Esti aici
Femeia.ro > Familie > Paștele: ce semnifică și ce obiceiuri sunt la noi și în alte țări

Paștele: ce semnifică și ce obiceiuri sunt la noi și în alte țări

Paștele face parte din linia sărbătorilor care semnifică renașterea – acestea sunt prezente în toată lumea și în toate religiile și credințele. Este uimitor că oamenii de pretutindeni și-au reprezentat moartea urmată de renaștere, pe care cu toții o puteau vedea la plante și unele animale și și-au dorit identificarea cu ele. Așa au ajuns să vadă suferința, secerarea, moartea, îngroparea, ca urmate de un moment glorios de renaștere – ceea ce exprimă dorința omului de a trece și el prin aceeași soartă, de a renaște la viață după moarte.

În majoritatea credințelor există relatarea despre o entitate care a trecut prin acest proces; de obicei este vorba despre un om care ajunge astfel la condiția divină sau un zeu care numai se preface că a fost mort. În creștinism, noutatea este natura celui care suferă acest proces: Iisus este om și zeu deopotrivă, trece printr-o moarte autentică, foarte dureroasă, și apoi învie. De ce ar face un zeu asta? Ca să umple prăpastia care îl despărțise de om după ce acesta a luat drumul păcatului și al înstrăinării!

 

Trecerea

Secetă în deșert

Cuvântul „Paști” provine în limba română din forma bizantino-latină Pastihae a cuvântului de origine ebraică Pasah („a trecut”), pe care evreii este probabil să îl fi împrumutat de la egipteni. Evreii numesc Pesah (Paște) sărbătoarea libertății sau a azimilor – sărbătoare în amintirea eliberării din robia Egiptului, care se prăznuiește în fiecare an în luna Nisan, ziua a paisprezecea și coincide cu prima lună plină de după echinocțiul de primăvară. Evenimentele sunt relatate în Vechiul Testament (Ieșirea XII, 27): în străvechime, pe când iudeii erau robi în Egipt, Dumnezeu le dă de veste că se pregătește să prăvălească asupra Egiptului cea de-a zecea plagă, o molimă devastatoare care urma să decimeze egiptenii. Pentru ca Îngerul Morții să nu cumva să se atingă și de oamenii din poporul ales, Dumnezeu le-a arătat iudeilor cum să îi facă semn. Prin vocea trimisului său, Iosif, el a poruncit iudeilor să sacrifice un miel și să-și mânjească porțile cu sângele lui. Apoi evreii pleacă din Egipt în grabă, iau cu ei pâinea nedospită (azima) și se îndreaptă spre Țara Promisă – cu ajutorul lui Dumnezeu, care face o minune: desparte apele, iar ei trec prin Marea Roșie.

În occident, numele sărbătorii provine de la zeița mamă precreștină a fertilității, reînvierii și zorilor: Eostre, Ostare, Ostara, Ostern, Eostra, Eostre, Eostur, Eastra, Eastur, Austron, Ausos. La greci, zeița era numită Eos, iar la romani Aurora. Paștele în engleză – Easter – și în germană – Ostern – își trag numele din aceeași rădăcină: aus – a străluci.

 

Creştinismul rememorează jertfa Domnului Iisus, săvârşită o singură dată, pe Golgota, în numele tuturor oamenilor şi reactualizată ritual, la aceeaşi dată şi în fiecare an, de credincioşi.

Jertfa lui Iisus Christos pentru iertarea păcatelor oamenilor

Timpul ritual se degradează neîncetat în Săptămâna Patimilor: Iisus este întâmpinat cu flori în Ierusalim de Florii, apoi, în săptămâna Paștelui evreiesc, este trădat, jertfit ca mielul, chinuit, umilit şi omorât prin răstignire. După trei zile de haos şi întuneric, în care omenirea a rămas fără protecţie divină, urmează miracolul Învierii Domnului din noaptea Paştelui şi actele de purificare din Săptămâna Luminată, care readuc echilibrul şi armonia.

Bucuria Paştelui este precedată de Săptămâna Mare. Prin slujbele speciale numite Denii, credincioşii încep să „urce” cele şapte trepte ale ultimelor zile ale lui Hristos-Omul. Fiecare zi a acestei săptămâni are o semnificație specială, evidențiată de Denia zilei.

Ziua de Luni aduce aminte de căderea omului şi despre consecinţele acestei căderi.

Marți se citesc două pilde rostite de Domnul, parabola celor zece fecioare şi parabola talanţilor.

