(P) Nu rata Lord of the Dance, unul dintre cele mai aplaudate spectacole din lume!

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
(P) Nu rata Lord of the Dance, unul dintre cele mai aplaudate spectacole din lume!

Peste 4.000 de persoane sunt așteptate pe 22 iunie, la Arenele Romane din Capitală, să ia parte la unul dintre cele mai aplaudate spectacole din lume, pus în scenă de Michael Flatley și de maeștrii dansului irlandez – LORD OF THE DANCE.

Revenirea dansatorilor irlandezi în țara noastră a fost bine primită de iubitorii genului, astfel că, două dintre categoriile de bilete au fost vândute in proporție de 90%.

Spectacolul LORD OF THE DANCE – DANGEROUS GAMES de la București face parte din turneul mondial 2019, care cuprinde peste 40 de reprezentații în Slovacia, Cehia, Brazilia, Bulgaria, Ungaria, Estonia, Lituania, Polonia, Ucraina, Belarus sau Rusia. Vizita artiștilor la București,a fost prelungită pentru alte două reprezentații la Craiova (23 iunie, Sala Polivalentă) și Oradea (25 iunie, Sala Spoturilor).

Noul show ”DANGEROUS GAMES” creat de Michael Flatley vine cu o nouă abordare din toate punctele de vedere. Acest ”show time extravaganza”, cum a mai fost numit de jurnaliștii Los Angeles Time, va captiva audiența cu o nouă coregrafie complexă dar și prin intermediul unui set vizual adaptat noilor tehnologii: proiecții holografice 3D, efecte speciale de lumini și lasere, roboți dansatori, acrobații de talie mondială și muzica live. Timp de două ore spectatorii vor lua parte la o incursiune în folclorul irlandez bazat pe lupta dintre bine și rău, o poveste de iubire în care supremația va fi câștigată în pași de dans.

Show-ul încununează cu succes munca de peste 20 de ani a celebrului dansator. De această dată, Michael Flatley, creatorul Lord of The Dance și dansatorul care a stabilit recordul mondial la step în 1998 cu 35 de pași pe secundă, va fi prezent pe scena Arenelor Romane prin intermediul unei proiecții video remarcabile.

Pentru spectacolul susținut pentru prima dată pe scena din aer liber a Arenelor Romane, echipa Lord of the Dance alcătuită din 63 de persoane, incluzând dansatorii și personalul tehnic, a solicitat să fie cazată la hotel de 4 stele și să beneficieze de servicii complete. O altă cerință esențială a dansatorilor irlandezi a fost aceea ca organizatorii să asigure în backstage, 40 kg de gheață și amenajarea unei cabine spațioase cu un pat pentru masaj.

Până pe 22 iunie, când vom putea viziona noua abordare a producției artistice marca LORD OF THE DANCE – DANGEROUS GAMES, organizatorii încurajează persoanele interesate să își rezerve locurile în timp util.

Biletele pot fi achiziționate în format electronic de pe Iabilet și în rețeaua fizică Iabilet.ro/retea: Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Expirat Halele Carol (în intervalul orar:18:00-22:00), Magazinele IQ BOX – Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Berăria H, Agențiile Perfect Tour, Magazinele Uman și pe terminalele self-service SelfPay din toată țara.

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 02 iunie 2026
De Ioana Bucur | 02 iunie 2026

Alessia Năstase, una dintre fiicele legendarului tenismen Ilie Năstase, a reușit să atragă atenția publicului la cea mai recentă apariție a sa. Tânăra a fost protagonista unui material video în care și-a prezentat câteva dintre cele mai speciale piese vestimentare și accesorii din garderoba personală. Relaxată, elegantă și foarte naturală în fața camerei, Alessia a […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 04 iunie 2026
De Ioana Bucur | 04 iunie 2026

Kate Middleton și Regele Charles al III-lea au participat împreună la un eveniment cu o încărcătură emoțională aparte, dedicat aniversării a 125 de ani de activitate a organizației Cancer Research UK, cea mai mare organizație independentă de cercetare a cancerului din lume. Recepția a avut loc pe 2 iunie la Palatul St. James din Londra […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp