7 lucruri pe care ar trebui să le înlocuiești în baie

7 lucruri pe care ar trebui să le înlocuiești în baie

Ceva vechi cu ceva nou? Asta e simplu. Îți propunem, mai degrabă, să înlocuiești câteva obiecte din baie în funcție de alte criterii, cum ar fi eficiența, sănătatea și confortul.

Se spune că bucătăria este centrul casei, dar noi zicem că baia ocupă un loc la fel de important și se pare că și alții sunt de acord.

Motivele sunt simple: aici îți începi ziua; este unul dintre spațiile pe care nu le poți ascunde de ochii musafirilor; este locul în care te bucuri de cea mai mare libertate, dacă te afli în situația în care împarți locuința cu altcineva; și, în sfârșit, aici te găsesc cele mai inspirate idei, iar dacă nu ne crezi sau nu îți amintești când ai avut ultima idee genială sub duș, există studii care vorbesc despre asta.

Acestea fiind spuse, să vedem ce schimbări pe care nu le iei în calcul prea des ar trebui să aduci în baie și de ce:

  1. În alegerea prosoapelor, oricât de mult ne-ar face cu ochiul diferite modele, ceea ce contează cu adevărat este țesătura. Înlocuiește prosoapele din fibre sintetice cu cele din materiale naturale, precum bumbacul și bambusul. Acestea din urmă sunt moi, catifelate și absorb mai eficient umezeala, lucruri pentru care tenul tău îți va mulțumi.
  2. Încearcă să folosești periuța electrică în locul celei clasice. Sigur, este un dispozitiv cu ajutorul căruia câștigi timp, dar principalul motiv pentru care ai putea avea nevoie de periuțe electrice este altul: periajul, realizat prin mii de mișcări de oscilație-rotație, îndepărtează placa bacteriană mult mai eficient și are durata recomandată de medicii stomatologi, multe periuțe având un cronometru integrat în mâner, în acest scop.
  3. Instalează LED-uri în locul becurilor fluorescente. Baia este un spațiu în care ai nevoie de lumină artificială în permanență, fie că este seară sau miezul zilei, iar LED-urile sunt rezistente, eficiente energetic, asigură o lumină caldă și plăcută și permit reglarea intensității luminoase.
  4. Înlocuiește perdeaua de duș colorată cu un perete de sticlă semitransparent, cu un design mult mai subtil. Vei avea, în același timp, intimitate și o schimbare de decor. În plus, în contact cu umezeala, sticla nu se va deteriora precum alte materiale.
  5. Renunță la oglinda obișnuită și folosește una de tip statement, care acoperă o bună parte din perete. Englezii îi spun, uneori, vanity mirror, dar asta nu înseamnă că nu apreciază acest tip de model. O astfel de oglindă este nu doar utilă, ci o adevărată piesă decorativă și un element care reflectă lumina și mărește vizual spațiul.
  6. Instalează rafturi pe verticală, în locul celor dispuse orizontal. Această schimbare va crea spațiu suplimentar și iluzia unor pereți mai înalți.
  7. Dacă în baie ai instalat mai multe covoare, sau unul singur, dar care ocupă mult spațiu, renunță la idee și alege un covor de baie de dimensiuni reduse și ușor de curățat. Vei petrece, astfel, mai puțin timp făcând curățenie și vei avea parte de un spațiu aerisit și deloc aglomerat.

Câte dintre schimbările de mai sus se regăsesc deja în locuința ta?

 

Sursa foto: Sutterstock

 

Cele mai citite
De Andreea Vasile | 08 octombrie 2025
De Andreea Vasile | 08 octombrie 2025

Așteptările nu distrug relațiile pentru că sunt prea mari, ci pentru că rămân nespuse. Iar atunci când nu sunt comunicate, se transformă în frustrări, tăceri și reproșuri. Dacă în adolescență e firesc să nu știm exact ce vrem, la maturitate ar trebui deja să avem curajul să cerem. Despre cum ne putem exprima dorințele și […]

Citeste mai mult
De Echipa Femeia | 16 februarie 2021
De Echipa Femeia | 16 februarie 2021

    Am facut aseara chec cu lamaie si iaurt. Am gasit o reteta noua intens aromata cu lamaie si pentru ca se facea foarte usor si promitea sa fie buna, am incercat-o. Pot sa garantez ca este un dulce perfect, se face repede, ai mereu in casa ingredientele, este deosebit de parfumat, iar dimineata, […]

Citeste mai mult