Miercuri, Denia îl pomenește pe Iuda, apostolul devenit vânzător, care se gândește să-l trădeze pe Învățător, dar și pe femeia desfrânată devenită mărturisitoare, care-i spală picioarele lui Iisus cu lacrimile ei pline de căință și îl unge cu mir.

Joia Mare este ziua în care a avut loc Cina cea de Taină: Hristos s-a pregătit pentru moarte şi Înviere, oferind ucenicilor trupul şi sângele lui, pâinea şi vinul mântuirii. În Joia Mare se prăznuiește spălarea picioarelor ucenicilor de către Mântuitorul, rugăciunea din grădina Ghetsimani și vinderea Domnului de către Iuda. Se roșesc ouăle; se spune că ouăle înroșite sau împistrite în această zi nu se strică tot anul. Seara se ține Denia celor 12 Evanghelii. Prin Sudul țării, fetele fac câte 12 noduri unei ațe, punându-și la fiecare câte o dorință și dezlegându-le când dorința s-a împlinit. Acestă ață și-o pun sub pernă seara, crezând că-și vor visa ursitul. Tot aici se păstrează obiceiul de a spăla picioarele celor din casă (copii) de către femeile mai în vârstă. Din Joia Mare până în ziua de Paști se zice că nu se mai trag clopotele bisericilor, ci doar se toacă.

În tradițiile românilor, Joia Mare se mai numește Joia Neagră, Joimărița. Femeile ar fi trebuit să termine până acum de tors cânepa. Pe cele leneșe le vizitează Joimărița: dacă le prinde dormind, le va face neputincioase a lucra tot anul. Uneori, o femeie bătrână mergea pe la casele cu fete mari și dădea foc cânepii netoarse – sau copiii, unși pe față cu negreală, mergeau să le îndemne la lucru pe fetele de măritat și să primească ouă pentru încondeiat de Paște.

În Vinerea Mare, numită și Vinerea Neagră, cea mai tristă dintre tristele zile ale pătimirii Domnului, rememorăm aducerea la judecată, batjocorirea, schingiuirea, răstignirea, moartea și îngroparea lui Iisus.

Seara, când a şi fost aşezat în mormânt, în biserici se oficiază Denia Prohodului, slujba de înmormântare. Credincioşii dau ocol bisericii de trei ori. E bine să se țină post negru. Cei care nu pot ține post negru nu trebuie să mănânce urzici, iar în mâncare nu se pune oțet, deoarce lui Iisus i s-a dat să bea oțet după ce a fost biciuit. Nu se roșesc ouăle în această zi.

Sâmbăta Paştelui este zi de odihnă. Trupul lui Hristos a stat în mormânt întreaga zi. În această zi se ţine post cu mâncare uscată, iar bătrânii şi cei bolnavi au dezlegare la pâine şi apă după apusul soarelui.

În toate bisericile se aprind luminile, pentru că vine vremea ca toţi credincioşii să se pregătească pentru veghea din noaptea Învierii. Piatra mormântului lui Iisus a fost dată de-o parte, iar Hristos a Înviat din morţi şi s-a arătat viu ucenicilor şi Mariei.

În Săptămâna Mare se spune că e bine ca toţi credincioşii să ierte şi să se împace cu toţi cei cu care au fost în duşmănie.

În seara de sâmbătă, în biserici se face slujba Sfintelor Paşti. Sunt sfinţite pasca, ouăle roşii şi celelalte bucate: postul de aproape şapte săptămâni a luat sfârşit. Credincioşii iau lumină din lumină şi rostesc împreună „Hristos a Înviat!” şi răspund „Adevărat a Înviat!”.

 

Obiceiuri în zilele de Paști

Ouă încondeiate
  • Bătrânii spun că din primul ou ciocnit în ziua de Paști trebuie să mănânce toți membrii familiei, pentru a fi întotdeauna împreună;
  • Dacă ai ciocnit un ou cu două gălbenușuri în prima zi de Paști, ai să te însori foarte curând;
  • În mai multe sate din Moldova, tradiția cere să ne spălăm pe față cu apa dintr-un vas în care au fost puse flori, bani și un ou roșu. Se zice că astfel vom fi rumeni precum oul roșu, bogați și sănătoși. Cel care se spală ultimul din acest vas ia banii.
  • Bucovinenii ciocnesc ouăle încondeiate „cap cu cap” în prima zi de Paști. Abia din a doua zi ei le ciocnesc și „dos cu dos”.
  • În Bucovina, fetele tinere merg la biserică în noaptea de Înviere și spală limba clopotului cu apă neîncepută. Apoi, în zori, fetele se spală pe față cu această apă fiindcă astfel le-ar face mai atrăgătoare pentru flăcăii din sat.
  • La întoarcerea acasă, cel care aduce Lumina Sfântă de la slujba de Înviere trebuie să facă o cruce din fum pe grinda ușii, pentru ca toată gospodăria să fie protejată de rele.
  • În multe sate din dreapta Prutului, tinerii iau toaca din biserică și o duc în cimitir, unde trebuie să o păzească. Dacă aceasta e furată, trebuie să dea o petrecere în cinstea hoților.

Diferențe

Inițial, Învierea Domnului a fost sărbătorită peste tot la aceeaşi dată – orientată după Paștele iudeilor, pentru că răstignirea a avut loc în jurul Paștelui evreiesc. Dar acesta putea cădea în orice zi a săptămânii, iar creștinii țineau să fie neapărat duminică, ceea ce a introdus necesitatea unei ajustări. În 1582, Papa Grigorie al XIII-lea a făcut o reformă, introducând propriul calendar, calendarul gregorian, menit să înlocuiască pentru catolici calendarul iulian folosit până atunci de toți creștinii (care coincide cu cel cosmic). Ca urmare, catolicii calculează și acum data Paștelui bazându-se pe luna plină ecleziastică, calculată la rândul ei pe baza unor tabele orânduite de biserică și se bazează pe o dată fixă pentru echinocțiul de primăvară. Rezultă calcule complicate, care duc la o diferenţă de până la cinci săptămâni în celebrarea pascală la bisericile romano-catolică şi protestantă, faţă de cea ortodoxă.

Ortodocșii se ghidează după calendarul iulian, care ia în considerare luna plină astronomică și data astronomică a echinocțiului de primăvară.

Cele două mari biserici creștine, catolică și ortodoxă, nu au căzut nici acum de acord asupra unificării datelor.

 

Paștele catolic

Iepuraș și ouă vopsite

În anumite zone din Transilvania, în Sâmbăta Patimilor, băieţii împodobesc crenguțe cu panglici colorate, iar seara, la lăsarea întunericului, se strecoară în curţile fetelor de măritat şi le agaţă în brazii de la poartă. Fetele, care la rândul lor pândesc la ferestre, ştiu pe cine vor răsplăti la stropit, în prima şi a doua zi de Paşte. După numărul de crenguţe primite, se face imediat și topul popularității fetelor din sat. Pentru copiii din riturile romano-catolice, reformate şi evanghelice, de Paşte vine Iepuraşul care ascunde ouăle colorate prin curţile caselor. Astfel că, în dimineaţa primei zile a Paştelui, cei mici încep goana după găsirea ouălor colorate, pentru a-şi umple coşuleţele.

La germani şi maghiari se merge cu stropitul sau udatul. Obiceiul îşi are originea în perioada precreştină, ca simbol al vieţii şi fertilităţii, dar şi în amintirea faptului că evreii i-au stropit cu apă pe adepţii lui Iisus care aduceau vestea Învierii. La început, stropitul se făcea cu apă, ulterior este folosit parfumul. Apa este simbolul purificării încă din precreștinism și pentru faptul că apa provine din fântâni a apărut împodobitul cu ouă al fântânilor din satele populate de nemți.

 

Paștele la iudei

Azimă, pâine nedospită

Paștele evreiesc se ține o dată pe an la 15 Nisan (martie-aprilie), prima lună din calendarul religios al evreilor, a cărui începere era odinioară vestită în temple prin sunetul lung de corn. Calendarul evreiesc începe de la facerea lumii, care a avut loc în anul 3.760 î.H., conform credinței iudaice.

Conform tradiției, ținuta de Paște este obligatorie și simbolică: beduinul îmbrăcat pentru o călătorie iminentă, cu toiagul în mână (Exod 12, 11), ca să amintescă evreilor că sunt călători pe pământ. Chiar și pământul făgăduinței era casa lor temporară, dată în folosință de Dumnezeu – creatorul și proprietarul lui de drept.

Paștele evreiesc este acum o sărbătoare în familie, fară miel de sacrificiu. În toate sinagogile, în seara de 14 Nisan, după apusul soarelui, se rostesc rugăciuni speciale. Aceste ceremonii sunt urmate în casele credincioșilor de cina pascală, desfășurată după ritualul numit Seder. Sărbătoarea pascală durează opt zile, în care evreii mănâncă matzah (azimă, pâine nedospită) și se țin departe de tot ce este preparat cu drojdie. Ca să fie siguri, aruncă înainte de Paște toată mâncarea cu drojdie pe care ar fi putut-o avea în casă!

