Mihaela Raluca Tudor : Viziunea și echipa sunt ingredientele esențiale ale succesului

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Mihaela Raluca Tudor : Viziunea și echipa sunt ingredientele esențiale ale succesului

Când te-ai decis să o iei pe calea ta ca mic întreprinzător, orice mână întinsă este mană cerească. De aceea ne-am gândit că poveștile membrelor BWFR (Business Women Forum Romania) ți-ar putea fi de folos, așa că urmărește site-ul nostru…

O femeie tânără și zâmbitoare, în rochie, pe tocuri. O antreprenoare din noul val. Valul dezinvolt. Prima impresie este că ai în fața ta o doză de energie. Dacă nu ești atent, te cucerește instant.

Mihaela Raluca Tudor ar fi putut probabil să facă orice altceva, după șapte ani de televiziune.

Și-a deschis o agenție de PR & jurnalism de brand singură, de acasă, fără bani puși deoparte. Spune că a ales calea antreprenoriatului pentru că simțea că altfel nu poate construi ceva de care să fie pe deplin mulțumită. „Voi face cunoscute companiile prin intermediul oamenilor care le conduc. Mă voi focusa pe un conținut de calitate, cu informații valoroase pentru publicul clienților. Îi voi promova mult la TV, pentru că știu cel mai bine cum să fac asta”. și-a spus acum peste patru ani. 

Primul client, un salon de cosmetică, nu a mai făcut față programărilor. Au urmat salvarea unor afaceri, reinventarea altora. O companie și-a mărit cifra de afaceri de la 200.000 de euro la 1.200.000 de euro. „Lucrez pentru companii cu produse și servicii bune, care ne împărtășesc viziunea”, spune Mihaela Raluca Tudor.

Întrebată care sunt ingredientele succesului, spune răspicat: „Viziunea și oamenii pe care îi aduci să facă parte din ea. A mea a fost să am o echipă de jurnaliști buni, care să comunice pentru branduri.”

Spune că s-a confruntat cel mai mult cu confuzia oamenilor dintre PR și publicitate. Și că cel mai mult a învățat din eșecuri, care i-au întărit și mai mult compania și încrederea în sine.

Împreună cu echipa sa au organizat și promovat anul trecut două dintre cele mai importante evenimente din România. Campania „Renaşterea sportului nobil” s-a bucurat de peste 100 de apariţii media. Dacă Federaţia Ecvestră Română ar fi plătit conform rate-cardului acestor apariții, ar fi scos din buzunar peste 1 milion de euro. Bugetul alocat a fost însă de doar câteva mii de euro. „Asta înseamnă o campanie de media eficientă. Bugete eficientizate, impact maxim”, spune Mihaela Raluca Tudor.

Campania a avut ca punct culminant Balcaniada de Sărituri peste Obstacole, cel mai important eveniment sportiv internaţional organizat în România în anul 2016, pentru care agenția TUDOR Communication și FER au fost nominalizați la PR AWARD.

Proiectul cultural „Parsifal la Ateneu” a generat peste o mie de apariții în media și Social Media, cu o audiență estimată de peste 5,3 milioane de persoane. În cadrul acestuia, Klaus Iohannis a devenit primul șef de stat care a participat la repetiția generală a unui concert-spectacol.

Mihaela Raluca Tudor lucrează cu companii românești, multinaționale, ONG-uri și proiecte culturale și sportive. Povestea sa de afaceri a fost publicată într-o carte – Forța economică a femeilor, coordonată de Andreea Paul.

“Ador comunitatea BWFR pentru că învăț mereu lucruri noi. Spre deosebire de alte comunități, aici predomină empatia în modul în care facem afaceri. Iar rezultatele sunt pe măsură”, a conchis Mihaela.

Text: Cătălina Oprea

Foto: arhiva personală, arhiva BWFR

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 22 iulie 2026
De Ioana Bucur | 22 iulie 2026

O fotografie realizată în timpul festivităților de Ziua Națională a Franței a transformat un gest de câteva secunde într-un nou subiect de comentarii pe internet. Brigitte Macron a fost surprinsă într-o poziție nefirească, ușor rigidă, în timp ce se apleca în apropierea unui copil prezent la ceremonie. Privită separat de context, imaginea poate părea stânjenitoare. […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 25 mai 2026
De Ioana Bucur | 25 mai 2026

Maia Sandu a împlinit în acest weekend 54 de ani, iar odată cu aniversarea sa, în mediul online au reapărut mai multe fotografii rare din copilăria și adolescența liderului de la Chișinău. Imaginile au atras imediat atenția internauților, mai ales că puțini ar fi recunoscut-o pe femeia care astăzi este considerată una dintre cele mai […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp