Luna februarie este a doua lună a anului în Calendarul Gregorian. Ziua are, în medie, 11 ore și noaptea are 13 ore. Ziua continua să creasca, iar drata nopților scade.
Denumirea lunii februarie derivă din latinescul ”februarius” — de la ”februa” — luna în care avea loc Festivalul de purificare. Purificarea era menită caselor și câmpiilor, astfel lucrurile vechi din case erau aruncate și pământul era pregătit pentru însămânțările de primăvară. Februarie a fost adăugată în calendarul roman în secolul al VII-lea î.Hr., împreună cu luna ianuarie. Această lună era închinată zeului împărăției subpământene Februs.
- La începutul lunii Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 17 h 25 m, iar la sfârșitul lunii răsare la 06 h 55 m și apune la 18 h 02 m.
- La data de 19 februarie, se face trecerea în semnul zodiacal Pești.
Februarie în tradiția populară
În tradiția noastră populară, luna februarie se numește Faur. Denumirea este legată de meșterii fauri, lucrători ai fierului, care pregătesc uneltele de muncă, ascut sau confecționează fiarele sau cuțitele de plug pentru începerea muncii câmpului. Pentru că are numai 28 de zile sau 29 în anii bisecți, Faur este considerat fratele cel mic al lunilor anului.
Potrivit interpretării populare, timpul reflectă capriciile copilului Faur: când râde și zâmbește, e frumos, când plânge bate viscolul, când e supărat dă ger de crapă pietrele. Conform datinei, în februarie se încheie șezătorile și, împreună cu acestea, distracțiile tinerilor din serile și nopțile lungi de iarnă. Luna februarie este marcată de două sărbători populare mai importante: Ziua Ursului și Dragobetele.
Ziua Ursului este o sărbătoare cu dată fixă (2 februarie), care deschide Anul Nou viticol și pomicol. Ziua Ursului ocupă, în calendarul popular, ziua de mijloc a Filipilor de Iarnă (Muntenia, Oltenia) sau a Martinilor de Iarnă (Banat).
Ursului, dovadă a caracterului divin, nu i se spune în această zi pe nume — urs, iar prin locurile lui obișnuite de trecere i se lasă, de obicei, o pulpă de vițel. Dacă, totuși, trebuia să i se pronunțe numele, i se zicea, cu respect, ăl Bătrân, moș Martin, Moș.
Conform tradiției, ursul ar ieși în ziua lui din bârlog să-și privească umbra pe zăpadă. Dacă este frig, ceață și nu-și vede umbra, își dărâmă bârlogul, trage un joc, merge la râu și bea o gură de apă și își vede de treburi prin pădure. Dacă timpul este frumos, e Soare și își vede umbra pe zăpadă, intră din nou în bârlog, pentru că iarna va mai dura 40 de zile.
În calendarul creștin ortodox, la această dată se prăznuiește Întâmpinarea Mântuitorului Iisus Hristos.
Pentru români, sărbătoarea ”Dragobetelui” (24 februarie), o sărbătoare tradițională și veche românească, este înlocuită în ultimul timp cu sărbătoarea occidentală ”Sf. Valentin”.
Numele ”Dragobete” vine de la ”beat de dragoste” și se mai numește ”Sfântul Ion de primăvară”, cel care este fiul Babei Dochia. I se mai spune și Dragomiru-Florea sau ”Granguru” pentru că acum are loc nunta păsărelelor din pădure. Pentru a-și atrage perechea, Graurul auriu pune câteodată în cuib un bănuț strălucitor.
Dacă în această zi ai norocul să auzi pupăza, vei fi harnic tot anul. Acesta este momentul în care cete de fete și flăcăi ”fac Dragobetele”, pornind în lume chiuind și hăulind pentru a culege ghiocei și viorele. Tinerii schimbă vorbe de dragoste între ei, sperând să fie iubiți de toți pe tot parcursul anului, potrivit etnologului Ion Ghinoiu, în volumul ”Zile și mituri. Calendarul țăranului român” (2000).
În luna februarie timpul este considerat favorabil pentru semănatul plantelor care cresc și rodesc în pământ (ceapa, usturoiul, ridichea și alte zarzavaturi), dar și pentru unele plante care fructifică la suprafață (cânepa, inul, grâul de toamnă), pentru vopsirea lânii cu vopsele vegetale, tăierea din pădure a lemnelor de construcție etc.
sursa foto: pixabay.com