Rujul ideal

Cochetăria şi îngrijirea trebuie să meargă mână-n mână în acest anotimp. Substanţele hrănitoare şi hidratante e bine să primeze în formulele rujurilor şi glossurilor pentru a ne păstra catifelarea buzelor.

Soare dogoritor

Când căldura pare să topească asfaltul, buzele se află într-un real pericol. Fierbinţeala aerului deshidratează excesiv pielea lor fină. Sub efectul căldurii şi al razelor UV, buzele se usucă foarte tare, ba chiar crapă, devenind o sursă de suferinţă.

Soluţii. Balsamul cu protecţie anti-UV devine un produs indispensabil atât preventiv, cât şi pentru reparaţii. Dacă vrei şi culoare, pune un strop de gloss hidratant deasupra balsamului de buze sau alege unul cu pigment.

Sfat. Noaptea, aplică pe buze un strat fin de ulei de măsline: este excelent pentru reparaţii rapide şi refacerea celulară. Suplimentează consumul de apă pentru a menţine hidratarea întregului organism.

Citește și: Cum alegi rujul perfect

Vânt puternic

Chiar dacă nu simţi senzaţia de căldură, razele UV tot acţionează şi, în plus, vântul elimină foarte repede apa din ţesuturi. Buzele se deshidratează şi crapă, devin dureroase și apare senzaţia de arsură.

Soluţii. Alege texturile emoliente şi protectoare, cremoase, care să apere buzele de uscăciune un timp îndelungat.

Sfat. Poate eşti tentată să-ţi umezeşti buzele cu limba, dar acest gest, chiar dacă aduce o undă de confort, deshidratează şi mai tare pielea sensibilă. Seara, aplică un strat de miere, care te va ajuta să hidratezi buzele,
dar şi să le exfoliezi, apoi clăteşte şi aplică un balsam sau vitamina E!

Citește și: O lectie de frumusete cu ruj rosu

Umiditate

Nici prea multă apă nu le face bine, mai ales că transpirăm şi, odată cu apa, pierdem săruri, iar acestea pot irita pielea sensibilă a buzelor. Umiditatea este inamicul fardurilor: transpiraţia le întinde uşor, iar formulele rujurilor rezistente la transfer nu sunt o alegere bună, favorizând deshidratarea buzelor.

Soluţii. Grăsimea împiedică apa să iasă din piele, aşa că lacurile cremoase, balsamurile cu pigment sau rujurile creion hidratante sunt cele mai bune alegeri pentru zilele în care umezeala depăşeşte limita confortului.

Sfat. Hidratarea este tratamentul ideal de noapte. Înainte de culcare, aplică pe buzele curate un balsam hrănitor incolor.

Citește și: Rujul: cum alegi culoarea potrivita

Articol preluat din ediția de iulie 2015 a revistei Femeia.

Autor: Luminița Tăbăran

Foto: Thinkstock

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 29 iulie 2026
De Ioana Bucur | 29 iulie 2026

Kate Middleton este considerată una dintre cele mai elegante membre ale Familiei Regale britanice, iar aparițiile sale sunt analizate în detaliu la fiecare eveniment public. De la rochiile de gală și costumele impecabil croite până la piesele accesibile pe care le readuce rapid în atenția publicului, garderoba ei a devenit, în timp, un reper pentru […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 31 iulie 2026
De Ioana Bucur | 31 iulie 2026

Laura Cosoi trăiește unul dintre cele mai emoționante momente ale vieții sale. Actrița a devenit mamă pentru a cincea oară și a anunțat venirea pe lume a unei fetițe căreia ea și soțul său, Cosmin Curticăpean, i-au ales numele Nina. Vestea a fost împărtășită joi, 30 iulie 2026, printr-un mesaj publicat pe pagina sa de […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp