Esti aici
Femeia.ro > Gastronomie > 7 moduri surprinzătoare prin care poți scăpa de mirosurile neplăcute din bucătărie

7 moduri surprinzătoare prin care poți scăpa de mirosurile neplăcute din bucătărie

Știm că bucătăria ta este deseori „inundată” de mirosurile neplăcute, mai ales atunci când gătești, însă poți scăpa rapid de ele dacă aplici câteva trucuri foarte simple.

Grăsime. Untură sau ulei. Peșteprăjit. Curry picant. Acestea sunt doar câteva dintre mirosurile care sunt atât de plăcute atunci când vin din farfurie și care te deprimă a doua zi de dimineață, când intri în bucătărie și simți nevoia să aerisești încăperea o zi întreagă.

Iată, însă, cum poți scăpa rapid de mirosurile neplăcute din bucătărie:

1 Nu găti fără să pornești hota

Dacă nu ai deja o hotă, cumpără neapărat un astfel de aparat electrocasnic. Hota reprezintă cea mai bună metodă de a elimina mirosurile neplăcute rezultate în procesul preparării mâncărurilor. Cei dragi nu vor descoperi surprizele culinare pe care le pregătești decât atunci când îi vei chema la masă, deoarece cu ajutorul unei hote performante mirosul nu te va da de gol.

Oricât de bine ar mirosi mâncarea atunci când o prepari, cu siguranță nu îți dorești să se răspândească în întreaga casă și să se îmbibe în pereți, în mobilă sau în haine. Dacă vrei ca mirosurile neplăcute să devină o simplă amintire, ai nevoie de o hotă dotată cu un filtru performant de absorbție sporită, cum sunt aceste hote ideale pentru zilele în care gătești intens.

2 Fierbe coji de portocală cu scorțișoară

Pentru a diminua mirosurile neplăcute, creează un alt miros mai plăcut și mai puternic. Spre exemplu, fierbe într-un ibric, timp de câteva minute, câteva coji de portocale cu scorțișoară. Oprește apoi flacăra aragazului și lasă vasul descoperit de-a lungul întregii zile. Bucătăria va fi inundată de un miros dulce, îmbietor și foarte revigorant.

3 Prăjește câteva felii de pâine

Dacă mirosul din bucătărie devine foarte neplăcut, îl poți neutraliza prin prăjirea câtorva felii de pâine. Specialiștii în chimia alimentelor spun că pâinea prăjită „absoarbe” mirosurile neplăcute și eliberează în bucătărie un miros mult mai plăcut și mai proaspăt decât cel rămas în încăpere după ce ai gătit cu o zi înainte.

4 Pune bicarbonat de sodiu sau cafea în frigider

Dacă frigiderul tău miroase urât în interior, curăță imediat alimentele sau substanțele care au generat acel miros. Pentru a preveni apariția mirosurilor neplăcute, păstrează în frigider o cutiuță deschisă cu bicarbonat de sodiu. Dacă mirosul neplăcut s-a instalat deja, lasă, timp de o zi, o farfurie cu bicarbonat de sodiu descoperită. Dacă mirosurile neplăcute sunt foarte puternice, păstrează în frigider, timp de mai multe zile, o farfurie cu cafea proaspăt măcinată. Birabonatul de sodiu și cafeaua absorb mirosurile neplăcute într-un mod foarte eficient.

5 Îți miroase mâna a pește? Lămâia este soluția

Dacă ai curățat și gătit pește și vrei să scapi de acest miros pe care le emana mâinile tale, lămâia este soluția. Taie în două o lămâie și stoarce într-o cană cele două jumătăți. Spală-te, apoi, pe mâini cu sucul de lămâie. Mirosul de pește va dispărea cât ai clipi.

6 Și săpunul cu zahăr este o soluție

Dacă nu ai o lămâie în frigider sau în cămară și vrei să scapi de mirosul de pește care s-a îmbibat în mâinile tale, pune în palmă săpun lichid și o linguriță cu zahăr, apoi freacă bine mâinile cu substanța rezultată. Săpunul și granulele de zahăr îți vor curăța pielea foarte eficient.

7 Oțetul te ajută să scapi de mirosul de mâncare arsă

Dacă ai ars mâncarea, iar fumul s-a răspândit în bucătărie sau chiar în întreaga casă, lasă hota să funcționeze la capacitate maximă, aerisește încăperile și așază, în fiecare dintre ele, o cană cu oțet. Acesta va absorbi mirosul neplăcut pe măsură ce fumul dispare.

Foto: Creative Commons

Comments

comments

Lasă un răspuns