
Și Franța își are insulele ei cu personalitate puternică. De exemplu, Île du Levant, o insulă ce măsoară opt kilometri lungime, aflată pe Riviera Franceză, în Golful Lyon, nu departe de Toulouse. Mare parte a insulei, aproape 90%, este o bază militară închisă, însă nu-ți face probleme, vei avea lucruri de descoperit atunci când vrei să iei o pauză de la plajă.
Ce vizitezi
Insula este foarte mică, iar accesul mașinilor e interzis aici. Așa că oriunde te-ai duce, te vei bucura din plin de aerul mediteraneean autentic. Din port ai de mers aproape un kilometru până în piața centrală a orășelului, unde sunt concentrate toate barurile și hotelurile.
Deși mică și poate necunoscută pentru mulți, Levant a fost preferată de călugării din secolul al XV-lea, care au ridicat aici o mânăstire, ale cărei rămășițe se pot vedea și azi. Apoi, în 1931, doctorii Gascon și Duriville au înființat aici Heliopolis, primul oraș naturist din Europa – o așezare rustică unde oamenii să vină doar pentru aer curat și soare și să se bucure de o vacanță sănătoasă, de trupurile lor goale, în deplină armonie cu natura. Acest spirit domină și astăzi.
Din Place du Village, o potecă te va duce spre est către Domaine des Arbousier, o rezervație naturală de 20 de hectare, înființată în 1993. Poteca te călăuzește printr-o zonă de natură exotică virgină uluitoare, către cel mai înalt punct al insulei, de 138 de metri. De aici ți se va deschide în fața ochilor o panoramă magnifică de la Alpii Maritimi până spre Marsilia. Să te uiți și după speciile reprezentative ale faunei: păsări și reptile (mai ales geckos).
Plajele
Unicitatea insulei constă în nudismul obligatoriu pe multe dintre plajele sale. Mai mult, vei vedea și semnele „Nudisme Intégral Obligatoire“, care îți indică exact locul în care trebuie să te dezbraci de tot. Cele mai mari plaje pe care-ți poți petrece concediul sunt Plage Les Grottes, Plage de Sable Levant și Sentier Georges Rousseau.
Cum ajungi: un zbor București-Nisa pornește de la 150 € dus-întors. Din Nisa iei trenul până în Le Lavandou (circa 25 €). De aici iei feribotul până pe insulă, într-o cursă de o jumătate de oră. Pentru cazare îți recomand vilele și apartamentele, în locul resorturilor cu un preț de 500 € apartamentul pentru 7 nopți.
Citește și:
- O salbă de insule: Ischia – pentru iubitorii de natură
- O salbă de insule: Ammouliani – pentru familii
- O salbă de insule: Cipru – pentru pasionații de istorie
Articol preluat din ediția de iulie 2017 a revistei Femeia.
Autor: Corina Matei
Foto: Hyères Tourisme (www.hyeres-tourisme.com)