Esti aici
Femeia.ro > Promo > Ce trebuie sa stie o viitoare gravida

Ce trebuie sa stie o viitoare gravida

Nu trebuie sa treci cu vederea durerile intense ale abdomenului inferior, asociate cu dureri puternice de sale si scurgeri vaginale – aceasta asociere semnifica de cele mai multe ori pericolul pierderii de sarcina. 15-20% din totalul sarcinilor se pierd in primele trei luni prin avort spontan (inainte de 28 de saptamani).

Dar nu orice sangerare sfarseste prin avort – 30% dintre femeile insarcinate au, la un moment dat al sarcinii, sangerari vaginale, insa mai mult de jumatate din ele pot fi controlate si nu pun in pericol sarcina.

O sa fiu prea receptiva la dorintele iubitului meu?

Testosteronul este cel care iti va creste apetitul sexual si, de aici, receptivitatea crescuta la „avansurile” partenerului tau. Nivelurile crescute de estrogeni si progesteron determina o mai buna irigare a zonelor erogene (vulva, sani), lucru care te face mult mai excitabila.

Mintea iti este mai „relaxata” si pentru faptul ca nu trebuie sa-ti mai faci griji legate de contraceptie. Toti acesti factori se insumeaza si duc la o viata de cuplu „plina de bucurii”! Daca in primul trimestru nu ai discutat deschis cu medicul aceasta problema delicata, lasa rusinea la o parte si intreaba-l despre contraindicatiile actului sexual in sarcina. 

Teste de sange, un sumar de urina si o ecografie. Testele de sange sunt cele uzuale si sunt aceleasi ca si in primul trimestru: hemoleucograma (numaratoarea celulelor sanguine), glicemia (cantitatea de zahar din sange), teste pentru aprecierea functiei renale (uree, creatinina).

Urina este si ea testata pentru glucoza (existenta ei in urina este semn de instalare a diabetului gestational) si proteine (semnifica o functionare anormala a rinichilor, cauzata de cele mai multe ori de tensiunea arteriala crescuta – preeclampsie). De asemenea, sunt cautate si infectiile genitourinare, prin culturi din urina si secretii vaginale.

Ce trebuie sa stiu despre contractiile timpurii?

Nasterea la termen se produce intre 38 si 42 de saptamani. Nasterile declansate inainte de 37 de saptamani (10% din totalul nasterilor) sunt premature si constituie principala cauza de deces la nou-nascuti.

Travaliile premature pot incepe „silentios” si de foarte multe ori debutul lor nu este luat in serios. Exista anumiti factori de risc care predispun la nasteri premature: sarcina multipla, placenta praevia, avorturi terapeutice multiple, nastere prematura in antecedente, exces de lichid amniotic, anomalii ale colului si uterului.

Dar cele mai multe femei care nasc prematur nu au nici un factor de risc, asa ca fii vigilenta si anunta-ti medicul daca recunosti aceste simptome (nu este obligatoriu sa le ai pe toate):

  • contractii uterine nedureroase si neregulate;
  • dureri de spate;
  • crampe abdominale;
  • crampe suprapubiene asemanatoare durerilor menstruale;
  • presiune in zona perineala (intre anus si vulva);
  • cresterea secretiei vaginale.

Daca simti ca te cuprinde panica, nu dispera! Suntem cu tine din prima clipa!

Pot sa inving greata?

Chiar daca medicul te linisteste spunandu-ti ca este normal sa-ti fie un pic de greata in primele trei luni si ca ea se datoreaza unei bune functionari a hormonilor de sarcina, tie ti s-a urat de diminetile "debordante"! Iata cateva remedii simple care te-ar putea ajuta:

  • mananca putin si des (previi instalarea hipoglicemiei – prietena buna cu greata);
  • rontaie un biscuit imediat cum te trezesti, inainte sa te dai jos din pat;
  • consuma multe lichide. Apa minerala acidulata taie greata;

Cand greata isi va arata coltii, arunca-i in fata ceva acru (o muratura sau o felie de lamaie) sau sarat. Daca incercarile tale nu au dovedit-o, doar timpul va lucra in favoarea ta: greata va disparea la inceputul trimestrului II (prin saptamanile 12-14).

Daca insa situatia se inrautateste si incepi sa te deshidratezi pentru ca stomacul tau respinge orice aliment, solid sau lichid, anunta-ti medicul. Daca e nevoie, poti fi hranita prin perfuzie, o zi sau doua, pana cand se calmeaza lucrurile.

Comments

comments

Lasă un răspuns