Cum stăm cu bunele maniere la restaurant? Clientul nostru, stăpânul nostru! Aceasta este de obicei deviza proprietarilor de locante și bistrouri, dar și a celor care lucrează des cu clienți. Însă ce înseamnă acest lucru, de fapt, când mergem la restaurant? Mulți interpretează aceste cuvinte ca pe un drept de a fi tirani și prost crescuți. Care este realitatea?
Un domn și o doamnă, însoțiți de unu sau doi copii, intră în restaurant, iar el, cu o voce sonoră și oarecum nerăbdătoare, cere o masă. Telefonul doamnei sună, iar ea răspunde, la fel de sonor, și începe o conversație cu multe detalii personale, pe care le poate auzi toată lumea din jur. Copiii o iau la goană printre mese, strigând unul la altul, iar capul familiei interpelează pe ospătar sau chelneriță, folosind persoana a doua singular, cu gesturi de stăpân de sclavi. Sunt sigură că ai recunoscut scena, pentru că ai asistat la ea de nenumărate ori. Detaliile pot varia, dar senzația de jenă, rușine și stinghereală e aceeași. Această tipologie este, din păcate, mult prea frecventă. În plus, ea tinde să fie imitată, pentru că pare să indice omul de succes, dominator, care știe să se poarte în restaurant. Ei bine, dragi cititoare, este greșit! Acest comportament arată exact opusul: proasta-creștere, lipsa de politețe și lipsa manierelor în societate. Chelnerii din restaurant nu sunt niște sclavi, iar clienții nu sunt tirani care au toate drepturile și nicio obligație. Iar a vorbi tare la telefon în public nu este un semn al statutului social, ci al lipsei de educație. Fapt care, din păcate, se transmite mai departe copiilor.
Citește și: Bunele maniere la birou
Cum să faci
Cei 7 ani de acasă ne învață că întotdeauna, dar întotdeauna ne adresăm cu „dumneavoastră“ oamenilor pe care nu-i cunoaștem. Poate doar în localul în care mergi des și unde te cunosc toți poți trece la „tu“, dar până atunci nu dă bine să strigi după chelner, cu gesturi de mahala.
De obicei, telefonul ar trebui să aibă sonorul scăzut în locuri publice, iar conversațiile să se desfășoare pe un ton scăzut și ele. Nu de alta, dar pe nimeni nu interesează problemele tale personale.
Copiii nu dau dovadă de libertate dacă aleargă și strigă printre mese. Dimpotrivă, asta arată că nu te preocupă deloc educația lor. Mai mult, această educație nu se face la fața locului, ci acasă. Acolo trebuie să afle cum să se așeze la masă, cât de tare să vorbească și că restaurantul nu este loc de joacă, unde pot alerga în voie. Oricât de drăgălași ar fi, copiii au nevoie să fie educați, nu lăsați să se poarte ca niște barbari. Respectă aceste trei reguli și vei vedea că oamenii se uită mai frumos la tine și la familia ta!
Citește și:
Articol preluat din ediția de iulie 2019 a revistei Femeia.
Autor: Dana Verescu
Foto: iStock.com
