Separarea sau divorțul nu schimbă un lucru esențial: ambii părinți rămân responsabili pentru deciziile importante din viața copilului. Una dintre cele mai frecvente întrebări juridice apare atunci când unul dintre părinți vrea să se mute în alt oraș și să ia copilul cu el. Poate face asta fără acordul celuilalt părinte? Legea românească are un răspuns destul de clar, iar regulile sunt stabilite în Codul civil și aplicate de instanțele de tutelă.
Schimbarea locuinței copilului nu este o decizie unilaterală
Potrivit legislației din România, părinții exercită în mod egal autoritatea părintească, chiar și după divorț sau separare. Aceasta înseamnă că deciziile majore privind viața copilului trebuie luate împreună.
Codul civil prevede explicit că schimbarea locuinței copilului împreună cu părintele la care locuiește nu poate avea loc fără acordul celuilalt părinte dacă această mutare afectează exercitarea autorității părintești sau a drepturilor acestuia.
Cu alte cuvinte, dacă un părinte vrea să se mute într-un alt oraș și această mutare ar modifica programul de vizitare, școala copilului sau alte aspecte importante, este necesar acordul celuilalt părinte.
În practică, acordul se dă de multe ori printr-o declarație scrisă, uneori autentificată la notar, mai ales atunci când mutarea implică schimbarea domiciliului oficial al minorului sau transferul la o altă școală.
Ce se întâmplă dacă celălalt părinte nu este de acord
Conflictele între părinți nu sunt rare, iar legea prevede și această situație. Dacă nu există acord, decizia poate fi luată de instanța de tutelă.
Judecătorul va analiza cazul și va decide în funcție de interesul superior al copilului. Pentru asta sunt luate în calcul mai multe elemente, printre care:
- relația copilului cu fiecare părinte
- condițiile de locuit și educație din noul oraș
- impactul asupra școlii și mediului social
- programul de vizitare al celuilalt părinte
În multe cazuri, instanța solicită și o anchetă psihosocială realizată de autoritățile competente. De asemenea, copilul poate fi ascultat, mai ales dacă are vârsta și maturitatea necesare pentru a-și exprima opinia.
Există situații în care un singur părinte poate decide
Există și excepții. Un părinte poate lua singur decizia privind mutarea copilului dacă exercită exclusiv autoritatea părintească.
Acest lucru se întâmplă atunci când instanța a stabilit că unul dintre părinți va avea custodie exclusivă, de obicei din motive serioase care țin de interesul copilului. În acest caz, părintele respectiv poate decide asupra chestiunilor importante fără a avea nevoie de acordul celuilalt părinte.
Totuși, chiar și în această situație, celălalt părinte păstrează dreptul de a menține relații personale cu minorul și de a fi informat despre modul în care acesta este crescut.
De ce tratează legea mutarea copilului ca pe o decizie majoră
Mutarea într-un alt oraș poate schimba complet viața unui copil: școala, prietenii, activitățile și relația cu părintele care nu locuiește cu el. Din acest motiv, legislația românească încearcă să evite deciziile luate unilateral și să protejeze echilibrul copilului.
În esență, regula este simplă: deciziile importante se iau împreună. Dacă acest lucru nu este posibil, instanța intervine și decide ce este mai bine pentru copil.
Pentru părinți, asta înseamnă că o mutare într-un alt oraș nu este doar o decizie personală sau logistică. Din punct de vedere legal, este o decizie care trebuie discutată, negociată și, uneori, validată de un judecător.
