
Am făcut o listă cu cele mai bune zece sfaturi pentru ten, iarna. Respectate, previn descuamarea pielii, deshidratarea și tenta cenușie a tenului.
Tratament facial periodic
Tratamentul facial este o modalitate foarte bună de a curăța pielea pentru a scoate la lumină un ten proaspăt. Odată cu schimbările climatice, au loc schimbări și la nivelul pielii noastra. Curățarea profundă și băile de abur cu plante sunt ideale și trebuie făcute de cel puțin trei ori pe lună în sezonul rece.
Hidratarea
Iarna hidratarea organismului are mereu de suferit, iar administrarea dozei zilnice de apă nu mai constituie întotdeauna o prioritate. Cu toții suntem mai deshidratați pe timpul iernii, așa că este important să bem mai multă apă. Acesta este un sfat foarte simplu, dar benefic că menține pielea sănătoasă. În plus apa este vitală pentru totorganismul și un aliat al imunității.
Protejeaza-ți fața de mediul extern
Pe timpul iernii ne înfășurăm în haine călduroase așa că nu ar trebui să fie nici o diferență pentru piele. În ceea ce privește tenul crema de zi ar trebui să fie mai grasă, ca alternativă în locul cremelor hidratante ușoare, pentru a menține pielea hidratată. Pielea devine mai sensibilă iarna astfel că o cremă cu o consistență mai grasă asigură un strat suplimentar de protecție – ca și cum am purta pe față un pulover.
Evită produsele ce conțin petrol
Nu neglijați buzele, care au tendinta de uscare în timpul iernii. Folosește un balsam de buze și aplică-l ori de câte ori temperatura scade. Este importantă evitarea produselor care conțin petrol deoarece acestea pot bloca porii buzelor, ceea ce împiedică hidratarea lor. Nu poți hidrata pielea în mod corespunzător dacă este saturată.
Protecția solară
Doar pentru că tremurăm de frig nu înseamnă că razele soarelui și-au luat vacanță. Iată de ce, protecția solară este încă importantă. Crema cu protecție solară se aplică cu cel puțin 30 de minute înainte de a pleca din casă, pentru că numai așa își îndeplinește rosul.
Ai grijă și de corpul tau
Pielea este cel mai mare organ din corp, așa că trebuie să o hidratăm total, nu doar de la umeri în sus. Același lucru este valabil pentru exfoliere, explică ea. Orice faceți pentru fața dumneavostră, ar trebui să fie făcut, de asemenea, pentru tot corpul, mai ales în anotimpul geros.
Ser hidratant
Adăugarea unui ser de hidratare în îngrijirea de rutină a pielii, care se aplică înaintea cremei hidratante este miraculos în sezonul rece. Din cauza aerului uscat din timpul iernii avem nevoie de un strat suplimentar de umiditate, pe care acest ser îl poate oferi, în ciuda temperaturilor extrem de scăzute.
Folosește un demachiant cremă
Înlociește gelul de curățare cu un demachiant cremă, iarna. Pentru că pielea este mai sensibilă în anotimpul rece, gelurile demachiante, care sunt de multe ori astringente, pot usca și irita mai mult pielea iarna. Un demachiant cremă de calitate va elimina machiajul și impuritățile fără diminuarea umidității prețioase a pielii.
Exfoliaează periodic
Pielea mată, fără luciu, fragilă, este din nefericire specifică iernii. Acest lucru este cauzat de o acumulare de celule moarte. Pentru a da acestor obrajii uscați un impuls, trebuie exfoliați regulat. Fă acest lucru mai des în timpul iernii decât vara. De trei ori pe săptămână este o modalitate foarte bună pentru a vă asigura o prezență mereu proaspătă și sănătoasă a tenului.
Folosește uleiuri
O mare și reconfortantă modalitate de a-i oferi întregului corp hidratarea, atât de necesară, în timpul iernii este folosirea uleiurilor de baie. Pielea va absoarbi umezeala din uleiuri, lăsând pielea mătăsoasă și moale de fiecare dată când ieși din cadă.
Articol exclusiv online
Text: Otilia Ignat
Sursa foto: pixabay.com/