Esti aici
Femeia.ro > Featured Homepage > Cum păstrăm condimentele corect, pentru a-și menține prospețimea?

Cum păstrăm condimentele corect, pentru a-și menține prospețimea?

condimente

Savoarea celor mai utilizate condimente și eficiența lor depinde – printre altele – de modul în care producătorii și consumatorii păstrează aceste nestemate ale naturii. În lanțul uman ce pleacă de la producător la consumator, producătorul este cel care își asumă responsabilitatea cultivării, recoltării și prelucrării mirodeniilor. Acestea se află doar în tranzit la comercianți și distribuitori, pentru ca cel mai lung timp să fie petrecut în spațiile de depozitare ale consumatorilor.

 

Odată împachetate, condimentele primesc pe ambalaj și o ștampilă cu data până la care este indicat să fie utilizate, pentru ca acel condiment să ofere maximum de beneficii. Este adevărat că acestea nu se alterează, însă își pierd puterea și nu mai condimentează mâncărurile în măsura în care ne dorim.

Cum știi sigur că vei cumpăra cele mai proaspete condimente

Dacă urmează să întrebuințăm curând condimentul, îl vom achiziționa măcinat, însă dacă ne dorim să avem un stoc de rezervă, în cămară, este mai bine să cumpărăm boabe și să măcinăm cantități mici, ori de câte ori avem nevoie.

Dacă un condiment se vinde așa cum se regăsește în natură, este de preferat să îl cumpărăm împreună cu straturile protectoare – de exemplu, semințele de cardamom în păstaie, nucșoara întreagă. Semințele dezvelite de cardamom își pierd repede aroma. Păstăile de cardamom își mențin aroma când sunt păstrate în recipiente bine închise, ferite de acțiunea razelor de soare sau de aburul din bucătărie.

Dacă dorim să menținem păstăile cât mai verzi, le vom pune într-o cutie de lemn căptușită cu folie de plastic, la umbră și, desigur, închidem cutia ermetic. Înainte de a le depozita astfel, ne asigurăm că nu sunt umede și, periodic, verificăm starea lor.

Citește și: 8 condimente care te fac mai sănătoasă

Alte reguli importante de păstrare a condimentelor

  • Nu este bine să introducem mâna umedă sau o lingură umedă în interiorul borcanului și nici să îl menținem, fie și pentru câteva secunde, deasupra vasului în care gătim și din care se ridică abur.
  • Borcanele cu condimente nu se țin pe blatul dulapului de bucătărie, mai ales dacă avem incorporată în mobilă mașina de spălat vase sau în apropierea aragazul.
  • Cămara în care depozităm condimentele va fi curată, întunecoasă, răcoroasă, dar nu umedă, fără insecte, iar condimentele vor fi păstrate departe de cutiile cu detergenți, vopsea și de alte alimente cu mirosuri puternice. Când rămân cantități mici de condimente măcinate, ideal e să le punem în punguțe cu zip lock pe care scriem cu markerul permanent data expirării de pe ambalajul original.
  • Pentru păstrarea proprietăților piperului, nu este suficient să îl păstrezi în recipiente bine închise. Expunerea la soare a boabelor poate duce la deprecierea calității, întrucât piperina își poate modifica formula.
  • Cuișoarele întregi sunt valabile, în general 3-4 ani, iar cele măcinate câteva zile.
  • Cum ne dăm seama că un condiment nu mai e eficient? În cazul boabelor de piper și a semințelor de anason, este simplu: acestea se sparg și se miros. Dacă nu simțim aroma puternică, e nevoie să înlocuim acel condiment cu unul proaspăt.
  • În cazul celorlalte condimente, culoarea ne indică prospețimea: cele vechi au nuanțe mai deschise. În plus, sunt mai ușoare și, dacă sunt prea uscate, devin și casante.

Citește și: Ce condimente se folosesc la prepararea cărnii de pui

 

 

 

Articol preluat din ediția specială Sănătatea de azi – Condimente, care poate fi achiziționată prin intermediul platformei Magzter.

Text: Sonia Stanciu

Sursă foto: iStock

Comments

comments

Lasă un răspuns