Esti aici
Femeia.ro > GHID TV > Interviuri cu Toma Cuzin și Adrian Văncică – Firicel și Celentano din Las Fierbinți

Interviuri cu Toma Cuzin și Adrian Văncică – Firicel și Celentano din Las Fierbinți

Las Fierbinți este serialul-fenomen care rulează la PRO TV de 10 ani și este în continuare lider de audiență. Glumele și situațiile prin care trec personajele din serial fac deliciul publicului și ajung, în fiecare an, virale în online, iar personajele au ajuns să fie iubite de toată România.

Îndrăgitele personaje din Las Fierbinți sunt interpretate de actori talentați precum Mirela Oprișor, Anca Dumitra, Costi Diță, Gheorghe Ifrim, Leonid Doni, Ecaterina Ladin, Marius Chivu, Ion Ciocia, Mihai Bobonete, Mihai Raiț, Adrian Văncică, Cuzin Toma, Mihai Mărgineanu sau Liliana Mocanu.

firicel celentano

Firicel și Celentano au devenit o parte din viață noastră, fiindcă de 10 ani urmărim, la PRO TV, serialul Las Fierbinți și suntem uimiți de câtă imaginație și creativitate are omul când este vorba de un trai ușor și de fentat munca. Meritul scenaristului, Mimi Brănescu, dar și al actorilor! Toată localitatea trăiește într-un „dolce far niente”, iar Firicel și Celentano au devenit „specialiști în business”. Umor de calitate, râs sănătos, dar și un pic de „râsu-plânsu’” în fața realității cotidiene! Pe toate le ai în Las Fierbinți!

Firicel – Toma Cuzin

firicel

Las Fierbinți te-a făcut celebru. Cum ți-ai făcut personajul să fie viu, să aibă o biografie credibilă?

Las Fierbinți m-a făcut cunoscut publicului de televiziune… Când am intrat în serial aveam un palmares ca actor. La fel ca majoritatea actorilor din serial. Personajul l-a creat scenaristul, iar eu a trebuit să-i dau viață, să îl fac credibil, iar pentru asta am căutat repere în viața de zi cu zi… Serialul Las Fierbinți ne-a făcut cunoscuți și ne-a adus o notorietate de neimaginat! Mulțumesc publicului și fanilor Las Fierbinți!

Firicel e o „bucurie” de om. Ai întâlnit personaje care îi seamănă?

Da. Uite, chiar de curând am fost la Măruță în emisiune, unde a fost invitat un domn… personaj real care seamănă identic cu Firicel. Vedeți foto pe internet, chiar seamănă!

Tu consideri că munca l-a făcut pe om, OM?

Nu. Cred că felul în care o persoană își face munca îl face om…

Ce dans popular ți se pare greu de interpretat?

Greu, niciunul, complex, da, de exemplu Brâul Vâlcea, Călușul Argeș, Feciorescul din Ardeal…

Firicel știe să danseze „Călușarul”?

Da.

Ți s-a făcut dor de spectacolele de teatru, de „Vinovat. Nevinovat”?

Da. Și nu numai de acesta, mi-e dor și de „Ținutul din miezul verii” și de mai multe spectacole, chiar și ca spectator.

De ce ai ales să urmezi Facultatea de Sport?

Pentru că îmi era la îndemână și voiam să plec din Târgu-Jiu, dar am vrut să plec student. De asemenea, și pentru că făcusem sport. Pe atunci mă visam profesor antrenor de atletism.

Și de ce Facultatea de Teatru?

Din nevoia și setea de cultură. Un gol pe care îl aveam și îl conștientizasem odată cu primele spectacole de teatru la care am fost… și o carte citită. Un pariu cu mine. Din dragoste!

Ce povestești cu Văncică în pauzele de filmare?

Despre viață. Familie. Profesie! Despre noi! Povestim, ne povestim… Noi ne‑am cunoscut cu mult înainte de a începe Las Fierbinți! Aveam o istorie deja împreună. Marți și joi e despre noi! De la 20:30 pe… se știe, Pro TV!

Celentano – Adrian Văncică

celentano

Cum te simți să interpretezi personajul Celentano de atâta vreme? Intervine și rutina, cum faci să îți păstrezi entuziasmul?

În primul rând mă bucur de succesul pe care îl are acest personaj și acest serial. Așa mă simt, bucuros. Rutina a intervenit, să spunem, mai demult, acum deja am învățat să inventez de la sezon la sezon câteva lucruri care să mă provoace, pentru a evita rutina. De exemplu, într-un sezon lucrez mai mult cu mâinile, sau cu maxilarele, îmi propun diverse lucruri pe partea de actorie care mă scot din confortul sezoanelor anterioare. Altfel există pericolul să te saturi, să nu-ți mai placă, să nu mai vrei, dar mi-am găsit chestii de-ale mele, trucuri care să mă ajute.

Ce crezi că ai în comun cu personajul tău?

Corpul. În rest, nu am nimic în comun, eu am copii, el nu are, el e un leneș, eu nu sunt. Am și eu momentele mele de lene pe care nu le îndepărtez, mă bucur de ele, dar am și lunile mele în care trag tare și cu scrisul, și cu actoria, nu am mari lucruri în comun cu el.

Celentano este filozoful satului. Cum ți-a venit ideea să dezvolți personajul?

Mimi Brănescu a venit cu ideea personajului, eu am dus ideea mai departe. Este meserie, ce să zic, dacă-ți spun instrumentele mele de actor…

Ai o mulțime de fani, datorită acestui rol și nu numai. Care este cel mai tare compliment pe care l-ai primit de la un fan? Și ce te întreabă cel mai des?

Am primit multe complimente care mi-au plăcut. Am primit și complimente emoționante, în care spuneau: „Ce mai semeni cu tata, Dumnezeu să îl ierte! Mă uit la tine și semeni cu el și la gesturi, și la tot!” La faza asta, recunosc, nu știu dacă să mă bucur sau nu, nu știu cum să reacționez.

Important este că lumea iubește acest personaj și acest serial. Asta mă bucură și mă responsabilizează – să fiu serios și să fac cât de bine pot în continuare fiecare secvență. Fac tot ce pot să nu dezamăgesc, nici colegii și nici spectatorii. Câteodată îmi iese, câteodată mai puțin, dar eu fac tot ce pot.

Ce povestești cu Toma Cuzin în pauzele de filmare?

Pauze nu avem așa de multe, pentru că avem în fiecare zi de filmat în medie cam 20 și ceva de pagini, nu prea avem timp de povești. Stăm să învățăm textul, punem la punct, repetăm secvențele care urmează. De aceea, timp de povești nu prea este. Și când avem timp, ne povestim de-ale noastre, de familie, copii, ca doi actori în rulotă sau în cabina unui teatru înainte de spectacol. Este o atmosferă care trebuie să rămână acolo, în culise și poveștile astea sunt ale noastre.

Citește și: Simona Pătruleasa a primit în viață mai mult decât a sperat

 

Text interviu: Ivana Iancu

Sursă foto: PR Pro TV

Comments

comments

Lasă un răspuns