Nașterea în trei faze

Mult a fost, puțin a rămas. Chiar foarte puțin! Iată cum se derulează nașterea și cum decurg ultimele ore dinaintea întâlnirii cu bebe.

Nașterea. Prima fază

Începe de la prima contracție și se termină în momentul în care cervixul se dilată complet – în jur de 10 cm. La rândul său, prima fază se împarte în mai multe etape.
Faza inițială (latentă) Încep contracțiile care durează între 30 și 60 de secunde și revin la fiecare 5-20 de minute. Durerea e de-abia perceptibilă, iar cervixul se dilată 4 cm. La prima sarcină, această fază poate dura în 8 ore.
Faza activă Ai contracții la fiecare 2-4 minute, acestea durând până la 90 de minute Cervixul se dilată 4-7 cm, iar capul bebelușului se îndreaptă căre pelvis. Pe măsură ce bebe coboară spre canalul de naștere, simți tot mai tare nevoia să împingi. În medie, această fază durează 2-3 ore.
Faza de tranziție Această perioadă, dintre prima și a doua fază a travaliului, când cervixul se dilată până la 10 cm, este cea mai dificilă și epuizantă. Contracțiile durează tot mai mult, sunt tot mai greu de suportat, așa că ai mai puține clipe de respiro. Acum ar trebui să experimentezi faimoasele dureri care te fac să țipi ca în filme. Toți te enervează, tremuri din toate încheieturile, vrei să se sfârșească odată! Etapa durează 15-60 de minute și precede apariția micuțului.

Nașterea. Faza a doua

Cervixul s-a dilatat complet, iar capul bebelușului începe să-și facă loc prin mușchii pelvieni. Acum apare reflexul Ferguson – simți nevoia imperioasă să împingi. Contracțiile devin mai rare, dar atunci când apar, sunt mai puternice și te determină să împingi tot mai tare. Uterul se contractă și împingi copilul spre canalul de naștere. Faza a doua durează aproximativ 30-90 de minute la prima naștere și, uneori, doar câteva minute la al doilea bebeluș. Pe măsură ce capul bebelușului iese afară, vei simți o înțepătură, iar fătul va părăsi „găoacea” care i-a fost cămin timp de nouă luni.

Nașterea. Faza a treia

Începe din momentul în care micuțul vine pe lume, până la eliminarea placentei (ceea ce se poate întâmpla natural sau poate necesita intervenția medicului). Pe măsură ce uterul împinge afară placenta, vei continua să ai contracții și dureri. De obicei durează cinci minute, dar există situații în care se ajunge la 30 de minute. Apoi, tot ce mai rămâne de făcut sunt eventualele cusături, necesare în urma epiziotomiei (mica incizie la nivelul perineului, care creează spațiul necesar nașterii celui mic).
Foto: 123RF, Sursă: revista MAMI

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 06 noiembrie 2026
De Ioana Bucur | 06 noiembrie 2026

Cristina Bâtlan s-a căsătorit din nou, iar imaginile de la cununie au adus în atenție un bărbat despre care publicul știe puține lucruri. Traian, partenerul antreprenoarei, i-a fost alături joi, 5 noiembrie, la Starea Civilă a Sectorului 1 din București, unde cei doi și-au oficializat relația în prezența unor oameni apropiați. Ceremonia din Piața Amzei […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 05 noiembrie 2026
De Ioana Bucur | 05 noiembrie 2026

Cristina Bâtlan a devenit soție joi, 5 noiembrie, în cadrul unei ceremonii civile organizate în București. Antreprenoarea și partenerul său și-au oficializat relația în prezența unui grup restrâns de apropiați, la sediul Stării Civile din Sectorul 1, în Piața Amzei. Evenimentul a avut loc la ora 12:00, potrivit publicației Click!, care a publicat imagini de […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp