnic bine pus la punct te ajută să treci cu bine peste frig.

La trezire

Începe ziua cu un pic de stretching, chiar din vârful patului. Întinde-ţi mâinile şi picioarele ca o mâţă şi arcuieşte-ţi coloana. Asta te ajută să-ţi încălzeşti muşchii şi să stimulezi circulaţia într-un mod delicat.

  • Bea un ceai cald cu lămâie. Vitamina C te ajută să suporți mai ușor agresiunile mediului, să elimini toxinele şi face pielea să devină netedă.
  • Fă un duş scurt şi foloseşte creme de duş hrănitoare şi hidratante. Dacă lași apa caldă să curgă prea mult pe corpul tău, pielea se deshidratează şi devine vulnerabilă. Imediat după duş, hidratează intens pielea cu unt de corp, cu ulei de karité sau jojoba.
  • Tenul trebuie hrănit cu o cremă bogată, onctuoasă, care să apere de frig tenul. Dar chiar și crema ta obişnuită poate fi transformată într-un astfel de tratament dacă în doza zilnică adaugi o picătură de vitamina A. Ea va funcţiona şi ca un veritabil calmant atunci când apar roşeaţa şi uscăciunea pielii. Fondul de ten vine şi el să ţină de cald peste zi; prin urmare, include-l în acest ritual matinal!

Peste zi

  • Aşa cum porţi mănuşi, căciulă şi fular, crema de mâini şi balsamul de buze trebuie să fie mereu cu tine. Când gerul este foarte aspru, aplică puţină cremă pe obraji, nas şi bărbie. Pare hilar să faci asta în mijlocul zilei sau chiar pe stradă, dar tenul tău este mai important decât părerea celor din jur. Evident, foloseşte-o pentru mâini ori de câte ori îți simţi mâinile uscate. Îmbracă din belşug şi buzele cu un balsam incolor, dar foarte gras. Nu uita să te hidratezi, pentru că frigul are acelaşi efect precum canicula. Straniu, dar adevărat, deshidratarea e şi consecinţa frigului!

Seara

  • După demachiere (cu loţiune, mult mai hrănitoare decât apele micelare sau gelurile), răsfaţă-ţi tenul cu un ulei care să-i confere supleţe şi să compenseze uscăciunea de peste zi. Pentru a alunga stresul şi a face sângele să circule, masează tot corpul cu o minge de tenis. Ruleaz-o un minut şi sub talpă, cu 2-3 mişcări de du-te-vino!

Înainte de culcare, aplică o cremă grasă sau chiar unt de corp pe mâini, gambe şi tălpi, apoi încalță nişte şosete de bumbac pentru a facilita absorbţia cremei. Cu acest ritual, îţi vei păstra pielea fină în mod garantat!

Articol preluat din ediția de ianuarie 2015 a revistei Femeia.

Autor: Luminița Tăbăran

Sursa foto: Thinkstock


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus