Esti aici
Femeia.ro > Frumusete > Totul despre extensiile de gene

Totul despre extensiile de gene

Multe femei nu au nici timpul şi nici răbdarea necesară pentru a-şi aplica gene false în fiecare zi (uneori nu avem timp nici să folosim ondulatorul de gene), deci nu este nici o surpriză faptul că extensiile de gene au devenit aşa de populare în ultimii ani. Dar până unde eşti dispusă să mergi pentru a avea acel look de invidiat în stilul lui Katy Perry? Actriţa Kristin Chenoweth a avut o reacţie alergică la lipiciul folosit iar rezultatul a fost devastator. Dacă ai îndoieli cu privire la aplicarea acestor extensii, iată câteva lucruri pe care trebuie să le ştii.

Tipuri de extensii de gene

Există gene false de tip buchet, bandă sau mănunchi. Mărimea lor variază între 6 şi 17 mm. După ce sunt alese, ele pot fi aplicate pe rând, folosind un lipici semi-permanent care nu irită ochii şi nu dăunează genelor tale naturale. Cu toate acestea, reacţiile alergice sunt posibile şi există diferite tipuri de lipici care variază în funcţie de sensibilitatea fiecăreia dintre noi.

Durata aplicării

Pentru a aplica un set întreg de gene, este nevoie de circa două ore. Ele se pot menţine chiar şi un an, cu condiţia unei retuşări la fiecare 3-4 săptămâni. Fiecare avem gene diferite şi în funcţie de starea lor, experţii sunt cei care decid lungimea sau grosimea genelor false, pentru a se asigura că genele tale naturale rămân sănătoase. Spre exemplu, dacă tu ai gene scurte şi subţiri, nu poţi obţine un look ca al lui Kim Kardashian deoarece genele false nu vor rezista. Este bine să se aplice doar 50% dintr-un set întreg. Este mai uşor să adaugi gene pe parcurs dacă este nevoie decât să începi să scoţi din ele.

Problema lipiciului

Ochii tăi rămân închişi pe parcursul aplicării, deci nu prea există şanse să îţi între acest adeziv special în ochi. Dar, pentru a lua măsurile de precauţie necesare, încearcă să optezi pentru un lipici care este 100% sigur, de preferat unul care nu conţine formaldehidă. Mai mult, este important ca tu să înţelegi diferenţa dintre o reacţie alergică şi o infecţie. O persoană specializată în aplicarea genelor false nu va permite ca tu să te infectezi în vreun fel, dar dacă ai alergie la acel lipici, asta nu înseamnă că produsul folosit nu este unul bun sau tehnicianul în cauză este nepriceput.

Oricum ar fi, nu poţi orbi. Tehnicianul specializat în aplicarea genelor false ştie procedura corectă pentru a preveni aceste probleme. Indiferent de gravitatea unei posibile reacţii alergice, nu ai cum să orbeşti. În cel mai rău caz, vei avea nevoie de un oftalmolog pentru nişte picături care pot trata reacţia alergică.

Ochii înlăcrimaţi

Dacă simţi arsură sau o senzaţie de disconfort în timpul procedurii şi ochii tăi încep să lăcrimeze, trebuie să îi spui acest lucru tehnicianului tău. Este posibil să fie nevoie ca acesta să schimbe tipul de lipici pe care îl foloseşte. Este un semnal de alarmă deoarece aplicarea extensiei de gene trebuie să fie o procedură complet lipsită de durere.

 


Lasă un răspuns

Sus