Esti aici
Femeia.ro > Lifestyle > În căutarea bradului perfect

În căutarea bradului perfect

În căutarea bradului perfect – Crăciunul nu e complet fără un brad, unul frumos împodobit. Să vedem cum trebuie să arate pomul de Crăciun ideal și cum poți întârzia căderea acelor.

În fiecare an, bradul de Crăciun ne încântă cu coroana lui bogată, culoarea verde intensă și mirosul îmbătător. Tradițional sau un pic mai colorat, cu ornamente elaborate ori decorat clasic, bradul își are locul său de cinste în sufragerie. Dar mai întâi el trebuie găsit.

De la pepinieră, nu din pădure

Când alegi bradul, e bine să ții cont de dimensiunile locului în care va sta. Nu cumpăra un brad prea înalt sau prea bogat pentru că va trebui să-l… ajustezi când vei ajunge cu el acasă, pe măsura sufrageriei. Vânzători se găsesc deja în oraş, pe la multe colţuri de stradă, în apropierea magazinelor sau în jurul gurilor de metrou. De asemenea, cele mai multe florării sau centre de grădinărit oferă pomi de Crăciun, dar poți lua unul direct de la pepinieră. Nu-ți trimite soțul în pădure  să taie unul, ca pe vremuri. Pădurea este o zonă protejată şi vă puteți alege cu o amendă usturătoare.

Momentul potrivit

Cel mai bine e să cumperi bradul cu o săptămână înainte de sărbătoare.  Pentru a-i conserva prospețimea, ține-l în balcon (ferit de îngheț) sau într-o încăpere pe care n-o încălzești și acoperă-i rădăcina cu un prosop umed.

Când ajungi la piața de brazi, este momentul pentru negociere. Deși cumpărarea pe ultima sută de metri poate fi o strategie inteligentă, s-ar putea ca și vânzătorii să știe asta și să țină la preț.

Verifică prospețimea

Uitându-te la ace, poți să afli multe despre prospeţimea pomului. Dacă acele sunt luminoase şi strălucesc, bradul e proaspăt. Acele trebuie să fie flexibile și nu foarte țepoase. Dacă acele cad cu ușurință sau sunt foarte tari, bradul a fost tăiat de mult. După ce-l aduci acasă, oferă-i apă la fel ca unei flori, ținându-l într-un vas în care torni doi litri de apă la temperatura camerei.

♥ Un indiciu de prospeţime a bradului este intensitatea parfumului pe care-l împrăștie. Uleiurile volatile sunt pregnante la un brad proaspăt, însă unul vechi nu miroase aproape deloc.

Copacul potrivit

Brad argintiu sau brad alb. Clasic printre brazii de Crăciun și de departe cel mai popular copac în sufragerii de Crăciun, bradul argintiu este preferat de 75 la sută din români. Mirosul e tipic, de rășină, iar acele sunt de un verde adânc, întunecat, în timp ce ramurile sunt dese și bogate.

Molid argintiu. Acest copac este preferatul celor care își doresc un pom de Crăciun mai mic, dar foarte bogat. Acele deosebit de frumoase, de un albastru oțelit sunt foarte puternice şi ascuţite. Copacul este robust – odată ce l-ai adus în casă, poţi atârna pe ramurile groase o mulţime de globuri, ca pe niște bijuterii.

Molid roșu. Acest pom nu este la fel de bogat, ramurile lui fiind poziționate la mai mare distanță una de cealaltă. Este cea mai ieftină specie.

♥ Deosebirile dintre brad şi molid constau în culoarea scoarţei (albă la brad, roşie la molid), dar și în aspectul ramurilor (la brad, ramurile sunt orientate în sus, în timp ce, la molid, acestea au tendința de a se lăsa).

Iubește copacii

Acum, poți găsi brazi în ghiveci. De ce să iei unul? Dacă ai posibilitatea să-i plantezi după sărbători, natura îți va mulțumi. Nici măcar nu trebuie să ai grădină, poți replanta bradul la marginea unei păduri. Cu puțin noroc, se va dezvolta și va deveni o frumusețe de copac. Dacă toți am alege brazi cu rădăcină pe care i-am replanta apoi, am salva aproximativ zece milioane de exemplare. Iubește și tu copacii! Replantarea se poate face și iarna, cu excepţia cazului în care solul este înghețat. În locul de plantare se așază mulci, adică un strat de materie organică, cum ar fi paie, frunze, resturi vegetale, rumeguș, scoarță de copac, cu rolul de a proteja rădăcinile de un eventual îngheţ.

De data asta, plastic înseamnă viață

Dacă dorești să salvezi un pom de la tăiere, poți achiziționa un brad de Crăciun artificial. Desigur, nu miroase, dar, în rest, are numai avantaje. Pe lângă faptul eroic de a salva viața unui pom, găsești brazi artificiali de o frumusețe aparte. E adevărat, costă mai mult, dar beneficiul este că-i poți păstra peste an, economisind spaţiu, în pod sau subsol. Parfumul lipsește, dar, dacă vrei, poți pulveriza uleiuri esenţiale pe crengi.

Citeste si:

Articol preluat din revista Femeia de Azi
Text: Grigoriana Brujan
Sursa foto: pixabay.com

 

Comments

comments

Lasă un răspuns