
Beneficiile practicarii unui sport sunt nenumarate, fie ca vorbim despre sanatate, educatie sau socializare. De aceea, ne-am gandit sa iti aratam cum il ajuta sportul pe micutul tau si care sunt cele mai potrivite activitati pentru fiecare varsta.
„Este sanatos si fericit”
Acesta este raspunsul pe care orice mama si-ar dori sa il dea atunci cand este intrebata „Ce mai face micutul tau?”. Practicarea unui sport il ajuta pe cel mic sa creasca sanatos, pentru ca il ajuta sa-si dezvolte functiile respiratorii si sistemul cardiovascular si il fereste de riscul de obezitate. Sportul contribuie si la cresterea sanatoasa a oaselor, muschilor, tendoanelor si ligamentelor si imbunatateste echilibrul. Iar daca cel mic se refera la ora de culcare ca la un „balaur” si nu stii cum sa il faci sa doarma, poti rasufla usurata, pentru ca activitatea fizica il va ajuta sa doarma mai bine.
Alternativa educationala
Dincolo de efectele positive asupra sanatatii, sportul ii ofera celui mic ocazia de a invata cum sa coopereze si sa ia decizii pentru a obtine cele mai bune rezultate, ce inseamna respectul si de ce este important sa fii fair play. In plus, sportul il va ajuta sa comunice mai usor cu alti copii. Nici distractia nu este de ignorat, pentru ca, pana la urma, pentru cel mic este esential sa rada si sa profite din plin de energia care, de multe ori, ti se pare inepuizabila.
Sporturi pentru fiecare varsta
Pentru bebelusi, primii pasi sunt, deja, o activitate destul de epuizanta. Chiar si asa, cateva sesiuni de aerobic in apa il vor ajuta sa isi dezvolte sistemul muscular si va vor da ocazia de a petrece mai mult timp impreuna.
Pentru cei cu varsta intre 2 si 8 ani, libertatea de a explora si de a se juca este esentiala, asa ca alergatul sau jocurile simple cu mingea sunt cele mai potrivite. Dupa aceasta varsta, cel mic deja este pregatit sa faca fata si sporturilor de contact, asa ca te poti orienta linistita spre fotbal (Campionatul Mondial de Fotbal 2014 este ocazia perfecta de a-l familiariza cu fotbalul si de a vedea daca este interesat de acesta), gimnastica sau alte sporturi cu un grad mai ridicat de dificultate.