URGENTA: Vrei sa pleci de la birou direct la o petrecere, asa ca ti-ai impachetat haine de schimb de acasa. Cand o scoti insa din geanta, rochia este plina de cute.
SOLUTIE: E dificil sa eviti mototolirea hainelor atunci cand le impachetezi, mai ales daca sunt dintr-un material care se sifoneaza repede. Fibra naturala este de obicei mult mai sensibila decat cea sintetica. Data viitoare, tine minte sa pui fiecare articol de imbracaminte pe care il iei la tine intr-o punga de plastic, apoi il impachetezi pentru a incapea in geanta. Plasticul impiedica formarea cutelor, iar tu poti impiedica aruncarea pungilor de plastic prin refolosire.
URGENTA: Ai doar cateva secunde ca sa-ti improspatezi machiajul.
SOLUTIE: Timpul tau poate fi folosit din plin daca ai o crema 3 in 1 pentru ochi, buze si obraji. Iti recomandam produsele cosmetice naturale, iar in ceea ce priveste culoarea, este de preferat sa alegi nuante neutre, pentru ca nu poti sa abuzezi de tonuri rosii sau portocalii pe toata fata. Intr-o situatie de criza maxima, foloseste rujul, doar daca este unul cremos, cu o nuanta apropiata de culoarea pielii tale.
URGENTA: Rujul rosu iti scoate in evidenta buzele crapate.
SOLUTIE: In sezonul rece, e normal sa ai buzele deshidratate si crapate. Nu este insa normal sa le lasi asa. Iata ce poti sa faci: amesteca o picatura din zatul de la cafea cu un varf de lingurita de miere, aplica apoi compozitia rezultata pe buze si maseaza circular. Mierea hidrateaza buzele, in timp ce cafeaua exfoliaza celulele moarte. Acum esti gata sa folosesti rujul cel nou care te face irezistibila.
URGENTA: Rochia ta sau fusta se electrizeaza.
SOLUTIE: Aerul rece ar putea sa-ti dea cateva batai de cap atunci cand iti imbraci rochia preferata pentru a iesi in oras. Daca vezi ca se electrizeaza inainte sa pleci de acasa, stropeste cu putina apa zona cu probleme.
URGENTA: O rafala de vant iti ciufuleste coafura.
SOLUTIE: Pentru a scapa de grija parului neascultator, iti sugeram o solutie cat se poate de simpla: prinde-l intr-o coada de cal. Daca vrei sa fii si in pas cu moda, da-ti mai intai tot parul peste cap, apoi la ceafa prinde-l spre dreapta. Stiai ca poti sa folosesti ata dentara pe post de elastic de par? Numai bine daca o porti cu tine in geanta.
URGENTA: Ai nevoie de o respiratie improspatata.
SOLUTIE: Nu ai guma de mestecat la tine si desigur nu ai o periuta de dinti de rezerva la birou. Doua felii de lamaie stoarse intr-un pahar de apa rece nu fac doar o limonada buna, ci si o solutie impotriva respiratiei urat mirositoare. Clateste-ti gura si fa o gargara la baie. Acidul citric nu doar distruge bacteria responsabila pentru respiratia neplacuta, dar curata si particulele de mancare si iti albeste totodata dintii. Un miracol, nu-i asa?
URGENTA: Parul tau este lipsit de volum.
SOLUTIE: Nu pierde timpul si nu consuma electricitatea folosind uscatorul de par si o perie rotativa. Poti sa rezolvi problema mult mai simplu, cu un spray din ingrediente naturale, pe care il pulverizezi la radacina parului. Acum esti gata de petrecere!
URGENTA: Ti s-a dus un fir de la dresuri.
SOLUTIE: Suntem convinse ca stii si tu clasica solutie cu lacul de unghii. Pune putin lac de unghii natural, non-toxic, la capatul firului pentru a-l impiedica sa se „extinda”. Daca problema nu este intr-un loc vizibil, mai poti purta dresurile de cateva ori, pentru ca lacul de unghii este suficient de rezistent.
URGENTA: Ti-ai patat rochia cu vin.
SOLUTIE: Ai putea crede ca tinuta este compromisa. Nu dispera, in schimb da o fuga la bar si ia o bautura carbogazoasa. Acidul impiedica vinul sa se absoarba in material si sa se pateze.
URGENTA: Iti simti ochii obositi de la noaptea alba si distractia continua.
SOLUTIE: Dupa ce te-ai racorit cu cateva comprese reci pe pleoape, trebuie sa scapi de cearcane. Incearca un creion dermatograf alb, care estompeaza din efectul cearcanelor. Aplica-l in zona inferioara, spre coltul interior al ochiului si vei observa diferenta.