În primele două seri de Paște, se ține o ceremonie numită Seder, în timpul căreia se consumă patru pahare de vin și ierburi amare (marror) și care repovestește eliberarea evreilor din Egipt prin intervenție divină. Sursa poveștii este Haggadah – o narațiune vie, ce se transformă la vreme de sărbătoare într-un dialog între părinți și copii, menit să-i facă să înțeleagă faptul că înțelepciunea și cunoașterea sunt un mod de viață.

 

Paștele în lumea creștină de azi

  • Australia:

Clasica vânătoare de ouă din Duminica Paștelui a fost înveselită în ultimii ani de…  bilbies de ciocolată. Bilby este o specie de marsupial din Australia, pe cale de dispariție. Producătorii au decis ca profiturile din vânzările de bilbies să fie folosite pentru protejarea acestei specii.

  • Germania:

În nord se aprind focuri imense, care ard simbolic toate rămășițele iernii și, odată cu  ele, și sentimentele rele. Acest obicei există și în Olanda.

  • Africa:

Bisericile sunt decorate cu haine confecționate în formă de fluturi, flori, copaci și banane. Imnurile creștine sunt însoțite de bătăi de tobe și Kigelegele, sunete de înaltă ținută morală, realizate de femei. După masa de Paște, au loc dansuri tradiționale în afara bisericii.

  • Rusia:

Oamenii sparg ouăle folosind cuie, pentru a-și aminti de moartea lui Hristos. Se coc prăjituri tradiționale, cunoscute sub denumirea de kulich și fac pascha, pe care o aduc la biserică, unde preotul o binecuvântează.

  • Suedia:

Tinerii se biciuiesc cu nuiele de mesteacăn decorate și împodobite, în amintirea chinurilor lui Hristos. În Joia Mare se aprindeau focuri pentru a alunga vrăjitoarele, oamenii chiuie ciudat; se zice că atunci vrăjitoarele se sperie și zboară către casa lor „Bllkulla”. Astăzi acest eveniment este sărbătorit pentru amuzamentul copiilor.

  • Mexic:

Sărbătoarea de Paști ține două săptămâni. Se pun efectiv în scenă evenimentele: cina, trădarea, judecata, chiar și răstignirea lui Hristos.

  • Italia:
    Clopotele bisericilor tac în Joia Mare și liniștea se așterne peste întregul ținut. Oamenii sunt mai tăcuți și mai gânditori, amintindu-și de răstignirea lui Iisus. În dimineața zilei de duminică, se aud din nou clopotele, care-i anunță pe oameni că Iisus a înviat. Copiii găsesc ouă ascunse prin casă sau în grădină. În Italia copacul care simbolizează victoria vieții asupra morții este măslinul, și nu palmierul. În duminica Floriilor, oamenii duc la biserică ramuri de măslin pentru a fi sfințite.
  • Spania:
    În Duminica Floriilor, oamenii merg la biserică, iar copiii duc ramuri și frunze de palmier pentru a fi binecuvântate de preot. Băieții au ramuri simple, în timp ce fetele duc unele ornate cu bomboane și beteală. Procesiunea Patimilor este tradițională, datând din secolul al XIII-lea: 50 de oameni cu glugi (costaleros) poartă pe umeri greutățile fiecărui cortegiu. Persoanele care însoțesc alaiul poartă doliu, bărbații fiind îmbrăcați în costume negre, iar femeile sunt înveșmântate cu tradiționalele mantii din dantelă (mantilla) cu rozarii.
  • Bulgaria: Primul ou roșu se ciocnește chiar de zidul bisericii.

Sărbători înrudite

În toată lumea sunt sărbători ale morții și renașterii timpului, naturii și omului: astfel de sărbători sunt Anul Nou chinezesc, anul nou persan Naw-Ruz, care are loc la echinocțiul de primăvară și este sărbătoare pentru două religii: Zoroastrianism și Baha’i.

Tot sărbători ale renașterii sunt și Ramadanul musulmanilor, dar și Festivalul Lathmar Holi din India, care are loc la 22 martie și se desfășoară ca o „luptă“ semiamoroasă între bărbați și femei, în amintirea confruntării între zeul Krishna și iubita lui Radha.

 

Citește și:

Povestea oului încondeiat

Ouă vopsite tradițional, în coji de ceapă

Iepurașul și mielul de Paște

Text: Ivana Iancu

Foto: 123rf.com, Pixabay

Articol apărut în revista „Practic în Bucătărie” nr. 5/2020.

Comments

comments

Lasă un răspuns