
Multe mamici sunt puse in incurcatura atunci cand este vorba de a alege persoana care sa aiba grija de bebelus. Tocmai de aceea, pentru a te ajuta sa ajungi la solutia potrivita tie si copilului tau, iti propunem sa iti imaginezi cateva situatii cu care te-ai putea intalni. Decizia, desigur, este a ta.
Un strain sau de-al casei
Cei mai multi parinti se simt mai linistiti atunci cand isi lasa copiii cu cineva din familie si nu cu o persoana in care nu au pic de incredere. In acest caz, balanta ar inclina catre alegerea bunicii. O problema ar putea sa apara daca exista doua bunici: mama ta si mama lui. Daca o alegi pe mama ta s-ar putea sa ai probleme cu soacra, iar daca o alegi pe soacra, s-ar putea sa ai probleme… cu amandoua.
Experienta sau studii
Clar ca practica este cu mult mai folositoare decat teoria. Cu toate acestea, experienta bunicii in cresterea copiilor ar putea fi depasita de calificarile profesionale ale bonei. Bunica ar putea avea idei invechite de educatie – cu toate ca o face cu multa dragoste –, spre deosebire de o bona care ar fi la curent cu metode educationale noi si care s-ar potrivi mai bine viziunii tale de educatie.
Rasfat sau disciplina
Se spune ca menirea bunicilor este de a-si rasfata peste masura nepoteii. Pornind de la o nevinovata bombonica oferita inainte de masa si pana la a-i schimba programul cu care l-ai obisnuit de la nastere, acest rasfat ar putea sa creeze probleme de disciplina sau de educatie. Lucru care ar putea fi evitat daca angajezi o bona, care nu va face altceva decat sa respecte ceea ce ii spui tu sa faca.
Un avantaj de luat in seama
Partea financiara este un motiv intemeiat pentru a apela la bunici pentru cresterea copilului. Unde mai pui ca atunci cand vrei sa petreci o seara romantica sau un weekend linistit cu partenerul il poti lasa pe cel mic cu unul dintre bunici.
Contract de munca sau intelegere de familie
Pentru a angaja o bona trebuie sa apelezi la o agentie de specialitate, care o va alege pe baza cerintelor tale, pe diverse criterii legate de studii, de experienta si chiar de trasaturile ei psihologice. Poate parea un proces destul de anevoios, mai ales daca in jurul tau exista deja bunici. Sa spunem ca ai ales-o pe buni, dar nu se descurca sau nu iti place modul ei de a creste copilul. Ce te faci atunci!? Daca bonei i se poate desface contractul in cazul in care nu se ridica la nivelul asteptarilor tale, in cazul bunicii contractul este invizibil si finalizat cu consecinte dureroase asupra relatiilor dintre voi.