Apoi, l-a lăsat să semneze chiar el contractul cu biblioteca, prin care devenea abonatul secției de copii a bibliotecii Petru Maior din Reghin, și să pună pe cărți ștampila cu data la care trebuia să le restituie. A făcut toate aceste lucruri foarte serios, a întrebat de ce unii copii au mâzgălit cărțile și a promis că va avea grijă de ele, ba chiar că le va lipi.

Bibliotecile sunt la îndemâna ta, nu-ți cer bani și au o grămadă de cărți… Nu-ți rămâne decât să-ți amintești de ele și să nu treci pe stradă fără să le observi, neacordându-le atenție. Intră cu copilul în bibliotecă! O să fie încântat să vadă adunate la un loc atâtea cărți, doar pentru copii. În plus, cărțile pentru copii nu sunt tocmai ieftine. Sunt colorate, lucioase, cartonate, frumoase, desigur, îți iau ochii – și ție și copilului – iar prețul este pe măsură. Prin urmare, biblioteca nu doar că îl face pe copil să îndrăgească cărțile, să aibă grijă de ele, ele sunt o soluție foarte bună pentru bugetul tău deoarece nu le cumperi, doar le împrumuți.
Pe de altă parte, în aceste zile când tehnologia face parte parte din viața noastră cotidiană, când copilul se împarte între televizor, jocurile de pe laptop, tabletă sau de pe smartphone-ul tău, întoarcerea la lucrurile simple, precum cărțile dintr-o bibliotecă, îi va aduce o foarte mare bucurie. Mai mult, învață să aibă grijă de cărți, să le respecte, chiar le îngrijește (nu le rupe și nu le mâzgălește, deoarece știe că nu sunt ale lui) și, una peste alta, învață câte ceva despre responsabilitate.

Există atâtea lucruri minunate în magazine pe care le poți cumpăra, dar (din fericire) mai există lucruri minunate și valoroase pe care i le poți oferi copilului tău fără să simți că bugetul tău are de suferit. Iar cărțile din bibliotecă se numără printre acestea!

La restituire, am împrumutat alte patru cărți – pe una i-am citit-o imediat cum am ajuns acasă („Viața sălbatică în junglă”), la a doua am ajuns la jumătate a doua zi („Robin Hood”, editura RAO junior, o adaptare foarte frumoasă, cu ilustrații care îi plac tare mult), „Colindă de Crăciun”, tot o adaptare pentru copii de la RAO Junior, după Charles Dickens și „Rățușca cea urâtă” pe care mi-a povestit-o singur, după ilustrații. Crede-mă ca e o mare bucurie să stăm împreună la o cană de ceai sau lapte și să citim împreună!
Autor: Adina Gruia
Foto: Guliver/ Thinkstock
 

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 16 septembrie 2026
De Ioana Bucur | 16 septembrie 2026

Amanda Seyfried și Thomas Sadoski au confirmat că s-au separat după nouă ani de căsnicie. Cei doi actori, care au împreună doi copii, au transmis că decizia a fost luată cu ceva timp în urmă și că o consideră potrivită pentru familia lor. Anunțul vorbește despre sprijin reciproc, fără să dezvăluie motivele despărțirii. În declarația […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 16 septembrie 2026
De Ioana Bucur | 16 septembrie 2026

Salutul de la intrarea în avion are și un rol mai puțin vizibil. În timp ce întâmpină pasagerii și îi ajută să își găsească locurile, însoțitorii de bord sunt atenți la situațiile care ar putea necesita intervenția lor: de la o persoană care se simte rău până la un bagaj care blochează trecerea sau un […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp