Esti aici
Femeia.ro > Frumusețe > Hainele împăratului, purtate de împărăteasă. De ce ne atrage garderoba iubitului nostru?

Hainele împăratului, purtate de împărăteasă. De ce ne atrage garderoba iubitului nostru?

garderoba masculina

 

 

Garderoba masculină nu aparține în exclusivitate bărbaților. Hainele și accesoriile unui bărbat pot îmbrăca la fel de atrăgător, dacă nu mai senzual, un trup de femeie.

Designerii cunosc demult trendul domestic. De fiecare dată când o femeie intră în pană de idei în materie de outfit-uri sau pur și simplu își dorește o ținută nouă, originală și familiară (fără ca aceasta să necesite un drum până în mall), partea de șifonier care în mod normal aparține iubitului se poate considera uzurpată.

Orice se pliază apetitului vestimentar. O cămașă cu câteva numere mai lăbărțată poate să ofere o notă de senzualitate pe o siluetă delicată, iar ceasurile bărbătești care încing o încheietură firavă adaugă un look de o independență și o putere feroce.

În istorie, ținutele bărbătești însușite de caractere memorabile sau fashion icon-uri au sprijinit atât mișcările de emancipare a femeii, cât și altfel de lupte, însă purtate tot în numele eliberării de sub felurite forme de subjugare.

Femei care au atins celebritatea în haine bărbătești

 

  • Ioana d’Arc-  „Am fost admonestată să port haine de femeie. Am refuzat. Încă refuz”

 

Ioana d’Arc, Fecioara din Orleans care a condus armata națiunii franceze spre o serie de victorii imposibile împotriva Angliei secolului 15, se avânta pe câmpul de luptă în armură de zale. Ferocitatea și nebunia elanului ei erau singurele trăsături care o diferențiau de restul soldaților.

Recent, Karl Lagerfeld s-a autoproclamat o Ioana d’Arc a designului de modă, spunând jurnaliștilor că el creează din instinct și pe baza a ceea ce îi spun vocile interioare să facă.

De-a lungul istoriei, femeile au fost nevoite să recurgă la strategii de deghizare în ținute masculine și adoptarea de nume de bărbați pentru a fi tratate în mod egal cu aceștia și pentru a fi primite fie pe câmpul de bătălie, în băncile universităților sau în editurile de cărți.

 

  • Marlene Dietrich- „Sunt un gentleman în adâncul inimii”

 

La începutul secolului 20, creatorii de modă au lansat procesul de decorsetare (la propriu și figurat) a statusului femeii în societate. Coco Chanel a promovat ținutele lejere, monocromatice și look-ul a la garcon, iar Marlene Dietrich a purtat atitudinea androgină pe culmi internaționale odată cu scena din filmul Morocco.

Aici, actrița din Germania afișează un frac, joben și pantofi bărbătești și, într-un moment care avea să proclame apogeul republicii de la Weimar, apare pe marile ecrane sărutând o altă femeie.

În acea perioadă, femeile nici măcar nu aveau acces în localuri îmbrăcate în ținută cu pantaloni. Katherine Hepburn i se alătură lui Dietrich în promovarea ținutelor masculine ca sacoul bărbătesc, cămașă cu cravată sau cu manșete, frac și bască.

Femeile au adaptat cu senzualitatea proprie lor obiectele vestimentare masculine, punându-și amprenta pe orice fel de hanorac sau cămașă din denim împrumutată de la sexul opus.

Ajută însă ca un outfit bărbătesc să fie temperat cu anumite retușuri de stil pentru acel strop de feminitate care departajează cele două tabere. Decolteul adânc, în formă de V sau colierele care aduc în prim plan silueta feminină, precum și pantofii cu toc sau gențile de braț se numără printre câteva dintre semnăturile stilistice ale sexului frumos.

Piese vestimentare din garderoba iubitului tău

 

  • Hanoracul și tricourile largi

 

Nimic nu spune streetwise mai pregnant decât un hanorac mai mare cu patru numere, un tricou labărțat, înghesuit într-o centură de piele și asortate cu pantaloni mulați și bocanci de rockeriță.

 

  • Cămașa din denim

 

Cadrilată sau albă simplă, în stil business, smart sau casual, cu mâneci suflecate sau cu nasturii deschiși în formă de V, cămașa boyfriend are avantajul de a fi extrem de versatilă. Totul ține de cum abordezi ținuta!

 

  • Pantofii Brogue și Oxford

 

O ținută de inspirație masculină nu poate convinge fără pantofi pe măsură, iar botinele sau sandalele romane nu sunt singura soluție. Pantofii Oxford (sau Richeliu, cum sunt cunoscuți în Franța), asortați cu un cardigan pufos din pene sau blană, permit o suită de alte combinații vestimentare din gama elegant- business.

Iar un pantof (cu) șiret se poartă cu…

 

  • Ochelari de soare și ceasul bărbătesc

 

Combinate cu un machiaj discret și bijuterii grațioase (cercei lungi cu pietre semiprețioase, coliere care se pierd în decolteul adânc), cele două accesorii unisex întregesc restul ținutei care trebuie păstrată cât mai mult în zona monocromă a articolelor complementare.

Până la urmă, pentru a replica cu succes și originalitate look-ul iubitului, ai nevoie de cel puțin un element de glamorous lady în ținuta ta, nu?

 

Sursa foto: Unsplash.com

Comments

comments

Lasă un răspuns