Iepurașul și mielul de Paște

Iepurașul de Paști

Întoarcerea naturii la viață a fost celebrată dintotdeauna în cele mai diverse moduri: de cea mai mare onoare se bucurau primele animale care nunteau: păsările și iepurii. În mai toate riturile de primăvară sunt cuprinse ouă și chiar iepurași.

 

Iepurele, animal lunar, simbol al fertilității, vitalității, regenerării și deci al nemuririi, era și însoțitorul zeiței nordice a răsăritului de soare, Ostara. De la celebrările acestei zeițe provine numele german și englez al Paștelui, Oster, respetiv Easter. În Europa nordică, aceste celebrări ale perfecțiunii naturii care învinge amorțeala iernii și se întoarce la viață au precedat introducerea sărbătorii creștine a Paștelui. Aceasta a preluat unele dintre ritualurile magice menite să pregătească reinstalarea vieții în lume. Însăși curățenia de primăvară este la origine un astfel de ritual: frecarea podelelor și a tuturor suprafețelor din casă se efectua numai cu mișcări în cerc și spirală, în sensul acelor de ceasornic. Aceste spirale invizibile, trasate peste tot, aveau rolul de a canaliza circulația energiei și de a primeni efectiv întregul suflu al casei.

Mielul de Paște

În străvechimea Vechiului Testament, iudeii erau robi în Egipt, iar Dumnezeu tocmai se pregătea să prăvălească asupra prigonitorilor lor cea de-a zecea plagă, o molimă devastatoare care urma să decimeze egiptenii. Pentru ca Îngerul Morții să nu cumva să se atingă și de oamenii din poporul ales, Dumnezeu le-a arătat iudeilor cum să îi facă semn. Prin vocea trimisului său Iosif, el le-a poruncit supușilor săi aleși să sacrifice un miel și să-și mânjească porțile cu sângele lui. Sărbătoarea iudaică Pessah semnifică trecerea și comemorează acest eveniment, urmat imediat de exodul din Egipt. Și în zilele noastre datina le cere evreilor să sacrifice un miel și să-l mănânce până la apusul soarelui, cu ierburi amare (avantajoase pentru digestia cărnii de miel!).

Săptămâna Patimilor, când Iisus a intrat în Ierusalim, a coincis în anul acela cu celebrările de Pessah. Simbolistica mielului a fost păstrată de creștini: Iisus e Mielul lui Dumnezeu, care îi salvează pe fiii Omului, așa cum mieii de odinioară îi salvaseră pe primii născuți ai poporului ales. În zilele noastre, Papa Francisc a condamnat măcelul mieilor într-o lume pe care o consideră prea violentă.

 

Text: Roxana Melnicu

Foto: Pixabay

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Raluca Ogaru | 22 octombrie 2026
De Raluca Ogaru | 22 octombrie 2026

Mihaela-Ilincuța Ștefan-Simion a fost numită director de cabinet al prim-ministrului Luca Niculescu, cu rang de secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului. Diplomat de carieră, aceasta lucrează în Ministerul Afacerilor Externe din 2011 și a ocupat mai multe funcții legate de afacerile europene și coordonarea activității instituționale. Numirea a fost făcută prin Decizia nr. 396/2026, […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Raluca Ogaru | 21 octombrie 2026
De Raluca Ogaru | 21 octombrie 2026

Silvia Claudia Mihalcea este una dintre figurile influente ale PSD, deși numele său a rămas multă vreme mai puțin cunoscut publicului larg. Deputată de Caraș-Severin, secretar al Camerei Deputaților și vicepreședintă PSD, aceasta are o carieră de peste două decenii în Parlament și în administrația centrală. Numele său a revenit în atenție odată cu numirea […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp