Hidratarea este vitală !

În timpul sarcinii necesarul de apă creşte foarte mult. Dacă mai prinzi şi perioada de caniculă cu burtică, atunci trebuie să te hidratezi cât mai bine pentru ca puiul să nu sufere. Dacă sângele devine vâscos datorită deshidratării, atât în corpul tău, cât şi în al copilaşului pot să apară modificări care să vă dăuneze. Bea cât mai multe lichide: apă plată, sucuri dulci neacidulate, sucuri naturale de fructe. Fă-ţi un obicei din a bea un pahar de apă înainte de a pleca de acasă. Deshidratarea este cel mai de temut duşman al tău pe timpul caniculei. Hipotensiunea ce o însoţeşte face ca fluxul de sânge ce ajunge la copilaşul tău să fie mai mic, ceea ce, cu siguranţă, nu-i face bine. Prin transpiraţie pierzi foarte multe lichide, prin respiraţie la fel, aşa că trebuie să le compensezi prin hidratare. Nu-ţi reprima senzaţia de sete. Trebuie să ai mereu la îndemână o sticlă cu apă, inclusiv atunci când eşti pe stradă. Nu lăsa pe mai târziu calmarea setei. Reţine că în primele luni de sarcină necesarul zilnic de lichide este de 2 – 2,5 litri, ajungând spre finalul acesteia la 3 – 3,5 litri.

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 29 iulie 2026
De Ioana Bucur | 29 iulie 2026

Kate Middleton este considerată una dintre cele mai elegante membre ale Familiei Regale britanice, iar aparițiile sale sunt analizate în detaliu la fiecare eveniment public. De la rochiile de gală și costumele impecabil croite până la piesele accesibile pe care le readuce rapid în atenția publicului, garderoba ei a devenit, în timp, un reper pentru […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 31 iulie 2026
De Ioana Bucur | 31 iulie 2026

Laura Cosoi trăiește unul dintre cele mai emoționante momente ale vieții sale. Actrița a devenit mamă pentru a cincea oară și a anunțat venirea pe lume a unei fetițe căreia ea și soțul său, Cosmin Curticăpean, i-au ales numele Nina. Vestea a fost împărtășită joi, 30 iulie 2026, printr-un mesaj publicat pe pagina sa de […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp