O cursă unică în România: un studiu de caz al efectelor oboselii la volan

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
O cursă unică în România: un studiu de caz al efectelor oboselii la volan

Începând de astăzi și până joi, 28 martie a.c., o echipă de instructori ai Academiei TITI AUR, în parteneriat cu SKODA România, va desfășura un studiu care să releve efectele pe care le are oboseala asupra capacităților conducătorilor auto după multe ore petrecute la volan.

Numit ”Cursa de 48h”, studiul va măsura capacitățile specifice unui conducător auto, precum: atenția, reflexele, reacțiile la partenerii de trafic, vigilența, ș.a. în condițiile privării de somn treptat până la epuizare. Conducătorul auto cobai, Andrei Mitrașcă, instructor de conducere defensivă la Academia Titi Aur, va incerca să conducă pe distanța București – Constanța și retur (Autostrada A2 – Autostrada Soarelui), fără să se odihnească, timp de 48 de ore. Parcursul său va fi monitorizat de o echipă de specialiști ai Clinicii Somnolog din București, ai centrului de cercetare CeMark din cadrul Universității ASE Bucuresti, ai centrului Superfit și de medici ai Serviciului de Ambulanțe București – Ilfov.

În timpul evenimentului studiu, șoferul testat va fi asistat de un secund (instructor de conducere defensivă al Academiei Titi Aur), situat pe scaunul din dreapta. Secundul va avea posibilitatea să intervină asupra automobilului, inclusiv să oprească de urgență mașina în orice moment consideră că este necesar.

Campania Națională ”STOP oboselii la volan! Pentru siguranța ta, odihnește-te!” își propune să pună pe agenda publică acest subiect și să tragă un semnal de alarmă asupra pericolelor la care se expun, și implicit la care îi expun pe ceilalți participanți la trafic, conducătorii auto obosiți.

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 26 octombrie 2026
De Ioana Bucur | 26 octombrie 2026

Leia, pisica adoptată în primăvară de Ministerul Mediului, are o nouă casă. Diana Buzoianu a anunțat luni dimineață că a luat-o alături de ea și că aceasta a devenit parte din familie. Mesajul a însoțit o fotografie în care o ține în brațe și a venit ca răspuns la întrebările celor care voiau să știe […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 28 octombrie 2026
De Ioana Bucur | 28 octombrie 2026

Ioana Ciocan își dorește ca funcția pe care o ocupă să fie numită la feminin. Ajunsă la conducerea Ministerului Culturii după o carieră în artele vizuale, noua titulară a portofoliului a explicat de ce preferă termenul „ministră” și de ce a cerut opinia Institutului de Lingvistică. Pentru ea, alegerea ține de felul în care femeile […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp