Esti aici
Femeia.ro > Gastronomie > Oul, de la vest la est

Oul, de la vest la est

ou prajit

Unul dintre alimentele de bază, aproape cel mai complet (după laptele matern), oul, mai ales cel de găină, se mănâncă de la un capăt la altul al lumii în fel și chip! Lăsând deoparte mâncărurile în care este mai degrabă adaos, să vedem câteva retete cu ou.

La noi, în România cea bogată în păsăret, oul se mănâncă dimineaţa sau la prânz, fiert, jumări sau omletă, ca atare sau cu diverse adaosuri, de la ceapă și cârnăciori, la diverse legume și brânzeturi pe alese. Din vremea bunicii, se cunosc câteva antreuri mai… simandicoase, precum salata de ouă sau ouăle umplute. La noi există diversitate, pe bună dreptate. Dar la ceilalţi cum e? Și la ceilalţi, mai ales la francezi, de la care ne-am inspirat în epoca modernă şi din punct de vedere culinar, dar și la englezi, conservatori cum îi ştim, şi la americani, bucuroşi de câte o idee nouă. Aşadar…

Omletă ca-n Franţa

omleta
Fotolia

Se spune că Napoleon a fost atât de încântat de acest fel de mâncare pe care l-a descoperit în timpul unei campanii militare în sudul Franţei, încât a dat ordin să se adune toate ouăle din satul unde înnoptaseră şi să se pregătească o omletă pentru toţi soldaţii. Omleta tradiţională franceză este simplu de făcut: se bat ouăle (două de porţie) cu sare şi 1-2 linguri de smântână, apoi se prăjesc la foc iute într-o tigaie mai înaltă în care s-a topit unt (1-2 linguri, în funcţie de mărimea omletei). Se lasă cât să se întărească pe margini, apoi se așază în farfurie cu partea moale în sus, se asezonează cu brânză rasă, legume, ceapă tocată mărunt sau şuncă tăiată subţire, se pliază şi se serveşte fierbinte.

Ochiuri ca-n Anglia

mic dejun englezesc
Fotolia

Nu foarte pretenţioşi la mâncare, britanicii au totuşi o constanță clară: micul dejun. Invariabil, el cuprinde două ochiuri (cu albuş tare, chiar un pic mai prăjit pe margini, şi gălbenuş moale). Ca ochiurile să iasă astfel este foarte simplu: pui ulei în tigaie (un pic mai mult decât la clătite), apoi spargi ouăle înainte ca uleiul să se fi încins. Acoperi tigaia şi laşi să se facă. Te uiţi când şi când ca să verifici dacă s-a făcut albuşul, pentru că se întăresc repede.

Ouă Benedict ca-n America

oua Benedict
Fotolia

Şi aici e o poveste. Se zice că, încercând într-o dimineaţă să scape de o mahmureală cumplită, un broker newyorkez s-a dus în localul unde lua de obicei micul dejun, s-a aşezat la masă şi a cerut o combinaţie hipercalorică, exact ce-i trebuia pentru refacerea tonusului, care era astfel: o chiflă un pic prăjită tăiată în două, pe care să se pună câte o felie de bacon tras un pic în tigaie, pe care să se așeze două ochiuri pe apă, peste care să se toarne din belșug sos olandez. Pe tânărul broker îl chema Benedict, iar felul acesta de mâncare a devenit celebru.

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.35/2014
Autor: Irina Tudor Dumitrescu
Sursa foto:© anneliese2013 – Fotolia;© Fanfo – Fotolia;© fotek – Fotolia; © fudio – Fotolia


Lasă un răspuns

Sus