Orașe pierdute ale lumii

De-a lungul istoriei omenirii, numeroase orașe au fost distruse de calamități naturale și imediat abandonate. Dar au rămas ruine fascinante și misterioase.

Războaie, incendii, ape, schimbări de climă – toate acestea au fost motive care au dus la părăsirea unor locuri frumoase și prospere de către popoarele ce-și duceau viața acolo. Însă orașele au fost descoperite ulterior și în zonele cu pricina au fost desfășurate cercetări intense, ceea ce a permis să nu fie date uitării. Iată câteva dintre cele mai spectaculoase astfel de orașe din toate colțurile planetei!

Pompei – orașul de sub cenușă

Împreună cu Herculaneum, acest oraș roman din apropiere de Napoli de azi a fost distrus și îngropat complet în cenușă în anul 79, în urma erupției vulcanului Vezuviu. Timp de 12 ore, lava a acoperit orașul într-un strat de șase metri și a curmat brusc viața celor 25.000 de locuitori. Au trecut aproape 1.700 de ani până a fost descoperit în mod accidental în 1748. De atunci, săpăturile au scos la iveală detalii extraordinare din viața acestei urbe din era de apogeu a Imperiului Roman. Azi, Pompei este una dintre cele mai populare atracții turistice ale Italiei și e totodată parte din patrimoniul Unesco.

Angkor – marele templu

Marele oraș a fost capitala înfloritoare a Imperiului Khmer între secolele IX și XV, până când invadatorii thailandezi au pus stăpânire pe el, forțând populația să migreze spre sud. Ruinele, parte din patrimoniul Unesco, se află în inima pădurii, la nord de Marele Lac (Tonle Sap), aproape de capitala de azi a Cambodgiei, Siem Reap. De la câteva cărămizi împrăștiate pe câmpurile de orez, locuitorii au construit peste o mie de temple, considerate azi cel mai mare monument religios, vizitat anual de peste un milion de turiști. Date recente arată că Angkor a fost cel mai mare oraș preindustrial din lume.

Petra – orașul din stâncă

Cunoscut ca orașul roz, orașul trandafiriu și mai ales ca orașul săpat în stâncă, Petra înseamnă piatră (în greacă) și este unul dintre cele mai faimoase situri arheologice din lume, celebru pentru numeroasele structuri de piatră modelate în stâncă. Se află în sud-vestul Iordaniei, la poalele muntelui Hor. A fost descoperit în 1812 de către exploratorul elvețian Johann Ludwig Burckhardt și declarat patrimoniu Unesco în 1985.

Efes – orașul creștinismului timpuriu

Fondat de coloniștii atenieni în secolul 10 î.H., orașul se află pe coasta Ioniei, la trei km sud-vest de zona cunoscută azi drept provincia Izmir din Turcia. Important centru al creștinătății timpurii, aici s-a stabilit apostolul Pavel, care a intrat într-o dispută cu artizanii locali, al căror trai depindea de Templul lui Artemis înălțat aici și a scris Întâia Epistolă către Corinteni. Mai târziu, avea să adreseze scrierile sale întregii comunități creștine din Efes.

Machu Picchu – sit incaș

I se spune Vârful Vechi și se află pe o culme muntoasă deasupra Văii Urubamba din Peru. Machu Picchu e cunoscut azi drept unica dovadă a existenței Imperiului Incaș. Considerat capodoperă arhitectonică, a fost construit în preajma anului 1450, la apogeul imperiului, și abandonat după după cucerirea spaniolă. Deși e la doar 80 km de capitala Cusco, nu a fost descoperit pentru a fi distrus de conchistadori, ca alte situri incașe. De-a lungul secolelor, jungla l-a protejat și puțini au știut de existența orașului. În 1911, un istoric și explorator de la Universitatea Yale, Hiram Bingham, a adus în atenția lumii acest oraș pierdut.

Palmira – perla deșertului

La mijlocul primului veac al erei noastre, Palmira a ajuns sub dominație romană, fiind un oraș prosper și elegant, situat pe ruta caravanelor ce legau Persia de porturile mediteraneene ale Siriei romane. În 634, au ajuns aici primii musulmani, care au construit celebrul castel din vârful muntelui. După anul 800, oamenii au început să abandoneze orașul. Ruinele rămase au fost distruse în mare parte de organizațiile teroriste, în 2016.

Citește și:

Bătrâna Vienă, mereu nouă

Delta Dunării, ținut magic

Chișinău, cealaltă Capitală

                

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.15/16.04.2015

Autor: Lidia Năstase

Sursa foto: pixabay.com

 

 

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 26 octombrie 2026
De Ioana Bucur | 26 octombrie 2026

Leia, pisica adoptată în primăvară de Ministerul Mediului, are o nouă casă. Diana Buzoianu a anunțat luni dimineață că a luat-o alături de ea și că aceasta a devenit parte din familie. Mesajul a însoțit o fotografie în care o ține în brațe și a venit ca răspuns la întrebările celor care voiau să știe […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Raluca Ogaru | 23 octombrie 2026
De Raluca Ogaru | 23 octombrie 2026

Natalia-Elena Intotero a preluat Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor în Guvernul condus de Luca Niculescu. Politiciana PSD, originară din Brad, județul Hunedoara, are 50 de ani și se află la al patrulea portofoliu ministerial din carieră, după mandatele de la Românii de Pretutindeni, Familie și Cultură. Noul mandat o aduce într-un domeniu diferit de cele […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp